-
ICCJ. Judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale extraordinară de atac!
În practica judiciară s-a susţinut că nu există un punct de vedere unitar privind participarea judecătorului care a soluţionat o cauză la judecarea aceleiaşi cauze într-o cale extraordinară de atac iar în acest sens a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin recursul în interesul legii promovat s-a susţinut că nu există un…
-
ICCJ. Tardivitatea revizuirii vs. admisibilitatea revizuirii
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 326 alin. 3 C. proc. civ. de la 1865, că excepția tardivității formulării revizuirii este prioritară în raport cu admisibilitatea cererii. Astfel, ”chestiunea admisibilității cererii de revizuire nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, ci însăși analiza condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru această cale…
-
Este legal ca admisibilitatea în principiu a contestației în anulare să se facă fără citarea părților?
Mulți dintre cei condamnați la pedepse cu închisoarea se consideră nevinovați și merg până în pânzele albe pentru a-și dovedi nevinovăția. Dar ce faci după ce ai epuizat toate căile de atac ? Codul de procedură penală îți oferă șansa de a putea apela la o cale extraordinară de atac: la contestația în anulare. Legiuitorul…