-
Persoanele vulnerabile vor primi 700 lei în luna februarie 2023 pentru compensarea preţului la energie!
OUG nr. 166/2022 prevede măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.
-
În luna iulie pensionarii vor primi ajutor financiar în valoare de 700 lei!
Mult aşteptata Ordonanţa de Urgenţă privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 542/2022. Este vorba despre OUG nr. 74/2022 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, ai sistemului pensiilor militare de stat, precum şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în luna iulie…