-
Adoptarea hotărârii privind înfiinţarea a 42 de comisii de insolvenţă
Conform unui comunicat transmis de guvern în data de 13 ianuarie, Executivul a adoptat actul normativ prin care se vor crea comisiile de insolvenţă la nivel central şi teritorial. Aceasta reprezintă una dintre etapele incluse în planul de acţiune al implementării legii cu privire la procedura insolvenţei persoanelor fizice. Astfel, comisia de insolvenţă la nivel central va avea 5 membri titulari…
-
Un plus de vizibilitate la nivelul asociaţiilor de proprietari, în privinţa cheltuielilor
Un lucru e sigur: la bloc nu-i ca la casă! Între cei care locuiesc la bloc şi cei care au drept sălaş o “casă pe pământ” se poartă lungi discuţii asupra avantajelor şi dezavantajelor. Problema rămâne în dezbatere. În ceea ce priveşte costurile lunare, există înclinaţia de a aprecia că la casă costurile sunt mai…
-
Amendă de până la 70.000 de lei pentru persoanele care vor desfăşura activităţi comerciale în clădirile cu risc seismic
Potrivit unui act normativ promulgat recent de preşedintele ţării, desfăşurarea activităţilor comerciale, turistice şi de divertisment în clădirile cu risc seismic va fi amendată drastic de autorităţi. Cei care nu vor respecta această interdicţie vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 70.000 de lei. Astfel, prevederile sunt incluse în Legea nr. 282/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei…
-
Aprobarea proiectului de lege referitor la guvernanţa corporativă a întreprinderilor de stat
Senatul a adoptat proiectul de lege iniţiat de Guvern cu privire la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu 62 de voturi “pentru”, 32 de voturi “împotrivă” şi 5 abţineri. Proiectul de lege iniţiat de Guvern propune modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 883/2011.…
-
Administratorii de bloc, obligaţi să informeze proprietarii de cheltuielile asociaţiei
Administratorii de imobile vor fi obligaţi să înştiinţeze trimestrial, în scris sau prin e-mail, proprietarii din cadrul asociaţiei despre cheltuielile, încasările, veniturile şi plăţile realizate de asociaţie, au stabilit deputaţii care au adoptat o propunere legislativă în acest sens. Proiectul de lege completează Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în sensul stabilirii unei…
-
Firmele – condiționate de îndeplinirea unor noi criterii, în vederea înregistrării în scopuri de TVA
Atunci când dorești să îți începi propria afacere, trebuie să cunoști bine legea, ca să știi ce drepturi, dar mai ales ce obligații vei avea. Euforia începutului unei afaceri, cu găsirea sediului pentru desfășurarea viitoarei activități, cu planurile de urmat pentru a avea succes, ajung la întrebarea: am obligația să mă înregistrez ca plătitor de…