-
Cerererile la Oficiul de cadastru se vor putea depune online şi după expirarea stării de urgenţă!
În Monitorul Oficial nr. 381/2020 a fost publicată OUG nr. 61/2020 privind completarea Legii cadastrului si a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
-
Admiterea la stagiul în activitatea de audit financiar!
Auditul financiar precizează coordonatele în care îşi desfăşoară activitatea auditorii financiari, în timp ce profesia de auditor financiar reprezintă cadrul ce asigura desfăşurarea procesului de audit financiar. Raportul de audit financiar întocmit de un auditor financiar, a apărut ca urmare a dezvoltării schimburilor internaţionale pe plan mondial odată cu realizarea unor lucrări contabile foarte complexe…
-
ICCJ. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice
Înalta Curte de Casație a admis apelul Parchetului și, interpretând legea penală în materie, fără modificarea situației de fapt incidentă, a dispus condamnarea inculpaților, întrucât aceștia au interceptat, fără drept, prin mijlocirea programelor descărcate în sistem, transmisii nepublice de date informatice (logările utilizatorilor, operațiunile efectuate de aceștia etc.) accesate anterior fără drept, fiind astfel realizată…
-
Guvernul a primit numeroase solicitări de ajutoare de stat
Oficialii din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au anunțat bilanțul solictărilor de ajutoare de stat. „Sperăm ca în curând efectele să se regăsească în economia reală”, a declarat minstrul Finanţelor Publice. Ministrul Finanţelor a menţionat că a demarat procesul de îmbunătăţire a cadrului legal privind schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014 iar…
-
Oricine are dreptul la o judecată efectuată într-un termen rezonabil! Cauza Dragomir contra României
De-ar fi să-i dăm crezare lui François de la Rochefoucauld, „pentru cei mai mulți oameni, iubirea de dreptate nu semnifică altceva decât frica de a suferi de pe urma injustiției”. În căutarea justiției, oamenii pot să bată ani la rând drumurile către instanțe, mai ales dacă sunt convinși pe deplin că dreptatea e de partea…
-
Drepturile de acces al autorităţilor publice române la Sistemul Informatic Naţional de Semnalări, modificări
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 966/2010 privind drepturile de acces al autorităţilor publice române la Sistemul Informatic Naţional de Semnalări. Prin proiectul de hotărâre se propune extinderea drepturilor de acces acordate Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) la nivelul Serviciilor…
-
Liberul acces la informaţiile publice sau protecţia datelor personale? Care drept prevalează?
Când doi se ceartă, un al treilea va trebui să-i împace sau, dacă este competent, să spună de partea cui se înclină balanţa dreptăţii. Rolul celui de-al treilea şi-l asumă mediatorul sau completul de judecată. Însă, uneori, dreptatea se ascunde printre textele încâlcite de lege sau… legile aplicabile se bat cap în cap. Legile se…
-
Cotă redusă de TVA pentru mai multe produse
Deputaţii au votat introducerea cotei reduse de TVA de 5% pentru manuale şcolare, ziare şi reviste, cărţi, acces în muzee, grădini zoologice, evenimente sportive și cinematografe. Conform deciziei Comisiei de Buget, TVA va fi redusă la 5% şi pentru accesul la castele, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale. TVA…
-
Îţi doreşti să devii psiholog cu drept de liberă practică? Avem noutăţi pentru tine!
Psihologia explorează un domeniu fascinant şi enigmatic. Nu-i de mirare că mulţi tineri îşi doresc o carieră în domeniu. Pentru viitor, se preconizează o creştere a rolului psihologului în societate; dar cei care-şi doresc să devină psihologi au de parcurs o cale lungă. Psihologii cu drept de liberă practică desfăşoară activităţi de studiu al comportamentului uman…