-
Guvernul a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate
Guvernul României a publicat lista cu proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 9 noiembrie 2018, potrivit unui comunicat. I. PROIECTE DE LEGI: 1. Proiect de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România – Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014-2020), semnat la…
-
Se doreşte eliminarea obligativităţii aplicării ştampilei în instituţiile publice
Senatul a adoptat, în unanimitate (75 de voturi ‘pentru’), o propunere legislativă prin care este eliminată obligativitatea aplicării ştampilei în instituţiile publice, cu excepţia cazurilor în care utilizarea acesteia este impusă în mod expres, prin legi speciale. Propunerea legislativă are în vedere modificarea şi completarea OUG 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.
-
Un proiect de lege prevede noi reguli pentru şoferi!
Dacă observă o afecțiune care nu permite deținerea unui permis auto, orice medic, nu doar cel de familie, va putea să trimită șoferii la o examinare medicală. Conducătorii vor fi obligați să se prezinte la o clinică autorizată, altfel vor risca să-și piardă automat permisul. În acest moment, procedura nu prevede ce se întâmplă dacă…
-
Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 – 2022 se află în dezbatere publică
Ministerul Transporturilor organizează dezbatere publică pe marginea proiectului de Ordin al ministrului Transporturilor pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2018 – 2022. Ordinea de zi a şedinţei cuprinde următoarele puncte: prezentarea proiectului de act normativ şi prezentarea şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la proiectul de act normativ. Potrivit instrumentului de motivare care…
-
A fost publicată procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice
Persoanele fizice care realizează venituri trebuie să plătească impozit pe veniturile obţinute. Recent, procedura privind stabilirea din oficiu a impozitului anual pe veniturile persoanelor fizice a fost publicată în Monitorul Oficial. În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 701 din data de 10 august 2018 a fost publicat Ordinul nr. 1869/2018 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din…
-
Proiectul Codului administrativ va intra la dezbateri şi vot!
Proiectul de lege privind Codul administrativ, care prevede, printre altele, pensii speciale pentru aleşii locali, precum şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, va intra la dezbateri şi vot, în procedură de urgenţă, în plenul Camerei Deputaţilor. După adoptarea modificărilor la Codul penal, prioritatea acestei sesiuni extraordinare…
-
Guvernul a aprobat programul „Investeşte în tine”
Guvernul a aprobat programul „Investeşte în tine”, prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei. Ei trebuie să fie în sistemul de învăţământ sau…
-
A fost aprobată OUG pentru completarea Legii privind reorganizarea unităţilor economice
Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației Naționale. Prin intermediul actului normativ, se introduce prevederea referitoare la faptul că „regiile autonome pot fi reorganizate ca societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată,…
-
Stagiu minim de cotizare la şomaj ar putea fi redus la jumătate pentru cei care au calificări în turism
Parlamentarii vor să reducă la jumătate stagiul minim de cotizare la şomaj pentru angajaţii care au calificări în meseriile de bază din turism. Concret, şomerii care au calificări în meseriile de barman, chelner, bucătar, cameristă, recepţioner, dar şi restul celor care au meserii de bază în turism ar putea obţine indemnizaţie de şomaj dacă au…
-
Proiectul privind modificarea Legii taximetriei a fost retras
Guvernul a retras din procedura de consultare publică proiectul privind modificarea Legii taximetriei. Acesta prevedea că doar dispeceratele pot avea aplicaţii pentru comenzi. În plus, cei care fac transport de persoane fără licenţă puteau fi amendaţi la prima abatere, fără a mai fi nevoie să fie prinşi „în mod repetat”, cum este în actuala lege. E…