-
A fost reglementat modelul – cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ – teritoriale
A fost reglementat modelul – cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ – teritoriale de pe raza fondului cinegetic.
-
S-a încheiat un acord de colaborare între DNA şi Parchetul Naţional Financiar din Franţa
Direcția Națională Anticorupție și Parchetul Național Financiar din Franța au încheiat la Paris un acord bilateral de colaborare. Acordul prevede dezvoltarea nivelului de coordonare a anchetelor care atrag competența celor două parchete naționale specializate, precum și schimbul de expertiză și experiență în materie de luptă împotriva corupției, în special în ceea ce privește depistarea schemelor…