-
Proiect. Prevenirea corupţiei în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului justiţiei privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate.
-
Actul normativ care prevede executarea pedepselor conţine prevederi neconstituţionale?
Executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este reglementată de Legea nr. 254/2013, legea care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 514/2013. Trebuie să reţinem că pedepsele şi măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive. Potrivit ştirilor juridice, acest…
-
Organizarea Consiliului de conducere al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
Dat fiind regimul strict care se aplică sistemului penitenciarelor ne putem da seama că legislaţia prevede clar modul de organizare a Administraţiei Naţionale a Penintenciarelor. O noutate legislativă în ceea ce priveşte organizarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor o reprezintă Decizia nr. 877/2016 privind organizarea Consiliului de conducere al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi unităţilor subordonate, publicată…