PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                                                                                                                SENATUL

HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Cartei albe a apărării

ANEXĂ

În temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Se aprobă Carta albă a apărării, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună din 20 noiembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
PETRU – GABRIEL VLASE

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
NICULAE BĂDĂLĂU

Bucureşti, 20 noiembrie 2017.
Nr. 96.

ANEXĂ
CARTA ALBĂ A APĂRĂRII

Cuprins

Cuvânt – înainte

Introducere
Premise
Repere de conţinut
CAPITOLUL 1
Evaluarea mediului de securitate
Mediul internaţional de securitate
Riscuri şi ameninţări
CAPITOLUL 2
Obiectivele politicii de apărare
Dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste
Creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi al UE
Consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit a Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii
Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale
Sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă
CAPITOLUL 3
Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României
Misiunile Armatei României
Nivelul de ambiţie
Cerinţe specifice
CAPITOLUL 4
Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare
CAPITOLUL 5
Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare
Planificarea apărării
Managementul resurselor umane
Managementul resurselor financiare
Managementul achiziţiilor pentru apărare
Managementul activităţii de cercetare – dezvoltare şi inovare (CDI)
Managementul infrastructurii de apărare
CAPITOLUL 6
Resursele financiare
Consideraţii finale

Cuvânt – înainte

În actualul context de securitate, extrem de dinamic şi complicat, în care ne confruntăm cu o combinaţie de riscuri şi ameninţări tot mai complexe – anexarea Crimeei, intensificarea instabilităţii şi acutizarea fenomenului terorist în Orientul Mijlociu şi nordul Africii, potenţialul Statului Islamic de a afecta inclusiv statele europene, criza umanitară generată de afluxul masiv de refugiaţi în Europa – apărarea a devenit din ce în ce mai importantă în ecuaţia de securitate naţională.
Actualul Guvern consideră apărarea un domeniu prioritar, iar implementarea unei politici de apărare coerente reprezintă una dintre dimensiunile – cheie ale actului de guvernare.
Astfel, Programul de Guvernare 2017 – 2020 reprezintă un pilon important al construcţiei priorităţilor la nivelul politicii de apărare stabilind coordonatele fundamentale ale acesteia, şi anume: continuitate strategică în cadrul NATO şi UE, creşterea capacităţii operaţionale a forţelor armate, implementarea unui management optim al resurselor de apărare, pregătirea profesională şi calitatea vieţii personalului militar, revitalizarea industriei naţionale de apărare, pregătirea populaţiei şi teritoriului şi gestionarea interinstituţională a crizelor de tip militar sau de securitate.
Carta Albă a Apărării 2017 transpune în mod integrat şi unitar viziunea Guvernului asupra apărării naţionale în corelare cu obiectivele stabilite în Strategia naţională de apărare a ţarii.
Coerenţa şi credibilitatea sunt caracteristici – cheie, cu o semnificaţie aparte, de care Armata României dă dovadă în mod constant. Este foarte important ca eforturile pe palierul de apărare şi securitate să fie îndreptate către o reconfigurare a forţelor proprii dublată de o planificare adaptată a achiziţiilor şi înzestrării, cu precădere spre promovarea intereselor strategice naţionale la nivel NATO şi UE, precum şi în direcţia asigurării stabilităţii regionale în vecinătatea estică a Alianţei.
Resursa umană este una dintre cele mai preţioase resurse ale Armatei. De aceea, creşterea calităţii vieţii personalului militar şi civil trebuie să se regăsească în priorităţile Cartei albe. La aceasta vor contribui din plin şi rezultatele obţinute prin aplicarea noilor reglementări privind condiţiile de salarizare a personalului bugetar.
Am convingerea că, prin adoptarea acestui document, va fi atinsă o coerenţă sporită a efortului naţional de asigurare a securităţii şi apărării, în conformitate cu aşteptările poporului român şi cu tendinţele specifice contextului internaţional şi regional.
În plus, am înţeles de la bun început că pentru o coerenţă şi credibilitate reală este necesară o finanţare pe măsură. De aceea, conform angajamentului politic asumat la nivel naţional, începând cu anul 2017 şi pentru următorii zece ani, bugetul apărării va beneficia de un procent de 2% din PIB.
Acesta este în fapt angajamentul ferm al Guvernului României pentru realizarea obiectivelor politicii de apărare şi pentru succesul modernizării şi consolidării Forţelor Armate române.

PRIM – MINISTRUL ROMÂNIEI
MIHAI TUDOSE

Evenimentele imprevizibile şi complexe ale mediului de securitate necesită identificarea şi implementarea unor soluţii adecvate. Carta albă a apărării 2017 (CA17) se înscrie în această logică, fiind expresia preocupărilor Ministerului Apărării Naţionale faţă de provocările de securitate şi, totodată, principalul document al politicii şi planificării în domeniul apărării.
Dinamica riscurilor şi ameninţărilor actuale obligă, poate mai mult ca niciodată, la continuarea procesului de consolidare a capacităţii de apărare, la o transformare, modernizare şi dotare corespunzătoare a Armatei României şi, nu în ultimul rând, la creşterea interoperabilităţii cu forţele aliate şi partenere în vederea asigurării celui mai bun răspuns în situaţii de criză.
În acest sens, un sistem militar eficace, adaptat noii arhitecturi de securitate, trebuie să fie în măsură să facă faţă evoluţiilor complexe din mediul de securitate, atât celor din proximitatea imediată, cât şi celor de la nivel global. În ultimii ani, ţara noastră a dovedit că poate să fie un furnizor de securitate, iar acest lucru ne obligă în continuare la eforturi şi demersuri pe măsura celor deja realizate.
Bineînţeles că aceste eforturi trebuie să fie sprijinite cu resurse adecvate. Actualul Guvern a înţeles provocările momentului şi a făcut din apărare un domeniu prioritar al bugetului pe anul în curs. După o perioadă de subfinanţare critică a sectorului de apărare până în anul 2012, cu un trend uşor ascendent începând cu anul 2013, actualul buget asigură baza necesară accelerării modernizării organismului militar.
Resursa umană reprezintă o problematică aparte şi merită tratată ca atare. Fără oameni bine pregătiţi şi dedicaţi misiunii de apărare a ţării, niciun efort nu poate să conducă la rezultate pe măsură. De altfel, nu de puţine ori am primit aprecieri din partea partenerilor noştri referitoare la curajul şi profesionalismul dovedit de militarii noştri în teatrele de operaţii.
Echipamentele, tehnica şi, implicit, programele strategice de înzestrare sunt deopotrivă esenţiale. Recent, Parlamentul României a transmis Ministerului Apărării Naţionale aprobarea prealabilă pentru demararea unui număr de opt programe de înzestrare fapt care va duce gradul de înzestrare a forţelor noastre armate la un nivel superior.
Provocările geostrategice şi responsabilităţile care revin României în urma angajamentelor internaţionale asumate fac din forţele armate un vector important pentru asigurarea securităţii naţionale, iar CA17 îi asigură acestui vector direcţia, amplitudinea şi suportul necesar.

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE
MIHAI – VIOREL FIFOR

Introducere

Premise
Carta Albă a apărării este elaborată de Ministerul Apărării Naţionale (MapN) pentru îndeplinirea prevederilor Strategiei naţionale de apărare a ţării şi implementarea obiectivelor de apărare stabilite de Programul de Guvernare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării.
Carta albă a apărării 2017 (CA17) a fost elaborată astfel, pentru reflectarea prevederilor Programului de Guvernare 2017 – 2020, aprobat de Parlamentul României ca urmare a acordării încrederii actualului Guvern (Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017 pentru acordarea încrederii Guvernului). De asemenea, CA17 are ca bază fundamentală de construcţie Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015 – 2019, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33/2015.
Conceptual, Carta Albă defineşte politica de apărare a României pe un orizont de timp de patru ani, conţinând, totodată, prevederi pe termen mediu şi lung. Este, în acest sens, principalul document de planificare la nivel departamental. Pe baza acesteia se elaborează Strategia militară şi se fundamentează priorităţile în formularea propunerilor de buget ale ministerului.
Repere de conţinut
La elaborarea prezentului document s-au avut în vedere de asemenea Conceptul strategic al NATO 2010, Strategia globală de politică externă şi de securitate a Uniunii Europene (EUGS), Planul de implementare al EUGS pe dimensiunea de securitate şi apărare (2016), precum şi deciziile adoptate la summiturile NATO din Ţara Galilor (2014), Varşovia (2016), Consiliul European din decembrie 2016, reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles (2017), respectiv la reuniunile ministeriale subsecvente.
Structura şi conţinutul CA17 urmează cu fidelitate cerinţele legale, stabilind în capitole distincte obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2017 – 2020, măsurile şi acţiunile pentru îndeplinirea acestora, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor, politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare.
Ca element adiţional, în primul capitol, CA17 prezintă în sinteză evaluarea mediului de securitate, riscurile şi ameninţările care au relevanţă pentru domeniul apărării.
Documentul a preluat o serie de elemente din Carta anterioară1 ca fiind încă valabile şi aplicabile în contextul actual. Programul de guvernare 2017 – 2020, care a generat elaborarea CA17, continuă linia generală a abordării problematicii apărării, respectiv se înscrie pe aceleaşi coordonate majore, precum apartenenţa la NATO, UE şi alte organizaţii, parteneriatele strategice, inclusiv cu SUA, capabilităţile de apărare şi angajarea în operaţii şi misiuni, înzestrarea şi resursele de orice natură.
La nivelul resurselor trebuie subliniat că actuala Cartă Albă este primul document de acest tip care are ca determinant principal o alocare bugetară adecvată – 2% din PIB, fapt ce constituie o premisă esenţială pentru implementarea corespunzătoare a obiectivelor politicii de apărare în integralitatea acestora.

CAPITOLUL 1 Evaluarea mediului de securitate
CAPITOLUL 2 Obiectivele politicii de apărare
CAPITOLUL 3 Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României
CAPITOLUL 4 Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare
CAPITOLUL 5 Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare
CAPITOLUL 6 Resursele financiare
CAPITOLUL 1
Evaluarea mediului de securitate

La nivel global, mediul de securitate se află într-o continuă transformare, care se reflectă în accentuarea interdependenţelor în relaţiile internaţionale şi dificultatea delimitării riscurilor şi ameninţărilor clasice de cele asimetrice şi hibride.
Predictibilitatea redusă a evoluţiilor crizelor regionale şi nerespectarea principiilor de drept internaţional de către unii actori statali sau nonstatali complică situaţia regională de securitate şi determină creşterea riscurilor şi ameninţărilor.

Mediul internaţional de securitate
Dinamica accentuată a mediului global de securitate generează dificultăţi pentru delimitarea clară între riscurile şi ameninţările de tip clasic şi cele asimetrice sau hibride, iar accentuarea caracterului de interdependenţă, instabilitate şi impredictibilitate la nivelul sistemului de relaţii internaţionale sunt caracteristici care definesc paradigma actuală a securităţii şi apărării.
Evoluţiile din mediul global de securitate vor fi dominate în continuare de tendinţe complexe printre care se numără: reconfigurarea relaţiilor geostrategice regionale şi globale; reafirmarea forţei militare ca factor de putere în politica internaţională; dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi utilizarea acesteia ca instrument de influenţă a valorilor politice şi sociale; resurgenţa naţionalismului şi extremismului; fragmentarea etnico – religioasă şi radicalizarea ideologică, cu implicaţii în apariţia unor mişcări separatiste şi amplificarea fenomenului terorist; creşterea riscului nerespectării tratatelor şi acordurilor internaţionale; amplificarea fluxurilor de imigranţi către statele Uniunii Europene; accentuarea dezechilibrelor economice regionale; adaptarea infrastructurii critice la nevoile actuale.
În ceea ce priveşte anticiparea şi prevenirea problemelor de securitate la nivel global, un rol important trebuie să fie asumat de către organizaţiile internaţionale prin intensificarea eforturilor, concretizate atât în demersuri de consultare, cât şi în decizii, în vederea rezolvării unor crize regionale. Acţiunile de încălcare a regimului internaţional al tratatelor şi înţelegerilor în domeniul înarmării, reconfigurarea dispozitivelor militare prin dislocarea temporară sau permanentă de forţe şi capabilităţi militare, precum şi executarea unor exerciţii militare de amploare nenotificate conduc la slăbirea încrederii şi securităţii în plan regional şi internaţional şi pot genera reconfigurări semnificative la nivelul relaţiilor internaţionale.
Conflictele şi crizele regionale din Europa de Est, Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii tind să se interconecteze şi pot genera efecte cumulative care impun adaptarea strategiilor de securitate şi apărare la nivelul statelor şi organizaţiilor regionale şi internaţionale. Postura agresivă a unor actori statali sau nonstatali şi strategiile acestora în domeniul relaţiilor internaţionale generează impredictibilitatea evoluţiilor din mediul politic şi dezechilibre sociale la nivel regional şi global.
Pe fondul dificultăţilor economico – financiare, crizele de securitate din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii au condus la agravarea problemelor sociale, generând amplificarea fluxurilor de imigranţi către statele membre ale Uniunii Europene. Fenomenul migraţionist constituie un potenţator al celui terorist, care facilitează inclusiv activităţile de crimă organizată transfrontalieră, în special traficul ilegal de arme, traficul de droguri şi persoane, precum şi proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare.
În contextul perpetuării unor crize de securitate în regiuni precum Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, Alianţa Nord – Atlantică se confruntă în continuare cu o serie de provocări, fără precedent în ultimele două decenii, pentru gestionarea cărora parcurge un proces continuu de adaptare şi de consolidare a posturii de descurajare şi apărare.
Federaţia Rusă continuă demersurile pentru consolidarea statutului de mare putere la nivel regional şi chiar global, cu implicaţii asupra parcursului european şi euroatlantic al unor state precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia.
În Regiunea Extinsă a Mării Negre, acţiunile de încălcare a normelor de drept internaţional, prin punerea în discuţie a ordinii internaţionale, conservarea conflictelor îngheţate, anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi intensificarea prezenţei militare au readus în atenţia Alianţei Nord – Atlantice consolidarea misiunii sale fundamentale – apărarea colectivă şi validitatea aranjamentelor de securitate încheiate cu Federaţia Rusă la sfârşitul secolului XX.
Regiunea Balcanilor de Vest este marcată de o tendinţă de perpetuare a instabilităţii, în pofida dezideratelor de integrare europeană. Menţinerea, la nivel regional, a unui anumit potenţial de destabilizare, cu rădăcini etnico – religioase şi istorice, favorizează emergenţa extremismului, pe fondul posibilei întoarceri a luptătorilor străini care activează în cadrul unor organizaţii teroriste în Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
România, în calitatea sa de stat membru al Alianţei Nord – Atlantice şi al Uniunii Europene, trebuie să continue intensificarea eforturilor naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate, în coerenţă cu ceilalţi aliaţi şi parteneri, şi respectarea angajamentelor internaţionale pentru creşterea credibilităţii şi a profilului regional, menţinându-şi statutul de furnizor de securitate.
Riscuri şi ameninţări
Principalele riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, cu impact asupra domeniului apărării, se înscriu deopotrivă în spectrul convenţional şi neconvenţional.
O agresiune convenţională la adresa României are o probabilitate redusă. Pe de altă parte, dislocarea, în proximitatea României, a unor structuri militare înzestrate cu sisteme de armamente şi mijloace de luptă moderne, inclusiv cu capabilităţi antiacces/interdicţie zonală (A2/AD2) de către unele state care nu sunt membre ale Alianţei Nord – Atlantice, precum şi intensificarea exerciţiilor militare de amploare nenotificate constituie elemente cu impact de îngrijorare pentru apărarea naţională şi regională. Potenţialul operaţional şi impredictibilitatea acţională a acestor capabilităţi reprezintă factori de risc la adresa securităţii României şi aliaţilor săi.
Menţinerea conflictelor îngheţate în Regiunea Extinsă a Mării Negre şi posibilitatea apariţiei de noi astfel de conflicte în proximitatea României au potenţialul de a genera efecte negative la nivel regional. Totodată, existenţa şi perpetuarea tensiunilor interetnice şi a dezechilibrelor regionale sau locale în zonele de proximitate şi de interes ale României pot conduce la declanşarea unor conflicte.
În prezent, România nu se confruntă cu o ameninţare teroristă directă, iminentă şi explicită. Cu toate acestea, apropierea geografică de zonele în care fenomenul terorist se manifestă pregnant şi tranzitarea teritoriului naţional de către grupuri de refugiaţi provenite cu precădere din zonele de conflict pot constitui factori favorizanţi pentru eventuale acţiuni de tip terorist, cu înalt grad de impredictibilitate.
De asemenea, contingentele naţionale care participă la misiuni în afara teritoriului României sunt expuse riscurilor şi ameninţărilor generate de acţiunile organizaţiilor şi grupărilor extremist – teroriste.
Radicalismul cu origini în zona Orientului Mijlociu şi Nordul Africii şi conexiunile cu activităţile de crimă organizată de pe continentul european se vor amplifica odată cu reîntoarcerea “luptătorilor europeni” către statele de origine/rezidenţă.
În strânsă conexiune cu mijloacele şi formele de manifestare ale terorismului, criminalitatea transfrontalieră induce riscul traficării de armament şi muniţii.
Proliferarea armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, precum şi a mijloacelor letale neconvenţionale va reprezenta în continuare un factor extern de risc.
Dezvoltarea potenţialului de utilizare a mijloacelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare, ca instrument de descurajare şi mijloc de promovare a intereselor politice sau ideologice, rămâne o preocupare importantă a unor actori statali şi nonstatali. Combinaţia dintre armele de distrugere în masă şi vectorii purtători de muniţii clasice este estimată drept unul dintre cele mai importante riscuri la adresa securităţii euroatlantice.
Atacurile cibernetice reprezintă ameninţări cu un caracter global, dificil de identificat şi de contracarat. Acestea înregistrează o amplificare fără precedent având un caracter continuu, disimulat, cu mare impact mediatic şi cu efecte majore imediate, bazate pe costuri minime.
Simultan şi pentru amplificarea rezultatelor se pot derula acţiuni specifice în scopul exfiltrării de date şi informaţii, terorismului cibernetic, sabotajului misiunilor sau acţiuni de război informaţional.
CAPITOLUL 2
Obiectivele politicii de apărare

Politica de apărare reprezintă un ansamblu coerent şi coordonat de obiective, măsuri şi acţiuni care vizează realizarea obiectivelor naţionale de securitate şi a obligaţiilor asumate pe plan internaţional în domeniul apărării, prin utilizarea tuturor instrumentelor de natură politică, diplomatică şi militară mobilizate de Ministerul Apărării Naţionale pentru realizarea acestora.
Scopul fundamental al politicii de apărare este asigurarea deciziilor şi acţiunilor în domeniul apărării care să permită garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale a României. În acest sens este necesară operaţionalizarea prevederilor circumscrise domeniului apărării, stabilite prin Strategia naţională de apărare a ţării, şi a obiectivelor, priorităţilor şi direcţiilor de acţiune din Programul de Guvernare.

Obiectivele politicii de apărare pentru perioada 2017 – 2020:
• dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste;
• creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi UE;
• consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit cu Statele Unite ale Americii;
• dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale;
• sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ca urmare, în formularea obiectivelor politicii de apărare s-a urmărit conturarea în manieră sintetică, dar cuprinzătoare, a aspectelor ce ţin de modernizarea/şi adaptarea Armatei României şi, implicit, de dezvoltarea rezilienţei şi a capacităţii de răspuns la riscurile şi provocările actualului context de securitate; de oportunităţile date de poziţia geostrategică pentru afirmarea României ca pilon regional de stabilitate şi, implicit, de profilare distinctă a statutului de partener strategic pentru NATO, UE şi în special pentru SUA; şi, nu în ultimul rând, de principiul dialogului şi promovarea securităţii prin cooperare bilaterală şi schimb de informaţii în domeniul militar, precum şi de implementarea unei abordări interinstituţionale în domeniul apărării.
Dezvoltarea capabilităţilor de apărare robuste
Dezvoltarea unor capabilităţi de apărare robuste şi reziliente, credibile, interoperabile, flexibile şi eficiente, destinate deopotrivă descurajării unei agresiuni împotriva României şi articulării unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate, inclusiv în spectrul neconvenţional, hibrid, reprezintă condiţia esenţială pentru îndeplinirea celorlalte obiective ale politicii de apărare.
De asemenea, îndeplinirea angajamentelor asumate ca urmare a calităţii de stat membru NATO şi UE a României reprezintă un reper important în dezvoltarea capabilităţilor de apărare.
Procesul de dezvoltare a capabilităţilor militare va urmări utilizarea în mod eficient a resurselor disponibile prin stabilirea priorităţilor, atât în privinţa capabilităţilor ce se pot realiza prin eforturi naţionale, cât şi a celor dezvoltate în comun cu alte state membre sau aliate în format multinaţional (NATO, UE sau alte formate de cooperare regionale).
În scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă3.
Scopul Programului vizează dezvoltarea capabilităţilor necesare Armatei României pentru a promova şi proteja interesele naţionale în faţa riscurilor şi ameninţărilor curente, aflate în dezvoltare şi a celor viitoare, îndeplinirea angajamentelor în planul securităţii şi apărării, asumate de ţara noastră în cadrul NATO şi UE, precum şi faţă de alte organisme internaţionale, prin dezvoltarea unei structuri de forţe modernă, dotată adecvat, dislocabilă, interoperabilă, cu capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient.
Detalii privind principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor sunt prevăzute în capitolul 4.
Creşterea credibilităţii strategice în cadrul NATO şi al UE
Acest obiectiv vizează atât consolidarea profilului ţării noastre în NATO, prin contribuţii operaţionale şi conceptuale – direcţie prevăzută în Strategia naţională de apărare a ţării -, cât şi continuitate strategică în cadrul NATO şi UE – prevăzută în Programul de Guvernare ca măsură distinctă.
În ceea ce priveşte NATO se vor avea în vedere următoarele direcţii de acţiune:
– participarea activă la consultările formale şi informale în cadrul grupurilor de lucru sau reuniunilor de nivel înalt (miniştrii apărării/externe, şefi de state şi de guverne) şi promovarea pragmatică, flexibilă şi consecventă a intereselor şi obiectivelor naţionale în raport cu problematicile de pe agenda NATO;
– asigurarea completă şi coerentă a contribuţiei naţionale la implementarea Planului de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale (Readiness Action Plan/RAP), respectiv pregătirea şi punerea la dispoziţia Alianţei a contribuţiei naţionale la Forţa consolidată de răspuns a NATO (Enhanced NATO Response Force/eNRF);
– continuarea şi, după caz, intensificarea acţiunilor pentru operaţionalizarea şi, ulterior, pentru asigurarea funcţionării optime a structurilor aliate de comandă – control4 de pe teritoriul statului român, precum şi a celorlalte iniţiative din cadrul prezenţei înaintate aliate pe flancul estic5, concomitent cu evidenţierea importanţei acestor structuri în cadru aliat şi cu promovarea coerenţei măsurilor adoptate pentru întărirea posturii de descurajare şi apărare pe acest flanc;
– creşterea profilului strategic al Mării Negre în context aliat, în principal prin intensificarea cooperării specifice cu statele membre NATO, având ca obiectiv principal asigurarea prezenţei navale aliate vizibile în acest bazin maritim şi evidenţierea importanţei regiunii pentru securitatea euroatlantică;
– continuarea participării la operaţiile şi misiunile aliate – efortul operaţional se va concentra pe teatrul de operaţii din Afganistan, context în care vom sprijini toate demersurile aliate necesare pentru asigurarea succesului implicării NATO în această ţară. În egală măsură vom rămâne angajaţi în eforturile NATO de stabilizare a Balcanilor de Vest. Totodată, vom urmări reconfigurarea şi adaptarea participării noastre cu forţe şi capabilităţi pentru a contribui adecvat, în raport cu interesele naţionale, la efortul colectiv de gestionare a ameninţărilor la adresa securităţii euroatlantice, inclusiv în lupta împotriva terorismului, conform deciziilor adoptate de NATO la reuniunea şefilor de stat şi de guvern din 25 mai 2017;
– respectarea angajamentelor României în calitate de stat membru NATO prin realizarea capabilităţilor asumate prin procesul aliat de planificare a apărării, concomitent cu identificarea celor mai potrivite modalităţi de a contribui la diminuarea deficitelor de capabilităţi identificate în cadrul acestui proces;
– continuarea participării la iniţiativele de dezvoltare a capabilităţilor în cadru multinaţional (“Smart Defence” şi “Framework Nation Concept”). De asemenea vom avea permanent în vedere optimizarea participării noastre la aceste iniţiative, prin identificarea şi angajarea în noi proiecte care răspund intereselor naţionale;
– continuarea şi creşterea contribuţiilor naţionale la evaluările de securitate aliate, onorarea obligaţiilor financiare ce derivă din statutul României de membru NATO şi optimizarea contribuţiilor naţionale la capabilităţile majore ale Alianţei6;
– continuarea participării la exerciţii şi activităţi de instruire în comun – participarea activă la Iniţiativa forţelor interoperabile (Connected Forces Initiative/CFI) şi la exerciţiile înscrise în Programul militar de instruire şi exerciţii (Military Training & Exercise Program/MTEP). Identificarea exerciţiilor naţionale care pot fi conectate cu cele planificate la nivel NATO şi desfăşurarea în comun a acestora;
– consolidarea contribuţiei în cadrul parteneriatelor NATO prin concentrarea efortului pe îndeplinirea angajamentului asumat prin Iniţiativa de consolidare a capacităţilor pentru apărare (Defence Capacity Building/DCB) pentru Republica Moldova şi Georgia, urmărindu-se identificarea unui nivel de ambiţie privind dezvoltarea capabilităţilor pentru angajarea consistentă în acest domeniu;
– intensificarea eforturilor la nivel naţional şi aliat pentru asigurarea infrastructurii în vederea realizării condiţiilor pentru prepoziţionarea echipamentelor militare ale aliaţilor;
– contribuţia la analiza funcţională a Structurii de comandă NATO (NCS) şi încadrarea cu personal competent a tuturor posturilor alocate României în cadrul structurilor de comandă şi de forţe a NATO, precum şi identificarea şi asumarea unor funcţii – cheie de vizibilitate în cadrul structurilor de conducere ale NATO (Secretariatul internaţional, Statul Major Militar Internaţional, Comandamentele supreme aliate – ACO şi ACT);

La nivelul UE, noile provocări în materie de securitate şi apărare (criza ucraineană, criza migraţiei, amplificarea fenomenului terorist), Brexit-ul, iniţiativa franco – germană din iunie 2016 au declanşat o accentuare a dezbaterilor privind viitorul Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC). Astfel, procesul de consolidare a rolului Uniunii în domeniul securităţii şi apărării a dobândit o consistenţă sporită începând cu 2016, ca urmare a prezentării de către Înaltul Reprezentant al UE, Frederica Mogherini, a Strategiei globale de politică externă şi de securitate (EUGS) şi a Planului de implementare pe dimensiunea de securitate şi apărare.
România susţine consolidarea rolului UE de actor global pe scena internaţională de securitate, cu o implicare mai eficientă în gestionarea crizelor din vecinătatea imediată (estică şi sudică), concomitent cu asigurarea complementarităţii cu NATO, evitării duplicărilor şi abordării conjugate a celor două organizaţii în managementul crizelor internaţionale.
În acest context se va urmări dezvoltarea unui profil activ al României, inclusiv în perspectiva asumării Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, atât prin participarea activă la procesul de luare a deciziilor în cadrul Politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) şi la procesul de dezvoltare a capabilităţilor în formatele de cooperare multinaţională oferite de Agenţia Europeană de Apărare, cât şi prin contribuţia la operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.
Direcţiile de acţiune pe această dimensiune vor viza:

– consolidarea poziţiei României în cadrul mecanismelor decizionale cu impact asupra Politicii de securitate şi apărare comună/PSAC prin promovarea şi susţinerea punctelor de vedere naţionale cu privire la problematicile generate de noul context geopolitic şi de dinamica situaţiei de securitate la nivel regional, european şi global;
– asigurarea contribuţiei cu forţe şi capabilităţi militare şi civile la operaţiile şi misiunile UE, printr-o echilibrare a efortului naţional, conform intereselor strategice ale României şi în funcţie şi de alte angajamente asumate în plan internaţional;
– contribuţia eficientă la consolidarea PSAC, în perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, inclusiv prin sprijinirea implementării Strategiei Globale a UE pe dimensiunea de securitate şi apărare şi atingerii nivelului de ambiţie al Uniunii pe scena globală de securitate, în ceea ce priveşte capacitatea de a răspunde rapid şi eficace la întreg spectrul de ameninţări şi situaţii de criză;
– participarea şi angajamentul României la consolidarea cooperării la nivel european în materie de securitate şi apărare, în deplină coordonare şi coerenţă cu procesul de dezvoltare a capabilităţilor existent la nivelul NATO;
– optimizarea participării la iniţiativele derulate de Agenţia Europeană de Apărare în domeniul capabilităţilor;
– continuarea şi adaptarea participării la răspunsul rapid al UE la crize, inclusiv prin optimizarea condiţiilor de întrebuinţare a Grupurilor Tactice de Luptă (EUBGs);
– sprijinirea operaţionalizării PESCO (cooperarea structurată permanentă) de o manieră pragmatică, inclusivă şi orientată spre obţinerea unor rezultate concrete, în vederea îndeplinirii obiectivului trasat de şefii de stat şi de guvern în decembrie 2016 de asumare a unei responsabilităţi mai mari a statelor europene în asigurarea securităţii propriilor cetăţeni;
– promovarea consolidării legăturii transatlantice cu relevanţă accentuată în actualul context strategic, prin susţinerea implementării Declaraţiei comune UE – NATO de la Varşovia.

Consolidarea parteneriatelor strategice, în mod deosebit a Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii
Parteneriatele strategice constituie fundamentul construirii unor relaţii solide şi cuprinzătoare cu statele cu care avem interese comune în domeniul securităţii şi apărării7.
Ministerul Apărării Naţionale va continua să contribuie, prin acţiuni specifice, la dezvoltarea relaţiilor privilegiate de cooperare în cadrul parteneriatelor strategice, pe următoarele direcţii de acţiune:

– Aprofundarea Parteneriatului strategic România – SUA pentru secolul XXI, extinderea cooperării şi consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării, în scopul promovării României ca vector de stabilitate şi securitate în sud – estul Europei.

Parteneriatul asigură cadrul de manifestare a relaţiilor excelente dintre armatele celor două ţări. Consolidarea cooperării cu SUA în domeniul apărării se va axa pe:

– intensificarea cooperării la nivel politico – militar în plan bilateral şi în cadrul NATO [cu accent pe dialogul desfăşurat în cadrul Grupului de lucru la nivel înalt/HLDG, Comitetului mixt româno – american, Comitetului executiv româno – american, precum şi Grupului de lucru pentru discuţii de stat major (BST8)];
– continuarea sprijinirii forţelor SUA pentru desfăşurarea activităţilor pe teritoriul României în baza Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite ale Americii staţionate pe teritoriul României (DCA9); un accent deosebit va fi acordat Iniţiativei de reasigurare europeană (ERI10) şi Operaţiei Atlantic Resolve;
– îndeplinirea obligaţiilor asumate în baza prevederilor Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România (BMDA11);
– intensificarea planificării şi derulării de activităţi comune în colaborare cu Comandamentul Forţelor Armate ale SUA în Europa (EUCOM), inclusiv cu participarea partenerilor din zonele de interes strategic ale României;
– continuarea procesului de dezvoltare a cadrului juridic pentru implementarea acordurilor bilaterale, în principal prin încheierea unor aranjamente de implementare (AI);
– implementarea la nivel naţional a măsurilor agreate cu partenerul american, sub coordonarea Comitetului interministerial12.
– Dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de cooperare în domeniul apărării în cadrul celorlalte parteneriate strategice, în vederea implementării componentei militare şi de securitate, pe baza intereselor convergente în cadrul NATO, UE şi în Vecinătatea Estică.

În cadrul parteneriatului strategic cu Franţa se va acorda o atenţie deosebită proiectelor de cooperare bilaterală cuprinse în capitolul apărare şi securitate al Foii de parcurs. Se va urmări organizarea de acţiuni de cooperare în scopul realizării interoperabilităţii forţelor la nivelul categoriilor de forţe, dezvoltarea cooperării în materie de formare prin schimburi reciproce de stagiari, permanentizarea şi dezvoltarea parteneriatului dintre instituţiile de învăţământ, explorarea posibilităţilor de cooperare în principalele proiecte asociate procesului de dezvoltare a capabilităţilor militare la nivelul categoriilor de forţe ale Armatei României, precum şi încurajarea cooperării în materie de armamente prin implementarea de parteneriate industriale.
Parteneriatul cu Germania presupune deja o cooperare excelentă în domeniul apărării, iar dialogul politic la nivel înalt este substanţial. Edificatoare este implicarea majoră a ţării noastre în implementarea Conceptului naţiunii – cadru (FNC13), precum şi buna cooperare între militarii români şi germani, la nivelul teatrelor de operaţii din Afganistan şi Kosovo. Se va urmări utilizarea tuturor oportunităţilor de cooperare în domenii precum informaţii pentru apărare, pregătirea forţelor şi exerciţii în comun, instruirea personalului şi cooperarea între Forţele pentru Operaţii Speciale şi domeniul tehnico – militar şi al industriei de apărare.
Intensificarea parteneriatului strategic cu Polonia, aflat deja într-un stadiu avansat de dezvoltare, pe baza intereselor convergente ale celor două state în cadrul NATO, UE şi în Vecinătatea Estică. Acest parteneriat rămâne una din direcţiile prioritare de cooperare pentru Armata României. Se va urmări amplificarea dialogului politico – militar şi a relaţiilor, respectiv cooperarea militară directă (inclusiv la nivel de categorii de forţe şi instituţii militare de învăţământ), în vederea implementării cu succes a proiectelor comune.
Dezvoltarea parteneriatului strategic cu Turcia va avea în vedere implementarea componentei militare şi de securitate a Planului de acţiuni pentru implementarea Declaraţiei comune, cu accent pe intensificarea dialogului politico – militar, atât în cadrul NATO, cât şi în plan bilateral, având în vedere statutul de ţări riverane Mării Negre, în procesul de stabilizare a situaţiei de securitate în această zonă. De asemenea se va urmări continuarea cooperării în domeniul instruirii forţelor, prin desfăşurarea de exerciţii comune, al schimburilor de cadeţi şi personal didactic din instituţiile militare de învăţământ.
Intensificarea eforturilor de consolidare a relaţiilor de cooperare în cadrul parteneriatelor cu Marea Britanie, Italia şi Spania va urmări consolidarea dialogului politico – militar la nivel înalt, identificarea şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare de capabilităţi multinaţionale, precum şi aprofundarea cooperării practice în domenii de interes comun (educaţie şi instruire, logistică, tehnico – militar).
Relaţia de parteneriat cu Marea Britanie urmează un trend ascendent, un pilon major al acesteia revenind contribuţiei acestei ţări la eforturile de implementare a deciziilor aliate privind măsurile de asigurare de pe flancul estic, respectiv în cadrul prezenţei aliate înaintate adaptate.
Dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în plan bilateral, regional şi în cadrul organizaţiilor internaţionale
Dezvoltarea cooperării bilaterale, atât cu partenerii strategici şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO/UE, cât şi cu statele vecine şi din zonele de interes strategic pentru ţara noastră contribuie la consolidarea credibilităţii Armatei României şi susţinerea intereselor naţionale de securitate.
Continuarea participării active la iniţiativele de cooperare regională şi dezvoltarea cadrului juridic al cooperării internaţionale în domeniul apărării potenţează procesul de consolidare a profilului României de stat promotor al stabilităţii regionale. O contribuţie importantă la creşterea profilului României în plan regional o are gestionarea eficace a aspectelor politico – militare aferente tratatelor, iniţiativelor şi regimurilor pe linia neproliferării armelor de distrugere în masă şi controlului armamentelor.
De asemenea, continuarea participării la misiunile şi operaţiile desfăşurate sub egida NATO, UE, ONU şi OSCE va contribui la concretizarea angajamentelor naţionale în cadrul acestor organizaţii şi la creşterea profilului strategic al României, ca actor relevant pe scena de securitate internaţională.
Obiectivele cooperării internaţionale în domeniul apărării se circumscriu îndeplinirii obiectivelor generale de politică externă ale României.
Relaţiile de cooperare bilaterale şi regionale în domeniul apărării, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale sunt abordate gradual, în limita resurselor alocate, principalele direcţii de acţiune pentru perioada 2017 – 2020 fiind următoarele:

– dinamizarea şi consolidarea cooperării bilaterale cu statele membre NATO şi UE;
– întărirea relaţiilor cu statele vecine, din zonele de interes strategic pentru România – Regiunea Extinsă a Mării Negre şi Balcanii de Vest şi de pe flancul estic al NATO şi UE;
– consolidarea durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, prin susţinerea fermă şi fără echivoc a parcursului său european, prin implicarea activă şi constantă în cadrul organizaţiilor internaţionale pentru respectarea deplină a angajamentelor asumate;
– intensificarea cooperării cu partenerii cu care sunt dezvoltate programe comune de interes strategic;
– dezvoltarea cooperării regionale în domeniul apărării, prin continuarea participării la proiectele dezvoltate în cadrul Procesului reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud – Est (SEDM), la exerciţiile şi activităţile de pregătire din cadrul Batalionului Multinaţional de Geniu (“TISA”) şi Batalionului Mixt Româno – Ungar de Menţinere a Păcii;
– asigurarea securităţii în regiunea Mării Negre, prin continuarea participării la misiunile aferente Operaţiei Black Sea Harmony;
– oferirea de sprijin şi asistenţă pentru implementarea parteneriatelor NATO cu statele din regiune;
– revizuirea cadrului juridic al cooperării internaţionale cu aliaţii şi partenerii importanţi din NATO şi UE, în sensul reflectării statutului României de membru al celor două organizaţii şi încheierea de acorduri militare internaţionale care să contribuie la implementarea priorităţilor în domeniul apărării şi sporirea securităţii şi stabilităţii regionale;
– implementarea măsurilor prevăzute de tratatele internaţionale în vigoare în domeniul controlului armamentelor şi verificării;
– participarea la procesele de revizuire şi adaptare a cadrului juridic referitor la regimul de control al armamentelor convenţionale (TCFE), modernizarea Documentului de la Viena 2011 şi implementarea prevederilor Tratatului privind Cerul Deschis;
– continuarea cooperării în vederea implementării prevederilor diferitelor regimuri de neproliferare şi control al exporturilor;
– participarea la activităţile de negociere a documentelor internaţionale aferente comerţului cu arme convenţionale, muniţiilor cu submuniţii şi a altor iniţiative relevante din domeniul controlului armamentelor.

Sprijinirea altor autorităţi publice în gestionarea situaţiilor de urgenţă
Participarea la procesul de limitare şi înlăturare a consecinţelor urgenţelor civile se fundamentează pe nevoia de coordonare şi cooperare interinstituţională şi se desfăşoară conform cadrului juridic14 ce reglementează conduita specifică în astfel de situaţii.
Capabilităţile Ministerului Apărării Naţionale, în situaţii de urgenţă, vor acţiona în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale/centrale în conformitate cu planurile de acţiune pe tipuri de risc încheiate la nivel central şi local, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite prin legislaţia în vigoare, executând în principal misiuni de căutare şi salvare, de protecţie a populaţiei, de transport pe cale aeriană, terestră, maritimă sau fluvială a persoanelor evacuate, precum şi de asistenţă medicală de urgenţă şi în fază spitalicească.
Sprijinul acordat persoanelor sinistrate şi autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale se poate concretiza şi sub formă de ajutoare umanitare sau prestări de servicii în conformitate cu prevederile legale.
Măsurile şi acţiunile în domeniu vor viza:

– consolidarea relaţiilor şi a modului de cooperare cu structurile de intervenţie specializate, la nivel central şi local, inclusiv organizaţiile neguvernamentale;
– participarea cu capabilităţi de intervenţie la limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau accidentelor tehnologice;
– participarea la acţiuni de sprijinire a populaţiei afectate de calamităţi (transport resurse pentru intervenţie şi materiale de primă necesitate, cazare, acordare de asistenţă medicală, facilitare acces în zone izolate sau greu accesibile şi distribuirea ajutoarelor umanitare) în cooperare cu autorităţilor publice responsabile cu rol principal.

O abordare interinstituţională integrată a problematicii managementului urgenţelor civile presupune valorificarea oportunităţilor de cooperare cu structuri de specialitate constituite la nivelul NATO, UE şi al iniţiativelor regionale.
Pe acest palier se înscrie cooperarea, în cadrul NATO, cu Centrul Euro – Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC), în cadrul UE, prin Mecanismului de Protecţie Civilă, respectiv contribuţia Armatei României cu capabilităţi în cadrul pachetului de forţe pus la dispoziţie pentru participarea la misiuni de înlăturare a efectelor situaţiilor de urgenţă, în afara teritoriului ţării, în cadrul Capacităţii Europene de Răspuns la Urgenţă – ansamblul voluntar, în perioada 2016 – 2020.
Armata României va continua să contribuie, de asemenea, şi la demersurile naţionale, gestionate de Ministerul Afacerilor Interne, pentru implementarea cerinţelor de asigurare a rezilienţei în domeniul civil prin participarea activă la elaborarea analizelor de risc, precum şi prin furnizarea datelor/informaţiilor şi a expertizei umane necesare.

CAPITOLUL 3
Misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României

Misiunile Armatei României
Armata României este componenta de bază a forţelor armate ale Sistemului naţional de apărare, care asigură, pe timp de pace şi la război, integrarea într-o concepţie unitară a activităţilor tuturor forţelor participante la acţiunile de apărare a ţării.
Subordonată exclusiv voinţei poporului român, Armata României are misiunea fundamentală de a garanta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională prin angajarea, conform legii, a resurselor puse la dispoziţie şi armonizarea contribuţiilor tuturor instituţiilor, autorităţilor publice şi operatorilor economici cu responsabilităţi în domeniul apărării şi prin asigurarea coerenţei şi complementarităţii efortului naţional cu cel al statelor membre ale NATO şi UE, precum şi cu cel al statelor semnatare ale jarteneriatelor strategice şi iniţiativelor regionale la care România este parte.

Misiunile generale ale Armatei României:
– contribuţia la securitatea României pe timp de pace;
– apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României;
– participarea la apărarea aliaţilor şi partenerilor săi, în cadrul NATO şi UE;
– promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării;
– sprijinirea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei şi pentru managementul consecinţelor dezastrelor şi a accidentelor tehnologice.

Nivelul de ambiţie
Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite Armata României trebuie să fie în măsură:
– să desfăşoare prin efort propriu sau, după caz, să contribuie la acţiuni şi măsuri, integrate interinstituţional la nivel naţional sau în context aliat, pentru descurajarea unei potenţiale agresiuni la adresa independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului român, precum şi pentru contracararea acţiunilor/ameninţărilor neconvenţionale şi/sau hibride;
– să planifice şi să desfăşoare o operaţie strategică de apărare pe teritoriul naţional, de tip întrunit, până la dislocarea forţelor principale aliate în baza articolului 5 al Tratatului Alianţei Nord – Atlantice;
– să faciliteze dislocarea rapidă şi să asigure intrarea în luptă, pe teritoriul României sau în vecinătatea acestuia, a forţelor aliate, iar, după preluarea responsabilităţii operaţionale privind apărarea comună de către autorităţile NATO, să participe decisiv la operaţia de apărare a ţării şi restabilire a integrităţii teritoriale a statului român;
– să asigure, în conformitate cu angajamente asumate de statul român şi cu cerinţele operaţionale aliate, o grupare operaţională de forţe terestre de nivel maxim divizie, sprijinită corespunzător de forţe aeriene şi forţe navale, ca şi contribuţie la îndeplinirea nivelului de ambiţie al NATO şi UE15.

Din forţele şi capabilităţile necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie vor fi generate şi contribuţiile operaţionale la operaţiile/misiunile desfăşurate sub egida organismelor internaţionale (ONU, OSCE, NATO, UE) sau alte iniţiative regionale, precum şi cele pentru sprijinirea autorităţilor civile în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Pentru asigurarea eficacităţii şi flexibilităţii angajării capabilităţilor Armatei României avem în vedere indicatorii dislocabilitate şi sustenabilitate, la nivelurile procentuale aprobate prin consensul aliaţilor, astfel:

– 50% din forţele terestre trebuie să fie dislocabile, iar 10% să fie sustenabile pe o perioadă mai mare de doi ani;
– 40% din forţele aeriene trebuie să fie dislocabile, iar 8% să fie sustenabile;
– 80% din forţele navale trebuie să fie dislocabile, iar 28% să fie sustenabile.

Pe termen scurt, Armata României trebuie să fie capabilă să menţină un nivel ridicat de reacţie pentru apărarea naţională, să dezvolte capabilităţile necesare participării la apărarea colectivă a aliaţilor în cadrul NATO şi la asistenţa reciprocă a partenerilor în cadrul UE, să contribuie la misiuni şi operaţii sub egida organizaţiilor internaţionale cu vocaţie în domeniul securităţii şi apărării, precum şi la sprijinirea autorităţilor publice în situaţii de urgenţă, pentru acordarea de asistenţă populaţiei României în caz de dezastre.
Pe termen mediu, Armata României va deveni o structură modernă de forţe, capabilă să facă faţă ameninţărilor impredictibile, pentru a respinge o agresiune declanşată prin surprindere şi să constituie garantul suveranităţii şi independenţei naţionale. Armata României va contribui la menţinerea credibilităţii Alianţei, ca parte a sistemului de apărare colectivă a NATO, precum şi la securitatea regională şi internaţională.
Cerinţe specifice
Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite şi a nivelului de ambiţie, Armata României trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe specifice:

a) să aibă o structură de forţe cu capacitate de reacţie adecvată, în concordanţă cu planurile elaborate la nivel naţional şi la nivelul Alianţei.

Capacitatea de reacţie este condiţionată, în mod deosebit, de:

– existenţa unor structuri consolidate pentru cercetare, supraveghere şi avertizare timpurie, recunoaştere, reacţie imediată şi angajare în acţiuni militare de intensitate redusă;
– nivelul stării de operativitate a pachetului de forţe luptătoare;
– gradul de înzestrare cu echipamente care utilizează tehnologii avansate a structurilor din pachetul de forţe de sprijin de luptă;
– gradul de disponibilitate a sprijinului logistic necesar forţelor;
– robusteţea capabilităţilor de apărare aeriană integrată;
– menţinerea unui nivel ridicat de operativitate pentru structurile din pachetul de forţe destinat pentru cercetare, supraveghere, recunoaştere şi avertizare timpurie şi asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse la dispoziţia NATO/UE, ca parte componentă a forţei consolidate de răspuns a NATO (eNRF) şi EUBG;
– perfecţionarea instruirii comandamentelor marilor unităţi şi unităţilor operaţionalizate, prin utilizarea sistemelor de modelare – simulare;
– dezvoltarea capabilităţilor de protecţie a forţei;
– capacitatea de optimizare a managementului traficului aerian, sub aspectul complementarităţii componentelor militară şi civilă;
– capacitatea de integrare a tuturor senzorilor civili şi militari în SCCAN/NATINAMDS, atât pe plan intern, cât şi la nivel internaţional;
– nivelul tehnologic al capabilităţilor din domeniul navigaţiei aeriene (radare de dirijare la apropiere şi aterizare – RDAAM, sisteme meteo, sisteme TACAN/PALS etc.).

b) să fie înzestrată cu echipamente performante, compatibile şi interoperabile cu cele din dotarea armatelor statelor membre NATO şi UE.

Nivelul de performanţă, compatibilitate şi interoperabilitate al echipamentelor este condiţionat, în mod deosebit, de:

– planificarea înzestrării structurilor, în concordanţă cu ameninţările, nevoile misiunii şi evoluţia tehnologică;
– fructificarea inteligentă a potenţialului de modernizare ingenioasă a sistemelor de armamente şi echipamente militare existente în înzestrare;
– derularea programelor curente privind modernizarea unor echipamente militare existente;
– optimizarea procesului de achiziţie a echipamentelor militare;
– iniţierea unor programe noi, pentru realizarea capabilităţilor angajate faţă de NATO şi UE, în concordanţă cu resursele alocate.

c) să folosească un proces de decizie performant, să deţină sisteme de comandă – control adecvate, precum şi suficiente capabilităţi întrunite de răspuns.

Performanţa procesului de decizie şi suficienţa capabilităţilor întrunite de răspuns sunt condiţionate, în mod deosebit, de:

– deţinerea unui sistem naţional de conducere, capabil să susţină planificarea interinstituţională şi implementarea coordonată a măsurilor şi executarea integrată a activităţilor de apărare a ţării;
– capacitatea sistemului militar de comandă şi control de a genera şi susţine superioritatea relativă a ciclului informaţional şi de decizie;
– capacitatea de integrare completă a informaţiilor obţinute prin mijloace proprii;
– înzestrarea cu sisteme de comunicaţii şi informatică performante, compatibile cu cele din ţările membre ale NATO şi ale UE;
– nivelul de consolidare, operaţionalizare şi integrare a structurilor de comandă – control aferente categoriilor de forţe ale armatei şi comandamentelor de armă, atât la nivel întrunit, cât şi la nivel interinstituţional şi la nivelul NATO/UE;
– capacitatea de interconectare a unor componente ale sistemului de comunicaţii şi informatic propriu Armatei României cu sistemele de comunicaţii şi informatică pe care le utilizează celelalte instituţii din Sistemul Naţional de Securitate în cadrul Sistemului de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate (SCIFA);
– nivelul tehnologic al Sistemului de comandă şi control aerian naţional (SCCAN), precum şi ntegrarea acestuia în Sistemul integrat NATO de apărare antiaeriană şi antirachetă (NATINAMDS16), sub aspectul standardelor operaţionale, procedurale şi tehnice;
– nivelul tehnologic al sistemelor criptografice şi de protecţie a informaţiilor şi îndeplinirea standardelor NATO şi UE;
– asigurarea serviciilor de avertizare timpurie, prin difuzarea centralizată a mesajelor sau alarmarea personalului privind situaţia operativă, în toate locurile de dispunere;
– deţinerea capabilităţilor în măsură să garanteze apărare cibernetică;
– performanţa proceselor pentru asigurarea informaţională a sistemelor de comunicaţii şi informatică;
– nivelul capacităţii de luptă, supleţea, modularitatea, mobilitatea, dislocabilitatea, sustenabilitatea şi interoperabilitatea unităţilor de sprijin al luptei din compunerea structurii de forţe a Armatei României.

d) să deţină un sistem logistic integrat, eficient, adaptat la configuraţia şi misiunile Armatei României.

Existenţa unui sistem logistic integrat este condiţionată, în mod deosebit, de:

– optimizarea organizării şi dotării structurilor de sprijin logistic, pentru a fi capabile să asigure un răspuns adecvat şi oportun la nevoile de sprijin logistic ale structurilor luptătoare/de sprijin de luptă;
– calitatea pregătirii personalului de logistică;
– un sistem informaţional eficient, capabil să coordoneze acordarea sprijinului ţării gazdă pentru operaţii multinaţionale desfăşurate pe teritoriul naţional;
– eficienţa sistemului de asigurare a suportului logistic integrat pentru echipamentele militare esenţiale;
– asigurarea în condiţii de eficienţă a serviciilor de campanie;
– existenţa şi performanţele capabilităţilor şi facilităţilor de transport tactic şi strategic;
– dezvoltarea de capabilităţi logistice standard, în acord cu cerinţele operaţionale specifice ale NATO;
– participarea la iniţiativele multinaţionale, iniţiate sub egida NATO/UE, de dezvoltare a unităţilor logistice integrate specializate;
– realizarea capabilităţilor NATO pe teritoriul României prin Programul NATO de investiţii în securitate/NSIP.

e) să identifice capabilităţile de intervenţie în situaţii de urgenţă adecvate pentru sprijinirea administraţiei publice centrale şi locale şi participării la răspuns interinstituţional adecvat în situaţii de urgenţă.

Utilizarea eficientă şi eficace a capabilităţilor de intervenţie în situaţii de urgenţă este condiţionată, în mod deosebit, de:

– identificarea şi armonizarea interinstituţională a unor măsuri coerente privind participarea la intervenţii în zonele cu risc ridicat de producere a unor situaţii de urgenţă;
– modul de aplicare a măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planurile de cooperare pe tipuri de risc încheiate cu celelalte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice în domeniul situaţiilor de urgenţă, la nivel central şi local.

f) să dispună de capabilităţi în măsură să prevină surprinderea strategică, din perspectiva obţinerii, integrării şi prelucrării de informaţii şi furnizarea de produse finite (intelligence) către autorităţile decizionale naţionale, aliate şi partenere.

Performanţa sistemului de prevenire a surprinderii strategice este condiţionată, în mod deosebit, de:

– nivelul tehnologic şi capacitatea capabilităţilor de informaţii pentru asigurarea de informaţii acţionabile, oportune şi viabile;
– flexibilitatea, modularitatea, rezilienţa sistemului de informaţii pentru apărare şi interoperabilitatea acestuia cu sistemele similare ale NATO şi UE;
– nivelul capacităţii de obţinere, verificare, procesare şi valorificare a datelor şi informaţiilor referitoare la riscurile şi ameninţările externe şi interne, militare şi nemilitare;
– nivelul capacităţii de identificare a vulnerabilităţilor şi riscurilor, prevenire şi contracarare a ameninţărilor specifice spaţiului cibernetic;
– nivelul tehnologic al sistemelor criptografice pentru protecţia informaţiilor clasificate şi interoperabilitatea cu sistemele similare ale NATO şi UE.

g) să dispună de capabilităţi moderne în domeniul medical militar.

Performanţa capabilităţilor din domeniul medical militar este condiţionată, în mod deosebit, de:

– funcţionalitatea serviciului medical militar de urgenţă şi corelarea acestuia cu celelalte componente ale sistemului naţional medical de urgenţă;
– nivelul de eficacitate a sistemului medical militar, în raport cu obiectivele din domeniu ale Armatei României;
– nivelul capabilităţilor din domeniul asistenţei medicale operaţionale;
– calitatea asistenţei medicale gratuite asigurate personalului MApN, precum şi pentru celelalte categorii de personal, conform cadrului normativ în vigoare;

h) să dispună de un sistem intern de cercetare – dezvoltare – inovare cu structură adecvată sub aspect calitativ şi operaţional.

Performanţa capabilităţilor sistemului intern de cercetare – dezvoltare – inovare este condiţionată, în mod deosebit, de:

– valoarea şi calitatea suportului ştiinţific şi tehnologic, specifice angajamentelor asumate şi misiunilor încredinţate Armatei României;
– nivelul colaborării şi cooperării între structurile MApN cu atribuţii în cercetare – dezvoltare – inovare şi cele din industria naţională de apărare;
– valoarea şi calitatea infrastructurii de cercetare a centrelor de cercetare/excelenţă, pe domeniile de interes militar şi nivelul şi calitatea implicării acestora în proiectele/programele de cooperare multinaţionale ale UE sau ale NATO.

i) să aibă un nivel optim de standardizare în domeniul conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnice pentru echipamente.

Nivelul optim al standardizării în domeniul conceptelor, doctrinelor, procedurilor şi proiectelor tehnice este condiţionat, în mod deosebit, de:

– existenţa unui cadru legislativ armonizat, cu incidenţă asupra structurilor de comandă şi de forţe naţionale şi aliate;
– funcţionalitatea politicilor şi directivelor NATO din domeniul interoperabilităţii şi standardizării;
– eficacitatea procesului de planificare a apărării, desfăşurat prin implementarea documentelor NATO de standardizare.

j) să dispună de un cadru conceptual, organizaţional şi acţional adecvat prevenirii şi contracarării ameninţărilor cibernetice.

Funcţionalitatea cadrului conceptual, organizaţional şi acţional privind prevenirea şi contracararea ameninţărilor cibernetice este condiţionată, în mod deosebit, de:

– nivelul implementării doctrinelor, politicilor, ghidurilor şi standardelor de apărare cibernetică;
– capacitatea de identificare şi evaluare a ameninţărilor de natură cibernetică;
– capacitatea de contracarare a agresiunilor la adresa infrastructurilor cibernetice ale MApN;
– nivelul de operativitate a capabilităţilor de apărare cibernetică, pe niveluri de competenţă, responsabilităţi, expertiză şi misiuni;
– amploarea şi profunzimea cooperării specifice domeniului, la nivel naţional şi internaţional.

CAPITOLUL 4
Principalele direcţii de dezvoltare a capabilităţilor de apărare17

Prin Legea nr. 203/2015 privind planificarea apărării s-a aliniat procesul de planificare a apărării din Armata României cu procesele similare din cadrul NATO şi UE.

În consecinţă, capabilităţile Armatei României se dezvoltă în următoarele domenii: comandă, control şi comunicaţii, angajare, informaţii, proiecţia forţei, protecţie şi susţinere.
Constituirea, dezvoltarea şi menţinerea capabilităţilor se realizează având în vedere cerinţele şi acţiunile cuprinzând elemente de: doctrină, organizare, pregătire, comandă, echipamente, personal, infrastructură şi interoperabilitate (DOTLMPFI).

Procesul de dezvoltare a capabilităţilor are în vedere dezvoltarea unor forţe moderne, dotate adecvat, dislocabile, interoperabile, cu capacitate de autosusţinere şi de protecţie multidimensională, cu un sistem de comandă şi control flexibil şi eficient. Procesul este unul sistemic şi interdisciplinar, ce se derulează pe termen mediu şi lung, prin utilizarea eficientă a resurselor disponibile.
Stabilirea capabilităţilor de apărare necesare îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor încredinţate s-a realizat prin desfăşurarea la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a analizei strategice a apărării. În urma analizei a fost elaborat Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă.
Capabilităţile necesare îndeplinirii întregului spectru de sarcini şi misiuni specifice asumate la nivel naţional şi pe plan internaţional trebuie să asigure:
– pe timp de pace: supravegherea şi avertizarea timpurie; reacţia imediată şi angajarea în acţiuni militare de intensitate redusă; participarea la combaterea terorismului; sprijinirea autorităţilor civile;
– în perioada de preconflict: evitarea surprinderii; menţinerea integrităţii spaţiului aerian al României (integrat în NATINAMDS); exercitarea controlului asupra apelor teritoriale; implementarea măsurilor de răspuns la criză; executarea de acţiuni de descurajare;
– în situaţie de conflict: apărarea strategică şi respingerea agresiunii.

În funcţie de domeniile de acţiune, Armata României dezvoltă următoarele capabilităţi:

1. comandă, control şi comunicaţii de nivel strategic, operativ şi tactic, centre de comunicaţii şi informatică şi unităţi de sprijin în domeniul comunicaţiilor şi informaticii/CIS ale structurii de forţe;
2. angajare: mari unităţi şi unităţi mecanizate, de infanterie, tancuri, vânători de munte, artilerie, forţe speciale, aviaţie de luptă, elicoptere de luptă, nave de luptă la mare şi fluviu, infanterie marină, poliţie militară şi operaţii psihologice;
3. informaţii: mari unităţi şi unităţi de informaţii militare, supraveghere şi cercetare;
4. proiecţia forţei: mari unităţi şi unităţi de transport aerian tactic, de nave de sprijin şi de transport terestru;
5. protecţie: mari unităţi şi unităţi de rachete sol – aer, de apărare antiaeriană, de geniu de luptă, de CBRN, EOD, minare/deminare şi pentru protecţia demnitarilor militari români şi străini pe teritoriul naţional;
6. susţinere: mari unităţi şi unităţi de logistică operaţională şi de susţinere.

Armata României îşi va concentra eforturile în următoarele direcţii de acţiune:

– dezvoltarea capacităţii de luptă necesare pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor specifice la nivel naţional şi în plan internaţional;
– implementarea Concepţiei privind conducerea structurii de forţe a Armatei României, prin dezvoltarea unui sistem de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere (C4ISR) şi a capabilităţilor de apărare cibernetică;
– îmbunătăţirea nivelului de interoperabilitate interinstituţională şi eficientizarea utilizării capabilităţilor la nivel naţional pentru asigurarea coerenţei şi complementarităţii pe timpul îndeplinirii misiunilor şi sarcinilor specifice;
– asigurarea, împreună cu celelalte instituţii cu responsabilităţi în domeniul apărării, a unei forţe întrunite, necesare contracarării eficiente a acţiunilor specifice atât războiului tradiţional, cât şi celui neconvenţional şi hibrid;
– modernizarea echipamentelor militare, concomitent cu dotarea structurii de forţe cu echipamente noi;
– finalizarea operaţionalizării elementelor de comandă şi control din structura de forţe NATO dislocate pe teritoriul naţional;
– continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE;
– realizarea/menţinerea unui nivel ridicat al pregătirii pentru mobilizare;
– perfecţionarea procesului de planificare, organizare, desfăşurare şi evaluare a instrucţiei structurilor şi/sau a personalului, în cadru naţional şi/sau multinaţional;
– continuarea procesului de completare a stocurilor operative şi strategice;
– dezvoltarea capabilităţilor necesare contracarării ameninţărilor de tip asimetric sau a abordărilor ostile de tip hibrid;
– dezvoltarea graduală de capabilităţi militare cu accent pe cele critice, configurate atât pentru apărarea naţională, cât şi pentru cea colectivă;
– realizarea unor capabilităţi logistice şi medicale care să asigure suportul forţelor pentru o perioadă îndelungată în situaţia unui conflict;
– dezvoltarea capabilităţilor de apărare cibernetică ale Armatei României şi integrarea acestora în sistemul naţional de apărare cibernetică;
– respectarea angajamentelor internaţionale asumate;
– realizarea concordanţei dintre misiune şi structura organizatorică a forţelor;
– adaptarea structurii de comandă – control a Armatei României;
– dezvoltarea capacităţii de acţiune integrată la nivelul Sistemului Naţional de Securitate (SNS);
– menţinerea unui nivel ridicat de operativitate pentru structurile din pachetul de forţe destinat asigurării capacităţii de reacţie imediată şi pentru cele puse la dispoziţia NATO şi UE;
– operaţionalizarea şi consolidarea structurilor destinate executării acţiunilor de luptă pe teritoriul naţional, prin reacţie imediată şi descurajare, şi a forţelor nominalizate pentru acţiune în cadrul iniţiativei Forţa consolidată de răspuns a NATO şi în cadrul EUBG;
– participarea la iniţiativele şi programele NATO şi UE de dezvoltare şi utilizare în comun a capabilităţilor, cu accent pe realizarea capabilităţilor critice identificate;
– dezvoltarea sistemului strategic de comunicaţii pentru comanda şi controlul forţelor şi asigurarea infrastructurii şi serviciilor de comunicaţii şi tehnologia informaţiei necesare fluxurilor informaţionale;
– dezvoltarea şi integrarea capabilităţilor de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi cercetare de niveluri tactic, operativ şi strategic, precum şi interconectarea acestora cu sistemele specifice SNS şi NATO;
– creşterea gradului de protecţie, a capacităţii de dislocare, a mobilităţii tactice, flexibilităţii, modularităţii şi nivelului de interoperabilitate a forţelor naţionale cu cele ale aliaţilor;
– dezvoltarea sistemului logistic integrat pentru susţinerea forţelor naţionale pe timpul executării misiunilor pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii, precum şi asigurarea sprijinului naţiunii – gazdă pentru acţiunile forţelor statelor aliate şi partenere;
– implementarea conceptelor din domeniul transformării, dezvoltate şi validate la nivelul NATO şi UE, prin adaptarea acestora la realităţile şi cerinţele Armatei României;
– creşterea gradului de operaţionalizare a structurilor de informaţii şi pentru operaţii speciale pentru a fi în măsură să protejeze şi să promoveze interesele fundamentale ale României şi cetăţenilor români oriunde este nevoie pe timp de pace, criză şi război.

CAPITOLUL 5
Politicile privind managementul integrat al resurselor de apărare

Resursele alocate apărării naţionale definesc într-un mod calitativ politica de apărare a României, indicând imperativele eficienţei şi eficacităţii ce trebuie avute în vedere în implementarea obiectivelor stabilite.

Eficienţa managementului integrat al resurselor pentru apărare reprezintă o condiţie esenţială în vederea îndeplinirii de către Armata României a misiunilor care îi revin. Un corolar evident al acesteia îl reprezintă asigurarea resurselor la un nivel corespunzător.
Componentele managementului integrat al resurselor pentru apărare sunt:
– managementul resurselor umane;
– managementul resurselor financiare;
– managementul achiziţiilor pentru apărare;
– managementul sistemului de cercetare – dezvoltare şi inovare;
– managementul infrastructurii de apărare.

Evoluţiile economice din ultimii ani şi dificultăţile financiare la nivel european au evidenţiat necesitatea unei regândiri a modului de alocare a resurselor, dar mai ales de utilizare a lor, eficienţa fiind criteriul principal. La nivel naţional, aliat şi al UE a fost subliniată oportunitatea dezvoltării unor abordări multinaţionale în domeniul apărării (“Smart Defence”, “Connected Forces Initiative”, “Framework Nation Concept”, respectiv “Pooling and Sharing”), care presupun adoptarea de soluţii inovatoare în gestionarea optimă a resurselor, prin prioritizarea investiţiilor şi finanţarea multinaţională a capabilităţilor de interes comun, toate având ca obiectiv creşterea securităţii statelor membre.
Obiectivul general al managementului integrat al resurselor pentru apărare îl constituie optimizarea procesului de planificare, alocare şi utilizare a resurselor Ministerului Apărării Naţionale.
Pentru implementarea acestui obiectiv, pe un orizont scurt şi mediu de timp, sunt vizate următoarele aspecte:
– îmbunătăţirea capabilităţii de reacţie a sistemului de planificare a apărării, pentru a furniza variante, opţiuni şi soluţii care să sprijine procesul decizional, la apariţia unor solicitări suplimentare sau a unor constrângeri bugetare;
– optimizarea Sistemului de planificare, programare, bugetare şi evaluare în Ministerul Apărării Naţionale şi corelarea cu sistemul de elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice centrale;
– îmbunătăţirea procesului de planificare a activităţilor, în special prin realizarea unei mai bune corelări cu resursele la dispoziţie, şi a celui de estimare a necesarului de resurse;
– îmbunătăţirea sistemului de evidenţă şi alocare a resurselor, cu accent pe cele materiale şi financiare;
– asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se asigure un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO;
– continuarea dezvoltării capabilităţilor în cadrul multinaţional asigurat de NATO şi UE prin utilizarea iniţiativelor multinaţionale în domeniul apărării (“Framework Nation Concept”, “Smart Defence”, “Connected Forces Initiative”, respectiv “Pooling and Sharing”);
– adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi dezvoltarea acelor capabilităţi care au capabilitatea dual – use (civil şi militar).

Managementul integrat al resurselor pentru apărare se realizează inclusiv prin menţinerea unei legături active cu celelalte structuri din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau cu responsabilităţi/sarcini privind apărarea naţională, atât pentru elaborarea/aplicarea planurilor operaţionale şi de întrebuinţare a forţelor, cât şi pentru constituirea capabilităţilor nonmilitare şi a capacităţilor de producţie.

Planificarea apărării

Planificarea apărării, ca atribut şi componentă esenţială a politicii de apărare, este procesul care stă la baza transformării şi modernizării în domeniul apărării şi include totalitatea programelor, acţiunilor şi măsurilor iniţiate de România pentru identificarea, dezvoltarea şi pregătirea capabilităţilor militare şi nonmilitare necesare executării misiunilor şi implementării obiectivelor în domeniul apărării, pentru:

– îndeplinirea obligaţiilor ce derivă din Constituţia României, republicată, şi legislaţia în domeniu;
– îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în asigurarea securităţii şi apărării colective în cadrul NATO;
– asigurarea participării României la Politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene;
– respectarea angajamentelor în contextul cooperării militare internaţionale în domeniul apărării cu alte state şi al îndeplinirii obligaţiilor asumate prin participarea la activitatea altor organizaţii internaţionale sau în alte situaţii reglementate de dreptul internaţional, în condiţiile legii.

Planificarea apărării şi managementul resurselor pentru apărare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale se realizează într-o abordare modernă, integrată şi multianuală. Esenţa acestui tip de management îl reprezintă conceptul de planificare integrată a apărării, care desemnează coordonarea procesului de dezvoltare şi menţinere a capabilităţilor militare în scopul îndeplinirii obiectivelor politicii de apărare şi de alocare a resurselor financiare. Pentru atingerea obiectivelor politicii de apărare, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale se stabilesc obiective specifice şi priorităţi aferente domeniilor planificării apărării, care sunt armonizate în cadrul procesului de planificare integrată a apărării.
Planificarea apărării se realizează prin integrarea coerentă a obiectivelor şi acţiunilor specifice următoarelor domenii: planificare forţe; planificare armamente; comandă, control, comunicaţii; logistică; urgenţe civile; resurse; apărare aeriană; management al traficului aerian; informaţii pentru apărare; medical; cercetare – dezvoltare; standardizare şi apărare cibernetică.
În cadrul acestui proces, un rol important este deţinut de Sistemul de planificare, programare, bugetare şi evaluare (SPPBE), care reprezintă un instrument de management robust şi eficient, în măsură să asigure atât elaborarea şi implementarea politicii de apărare, cât şi o auditare eficientă privind îndeplinirea obiectivelor acesteia, execuţia programelor majore şi utilizarea resurselor alocate Ministerului Apărării Naţionale. Deciziile privind planificarea şi alocarea resurselor pentru apărare, inclusiv Directiva de planificare a apărării, sunt aprobate în cadrul Consiliului de planificare a apărării din Ministerul Apărării Naţionale.

Managementul resurselor umane

O resursă umană de calitate şi suficientă reprezintă o condiţie primordială pentru realizarea performanţei sistemului militar. Pentru aceasta este necesară o abordare integrată a tuturor activităţilor de planificare, recrutare, selecţie, formare, promovare, dezvoltare şi gestiune a carierei personalului militar şi civil, care constituie corpul profesioniştilor în domeniul apărării şi contribuie la succesul misiunilor încredinţate Ministerului Apărării Naţionale.
Implicit, adaptarea Armatei României la realităţile noului context al mediului de securitate trebuie să vizeze optimizarea întregului sistem de management al resurselor de apărare.
Se au în vedere următoarele priorităţi: creşterea atractivităţii profesiei militare, managementul carierei personalului şi transformarea învăţământului militar.

Creşterea atractivităţii profesiei militare

Prin politicile din domeniul managementului resurselor umane, care urmăresc constant asigurarea condiţiilor necesare furnizării candidaţilor apţi pentru serviciul militar, în numărul necesar şi la standardele de calitate stabilite, Armata României beneficiază de resurse umane capabile să îndeplinească misiunile şi obiectivele asumate.
Promovarea profesiei militare, pentru atragerea şi reţinerea unei resurse umane corespunzătoare cantitativ şi calitativ, reprezintă un domeniu strategic, cu impact puternic atât asupra capacităţii de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate, cât şi al pregătirii populaţiei şi teritoriului pentru apărare.
Diminuarea actuală a atractivităţii carierei militare în raport cu ofertele educaţionale şi profesionale naţionale, precum şi cu schimbările produse în mărimea şi compoziţia structurii de forţe, nivelul aptitudinal şi atitudinal necesar atingerii standardelor de performanţă specifice misiunilor şi operaţiilor îndeplinite de Armata României impune adoptarea unor modalităţi eficiente de atragere a tinerilor către domeniul militar, precum şi colaborarea cu mediul civil şi comunităţile locale.
Promovarea profesiei militare se desfăşoară pe baza unei strategii proprii, prin implicarea mijloacelor mass – media şi structurilor de relaţii cu publicul.
În acest sens, se vor adopta măsurile care includ tehnici din marketingul modern: mixul promoţional – folosirea simultană a contactului direct cu candidaţii, publicităţii comerciale şi activităţii de informare şi relaţii publice din cadrul Armatei României -, mesajele promoţionale orientate, respectiv folosirea simbolurilor şi identităţilor specifice domeniului militar.
De asemenea va fi valorificat şi feedbackul furnizat de implementarea sistemului de recrutare, formare, pregătire şi utilizare a rezervei voluntare.
Ca urmare, eforturile din acest domeniu se vor concentra pe următoarele direcţii:

– utilizarea spaţiului virtual ca mediu predilect de promovare, în special pentru transmiterea mesajelor şi comunicarea cu potenţialii candidaţi, prin intermediul unui site de recrutare atractiv şi a reţelelor de socializare;
– desfăşurarea de campanii anuale integrate, care vor îmbina contactarea directă, personală a potenţialilor candidaţi cu publicitatea şi relaţiile publice;
– dezvoltarea mesajelor şi acţiunilor destinate să oprească perimarea valorilor promovate de armată în societate.

Managementul carierei personalului

Necesitatea creşterii performanţei organizaţionale, determinată de cerinţa ca forţele armate să fie capabile să răspundă prompt oricărei provocări a mediului de securitate actual complex şi volatil, face ca managementul carierei să devină unul dintre vectorii determinanţi ai dezvoltării competenţei profesionale a personalului Armatei României.
Evoluţia în cariera militară este indisolubil legată de pregătirea, experienţa şi potenţialul de dezvoltare profesională ale fiecărui militar.
În acest context, dinamica proceselor asociate managementului carierei – ca management al performanţei bazat pe competenţe – impune focalizarea eforturilor pe următoarele direcţii de acţiune:

1. Realizarea cadrului structural – organizatoric care să creeze un mediu concurenţial şi motivant pentru dezvoltarea carierei militare prin:

– reorganizarea structurilor militare, redefinirea funcţiilor şi constituirea entităţilor organizatorice în mod stratificat, în acord cu principiile eficacităţii şi eficienţei;
– planificarea riguroasă a asigurării cu resurse umane, pe baza prognozei necesarului de competenţe profesionale pe termen scurt, mediu şi lung, utilizând standardele asociate ocupaţiilor militare;
– implementarea unor principii şi reguli eficiente de planificare organizaţională a carierei individuale, în acord cu necesarul cantitativ şi calitativ de resurse umane.

2. Optimizarea subsistemului metodologic al managementului carierei, în sensul:

– corelării acesteia cu planurile periodice de asigurare cu resurse umane;
– creşterii predictibilităţii şi transparenţei evoluţiei în carieră, prin implementarea unui sistem eficient de selecţie pentru promovare, bazată pe meritocraţie;
– asigurării unui nivel optim al mobilităţii profesionale.

Transformarea învăţământului militar

Transformarea învăţământului militar este axată pe schimbarea paradigmei de pregătire, prin direcţionarea resurselor către formarea şi dezvoltarea profesională a liderilor, luptătorilor şi specialiştilor capabili să acţioneze la schimbările continue din mediul operaţional, înzestraţi cu competenţele profesionale necesare cerinţelor viitoarelor structuri ale Armatei României.
Învăţământul militar trebuie să asigure o abordare integrată a proceselor de pregătire şi educaţie, să contribuie decisiv la atragerea şi reţinerea resurselor umane cu potenţial ridicat pentru profesia militară, respectiv la integrarea eficientă acestora.
În acest domeniu există următoarele direcţii de acţiune:

– corelarea deplină a obiectivelor învăţământului şi programelor de studii cu cerinţele beneficiarilor;
– identificarea competenţelor necesare absolvenţilor pentru îndeplinirea la standardele cerute de beneficiar a atribuţiilor funcţiilor pe care vor fi încadraţi, proiectarea şi acreditarea programelor de formare iniţială şi continuă a personalului militar, în concordanţă cu managementul resurselor umane;
– modernizarea sistemului de învăţământ militar, prin crearea de module/profile noi de pregătire, în acord cu: evoluţiile fenomenului militar, dinamica mediului de securitate, cerinţele structurilor şi nevoile misiunii;
– eficientizarea formării ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor, prin reorganizarea reţelei instituţiilor şi unităţilor de învăţământ militar şi realizarea managementului integrat şi unitar al acestora;
– extinderea şi consolidarea relaţiilor de cooperare cu instituţii de învăţământ militar din statele membre ale NATO şi UE, în vederea şcolarizării în instituţiile acestora a personalului propriu care este/urmează să fie încadrat în unităţile puse la dispoziţia NATO/UE, precum şi cu cele aferente instruirii personalului destinat exploatării noilor sisteme de armament/echipamente achiziţionate prin programele de înzestrare.

Creşterea calităţii vieţii personalului

Principalele obiective vizează:

– îmbunătăţirea cadrului legal privind salarizarea personalului armatei, în cadrul sistemului unic de salarizare a personalului bugetar, în funcţie de realităţile socioeconomice naţionale şi având ca referinţă practicile din armatele altor state membre NATO;
– asigurarea condiţiilor de locuit pentru personalul armatei care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, prin îmbunătăţirea cadrului legal şi instituţional privind acordarea compensaţiei lunare pentru chirie;
– modernizarea sistemului medical propriu armatei, atât prin creşterea calităţii actului medical, cât şi prin realizarea unei componente esenţiale pentru calitatea vieţii personalului armatei şi familiilor acestuia, precum şi a pensionarilor militari;
– modificarea şi completarea cadrului legal şi procedural care reglementează problematica veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare, astfel încât să se realizeze armonizarea necesară cu legislaţia naţională conexă, respectiv cu practicile/tendinţele din armatele altor state membre NATO;
– eficientizarea dialogului social, în scopul realizării unui mecanism de comunicare mai eficientă cu personalul armatei;
– realizarea şi implementarea unui sistem integrat de management al problemelor sociale cu care se confruntă personalul armatei şi familiile acestuia, cu accent pe problematica veteranilor, răniţilor/invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare;
– dezvoltarea de parteneriate avantajoase cu entităţi guvernamentale şi nonguvernamentale care pot contribui la realizarea unor proiecte sociale de interes pentru Ministerul Apărării Naţionale, prin utilizarea de fonduri externe sau a altor resurse care nu grevează bugetul instituţiei militare.

Managementul resurselor financiare

Managementul resurselor financiare în cadrul Ministerului Apărării Naţionale vizează asigurarea finanţării acţiunilor şi măsurilor concrete cuprinse în programele majore potrivit prevederilor Legii nr. 203/2015 privind planificarea apărării.
Acesta se realizează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în domeniu, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Legea responsabilităţii fiscal – bugetare nr. 69/2010, republicată, legile anuale ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi cu alte acte normative specifice, urmărindu-se adaptarea sistemului financiar militar la cerinţele de funcţionare a sistemului financiar public.
Totodată, în relaţia cu NATO, UE şi alte organisme internaţionale, managementul resurselor financiare are în vedere regulile financiare generale ale acestor organizaţii, precum şi regulile financiare specifice agenţiilor, programelor sau altor formate de cooperare care funcţionează pe baza unor memorandumuri sau acorduri convenite în comun.

Managementul achiziţiilor pentru apărare

Managementul achiziţiilor pentru apărare are scopul de a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru achiziţiile de produse, servicii şi lucrări necesare armatei, într-un cadru concurenţial, pe baza criteriilor economice de atribuire a unui contract de achiziţie publică şi a principiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Obiectivul general al managementului achiziţiilor pentru apărare îl constituie achiziţionarea, în corelare cu resursele pentru apărare alocate, a sistemelor de armamente şi echipamentelor militare care înglobează tehnologii moderne adecvate în scopul satisfacerii, în conformitate cu cerinţele fiecărei etape, a nevoilor categoriilor de forţe ale armatei şi asigurării interoperabilităţii cu forţele NATO şi UE.
Realizarea acestui obiectiv presupune:

– perfecţionarea Sistemului integrat de management al achiziţiilor pentru apărare;
– armonizarea permanentă a politicilor de achiziţii pentru apărare prin programele anuale pentru achiziţii publice cu planificarea apărării şi cu resursele puse la dispoziţie prin bugetele alocate în acest sens;
– asigurarea unei proporţii echilibrate între cheltuielile destinate înzestrării şi cele destinate asigurării de bunuri şi servicii şi personalului astfel încât să se atingă un echilibru corect, conform modelelor din spaţiul NATO;
– respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice în domeniul apărării şi securităţii, în conformitate cu dispoziţiile aplicabile la nivel naţional şi european în vigoare;
– perfecţionarea modului de aplicare a reglementărilor din domeniul achiziţiilor pentru apărare;
– intensificarea colaborării, implicării şi stimulării operatorilor economici din industria de apărare, în a realiza produse de tehnică militară necesare înzestrării, la nivelul cerinţelor Armatei României şi al standardelor NATO şi UE, precum şi dezvoltarea capabilităţii acestora de a realiza mentenanţa tehnicii, instruirea personalului şi de formare a instructorilor;
– planificarea investiţiilor în domeniul înzestrării în conformitate cu misiunile Armatei României în cadrul NATO şi UE şi cu nevoile de securitate internă;
– participarea la proiectele/programele NATO şi UE pentru realizarea în comun de sisteme de arme şi echipamente militare;
– participarea la proiectele din cadrul iniţiativelor “Smart Defence” la nivel NATO, “Pooling and Sharing” în cadrul UE;
– coordonarea investiţiilor realizate prin efort propriu cu cele acordate de către Guvernul SUA şi cu cele din cadrul Programului NATO de investiţii în securitate (NSIP);
– realizarea de achiziţii prin agenţiile specializate NATO;
– adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi dezvoltarea capabilităţilor dual – use;
– perfecţionarea continuă a personalului cu responsabilităţi în domeniul achiziţiilor;
– menţinerea şi dezvoltarea potenţialului de cercetare, expertiză şi consultanţă tehnică şi tehnologică în domeniul militar şi dezvoltarea capabilităţilor de testare şi evaluare ale Ministerului Apărării Naţionale;
– realizarea controlului specific pentru importurile şi exporturile de produse speciale;
– standardizarea şi optimizarea procesului de supraveghere a calităţii la furnizorii de echipamente şi tehnică militară, precum şi asigurarea compatibilităţii echipamentelor şi armamentului din dotare cu cele din înzestrarea armatelor statelor membre NATO.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, în Ministerul Apărării Naţionale este implementat Sistemul integrat de achiziţii pentru apărare, un instrument modern de monitorizare a programelor de achiziţii, similar celor din ţările membre NATO, cu ajutorul căruia se identifică şi se stabilesc atât nevoile şi cerinţele de noi arme, cât şi priorităţile privind necesarul de resurse şi se coordonează şi controlează procesul de achiziţii.

Managementul activităţii de cercetare – dezvoltare şi inovare (CDI)

Domeniul cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării contribuie la înzestrarea cu sisteme de armament performante, prin implicarea în realizarea programelor esenţiale de înzestrare în cooperare cu parteneri strategici interni sau externi şi prin transferul de tehnologii de vârf către industria naţională de apărare.
Cercetarea – dezvoltarea şi inovarea în domeniul apărării asigură suportul ştiinţific şi tehnologic necesar îndeplinirii misiunilor încredinţate Armatei României, prin dezvoltarea şi valorificarea potenţialului ştiinţific şi tehnologic propriu, urmărind gestionarea eficientă a resurselor alocate şi atragerea de resurse din mediul civil, intern şi internaţional. Cercetarea ştiinţifică şi tehnologică se realizează de către instituţiile specializate ale MApN, instituţiile militare de învăţământ superior şi alte structuri nominalizate prin norme şi instrucţiuni.
Obiectivele cercetării – dezvoltării şi inovării în domeniul apărării urmăresc:

– creşterea performanţei prin: realizarea obiectivelor şi priorităţilor de dezvoltare a capabilităţilor operaţionale pentru categoriile de forţe; menţinerea şi dezvoltarea competenţei ştiinţifice şi tehnologice naţionale în domeniul apărării; refacerea şi consolidarea legăturilor instituţionale între entităţile de cercetare – industrializare – beneficiar;
– asigurarea resurselor proprii prin: creşterea alocaţiilor pentru cercetarea ştiinţifică în cadrul programelor majore ale MApN; dezvoltarea infrastructurii CDI, inclusiv prin accesarea fondurilor structurale; dezvoltarea resursei umane implicate în activitatea de cercetare şi îmbunătăţirea atractivităţii pentru tinerii specialişti;
– implicarea industriei naţionale de apărare în parteneriatele de tip public – privat pe dimensiunea de cercetare – dezvoltare – inovare pentru crearea de noi tehnologii cu dublă utilizare;
– implicarea în realizarea programelor şi proiectelor multinaţionale din domeniul cercetării – dezvoltării pentru apărare, prin participarea în consorţii multinaţionale pentru atragerea de fonduri pe baza contractelor atribuite în regim competiţional de programele UE;
– asigurarea contribuţiei naţionale la realizarea obiectivelor stabilite de NATO şi de Agenţia Europeană de Apărare (EDA) în domeniul capabilităţilor pe termen lung, al apărării împotriva terorismului, al detecţiei şi avertizării timpurii a ameninţărilor, prin implicarea în programele şi iniţiativele comune coordonate de NATO sau EDA;
– cooptarea sectorului privat în activităţile CDI prin atragerea comunităţii ştiinţifice din mediul civil privat şi guvernamental la realizarea proiectelor CDI de interes pentru MApN, finanţate din bugetul propriu.

Managementul infrastructurii de apărare

În conformitate cu eforturile depuse pentru îndeplinirea obiectivelor din domeniul infrastructurii de apărare se urmăreşte păstrarea integrităţii şi dezvoltarea patrimoniului imobiliar al armatei care să fie în măsură să contribuie la asigurarea facilităţilor necesare pentru îndeplinirea misiunilor specifice.
În acest sens au fost intensificate eforturile pentru adaptarea cadrului legislativ domeniului construcţiilor în concordanţă cu respectarea cerinţelor esenţiale privind calitatea în construcţii şi cu asigurarea resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor.
Cu o atenţie sporită este tratată activitatea ce vizează reglementările referitoare la circulaţia terenurilor în scopul asigurării păstrării integralităţii patrimoniului imobiliar aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Obiectivele privind infrastructura imobiliară pentru apărare

Se au în vedere următoarele:

– optimizarea politicilor de dezvoltare a infrastructurii imobiliare în concordanţă cu nevoile reale ale utilizatorilor infrastructurii imobiliare prin stabilirea priorităţilor necesare;
– îmbunătăţirea capacităţii de anticipare a nevoilor de facilităţi imobiliare printr-o mai bună colectare a informaţiilor despre starea şi nevoile de reabilitare a construcţiilor din cazărmile ministerului;
– crearea cadrului metodologic, organizaţional şi informaţional pentru participarea la apelurile de proiecte cu finanţare din fonduri europene nerambursabile;
– modernizarea/reconfigurarea infrastructurii militare (instrucţie şi cartiruire) în funcţie de potenţialele scenarii ale unei agresiuni militare convenţionale, inclusiv cu luarea în considerare a operaţionalizării structurilor aliate de comandă şi control constituite pe teritoriul naţional, respectiv a necesităţilor legate de asigurarea host nation support pentru eventuale forţe NATO dislocate în România în situaţia unei agresiuni militare.

Optimizarea politicii de dezvoltare referitoare la infrastructura imobiliară a Ministerului Apărării Naţionale impune obligativitatea respectării unui minim de cerinţe privind menţinerea stabilităţii cadrului legislativ aplicabil în domeniul investiţiilor imobiliare finanţate din fonduri publice, orice perturbare a acestuia la nivel naţional ducând la modificări în cascadă, cu efecte negative asupra respectării termenelor de realizare a obiectivelor imobiliare.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, priorităţile pe termen scurt şi mediu vizează:

– corelarea infrastructurii militare cu misiunile şi structura de forţe revizuită, dezvoltarea capabilităţilor militare, precum şi cu cerinţele privind poziţionarea/dispunerea echilibrată a forţelor pe teritoriul naţional;
– dezafectarea infrastructurii şi relocarea, acolo unde este posibil, a forţelor în alte locaţii şi utilizarea în comun a aceloraşi facilităţi, având ca scop reducerea numărului de imobile în folosinţă;
– adaptarea cadrului legislativ naţional în domeniul realizării obiectivelor de investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării Naţionale la prevederile cadrului administrativ şi juridic al NATO, astfel încât derularea proiectelor din cadrul programului NSIP să fie executate cu celeritate;
– reducerea cheltuielilor de funcţionare a cazărmilor prin identificarea, testarea şi aplicarea de soluţii alternative;
– crearea cadrului legislativ necesar, astfel încât Ministerul Apărării Naţionale să poată beneficia, prin programele operaţionale regionale/sectoriale, de fonduri europene pentru reabilitarea unor imobile aflate în administrare.

Pe termen lung, activitatea se va concentra pe:

– realizarea obiectivelor de investiţie imobiliară prin parteneriate public – public şi public – privat.

O importanţă deosebită se va acorda implementării proiectelor imobiliare în infrastructura ce derivă din Parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, precum şi a celor care asigură prepoziţionarea echipamentelor militare ale aliaţilor pe teritoriul naţional.

CAPITOLUL 6
Resursele financiare

O politică de apărare pentru a fi coerentă şi credibilă trebuie să fie acompaniată de resursele financiare necesare. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede alocarea a 2% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru bugetul MApN.

Alocarea eficientă a resurselor financiare reprezintă cheia dezvoltării viitoarelor capabilităţi necesare transformării Armatei României într-o structură modernă.
Planificarea şi programarea resurselor financiare pentru apărare vizează îndeplinirea obiectivele politicii de apărare stabilite prin prezentul document şi se realizează practic prin intermediul programelor majore ale Ministerului Apărării Naţionale.

Această alocare bugetară corespunde pe deplin cu decizia NATO privind resursele pentru apărare adoptată în 2014 la Summitul din Ţara Galilor – “The Wales Summit Pledge on Defence Investment”18 şi dovedeşte că România implementează corespunzător această decizie.
Bugetul pentru anul 2017 (16,322 mld. lei, reprezentând 2,00% din PIB credite bugetare) asigură un teren solid pentru accelerarea modernizării Armatei României. Astfel, cheltuielile destinate achiziţiei de echipamente majore reprezintă 46,61% din bugetul total (7,608 mld. lei), procent cu mult peste valoarea de 20% din bugetul apărării recomandată prin The Wales Summit Defence Pledge.
Totodată, alocarea bugetară dovedeşte coerenţa, validitatea şi, mai ales, realizarea practică a acordului politic naţional semnat pe data de 13 ianuarie 2015 de către partidele parlamentare privind alocarea în anul 2017 a unui prag minimal de 2% din produsul intern brut pentru bugetul apărării şi menţinerea acestui nivel pentru următorii 10 ani.
Acordul este esenţial prin prisma asigurării predictibilităţii politicii de înzestrare a Armatei României cu tehnică modernă de luptă, precum şi pentru dezvoltarea unor proiecte de cooperare între industria naţională de apărare şi companii de profil din alte state.
Alocarea resurselor pentru transformarea, modernizarea şi înzestrarea capabilităţilor/structurilor Armatei României se va realiza în ordinea de prioritate prevăzută în Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, inclusiv în ceea ce priveşte constituirea/completarea stocurilor.
Pentru modernizarea înzestrării, prin achiziţii noi, modernizări şi/sau reparaţii capitale alocarea resurselor financiare se va face ţinând cont de următoarele grupe de echipamente militare:
– maşini de luptă pe roţi şi şenile – transportoare blindate pentru trupe, tancuri, maşini de luptă ale infanteriei şi derivate ale acestora;
– sisteme de artilerie terestră – aruncătoare proiectile reactive, obuziere calibru 155 mm şi 105 mm autopropulsate şi muniţia aferentă;
– sisteme C4ISR – sisteme integrate de comunicaţii şi informatică, puncte de comandă tip divizie şi brigadă, echipamente specifice pentru echipe de control aerian tactic, sistem comunicaţii prin satelit, echipamente pentru securizarea reţelelor, stocuri strategice de echipamente IT, programe informatice etc;
– armament şi echipamente individuale şi de grup – sisteme de detecţie şi echipamente de protecţie individuală şi colectivă CBRN, armament individual tip NATO şi echipamente specifice, inclusiv pentru forţele speciale, sisteme de rachete antitanc portabile, sistem de luptă individual avansat(SLIA);
– echipamente de geniu şi de contracarare a dispozitivelor explozive;
– autoturisme de teren blindate şi neblindate;
– platforme de transport multifuncţionale;
– aeronave de luptă şi transport, inclusiv echipamentele de comunicaţii şi localizare specifice;
– sisteme de apărare antiaeriană cu baza la sol – sistem de rachete sol – aer cu bătaie scurtă, medie şi mare, sisteme de ţinte aeriene pentru trageri sol – aer şi navă – aer, module dislocabile radio – releu;
– nave de luptă – fregate tip T22R, turbine, torpile antisubmarin, capabilităţi pentru misiuni antipiraterie, corveta multifuncţională, nave purtătoare de rachete, vânător de mine, nave fluviale, puitor şi dragor de mine, ambarcaţiuni asalt şi alte platforme navale;
– nave de sprijin – navă sprijin pentru operaţii cu forţe speciale, remorcher maritim de port şi radă, remorcher fluvial şi navă de sprijin logistic;
– sisteme fixe şi mobile de cercetare, supraveghere şi contramăsuri electronice – aparatură optică şi optoelectronică, echipamente ISTAR, radare, sistem de război electronic terestru mobil pentru Forţele Aeriene, sistem SCOMAR, echipamente de cercetare şi prelucrare date CBRN, echipamente de supraveghere a situaţiei maritime, sistem hidro – meteo etc.;
– alte bunuri materiale în sprijinul funcţionării structurilor, inclusiv sisteme integrate de securizare a obiectivelor militare, echipamente achiziţionate prin programe specifice cu SUA, facilitate medicală ROL 2 uşor manevrabilă şi containere de securitate.

Resursele financiare necesare a fi alocate în perioada 2017 – 2026, în baza acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare
– mii lei –

Cod indicator

Denumire indicator

2017

2018

2019

2020

2021

1

TOTAL MApN:

16.322.232

17.560.000

18.920.000

20.321.290

21.294.000

2

Valoare estimată PIB

815.200.000

878.000.000

946.000.000

1.014.000.000

1.064.700.000

3

PROCENT DIN PIB

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

Cod indicator

Denumire indicator

2022

2023

2024

2025

2026

1

TOTAL MApN:

22.145.760

23.031.590

23.952.854

24.910.968

25.907.407

2

Valoare estimată PIB

1.107.288.000

1.151.579.520

1.197.642.701

1.245.548.409

1.295.370.345

3

PROCENT DIN PIB

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

2,00%

Consideraţii finale

În actualul context geopolitic, securitatea şi, în mod implicit, apărarea excedează competenţelor şi posibilităţilor unui singur stat. În cazul României, apartenenţa la sistemul de valori euroatlantic, respectiv calitatea de membru al NATO şi UE şi parteneriatul strategic cu SUA, asigură garanţiile necesare de securitate – cele mai puternice din întreaga sa istorie – bazate pe principiile solidarităţii şi indivizibilităţii aliate, respectiv pe robusteţea relaţiei transatlantice.
Carta albă a apărării prezintă perspectiva Ministerului Apărării Naţionale cu privire la consolidarea capacităţii operaţionale a Armatei României şi dezvoltarea capabilităţilor necesare îndeplinirii misiunilor încredinţate.
O linie majoră a implementării direcţiilor de acţiune ale politicii de apărare, în baza Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare, se referă la alocarea de către Guvern în anul 2017 a 2% din produsul intern brut pentru apărare, în conformitate cu deciziile aliate adoptate la Summitul NATO din 2014 din Ţara Galilor şi potenţate de deciziile privind partajarea echitabilă a sarcinilor adoptate la reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Bruxelles, mai 2017.
Pentru determinarea nivelului de îndeplinire a obiectivelor politicii de apărare, precum şi pentru evaluarea validităţii şi actualităţii prevederilor Cartei Albe, la doi ani de la aprobarea acesteia, se desfăşoară analiza strategică a apărării, iar în baza concluziilor, dacă situaţia o impune, se iniţiază procesul de revizuire a Cartei albe.

1 Carta albă a apărării – România, 2015, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 12/2016.
2 Anti Acces/Area Denial.
3 Actualizat şi aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în luna martie 2017.
4 Comandamentul Diviziei multinaţionale pentru Sud – Estul Europei – Multinational Division South – East Headquarter/MND SE HQ, Unitatea de integrare a forţelor NATO – NATO Forces Integration Unit/NFIU, Modulul NATO de comunicaţii şi informatică dislocabil – Deployable Communication and Information Module/DCIM, Brigada Multinaţională/MNBde.
5 O structură de nivel companie – contribuţie Grupul de luptă SUA dislocat în Polonia; Cadrul de instruire intensificată la nivel întrunit – Combined Joint Enhanced Training/CJET; Iniţiativa regională de instruire aeriană integrată – Combined Air Training/CAT; cadrul formal privind prezenţa aliată în Marea Neagră – NATO COMBINED MARITIME FRAMEWORK/NCMF şi funcţia regională de coordonare maritimă – REGIONAL MARITIME COORDINATION FUNCTION/RMCF; adaptarea programului de operaţii (Schedule of Operation – SOO) pentru maximizarea angajării Forţelor Navale Permanente ale NATO (SNF) în Marea Neagră; utilizarea bazelor aeriene/aerodromurilor din BGR şi ROU de către detaşamente de aeronave de patrulare maritimă (MPAs).
6 Capabilitatea aliată de supraveghere terestră – Allied Ground Surveillance/AGS, Capabilitatea de transport aerian strategic – Strategic Airlift Capability/SAC, Flota aeriană de supraveghere şi avertizare timpurie – NATO Airborne Early Warning/NAEW.
7 În prezent, România are parteneriate strategice şi relaţii speciale cu o dimensiune de apărare substanţială cu: Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Italia şi Spania.
8 Bilateral Staff Talks.
9 Defence Cooperation Agreement, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr. 268/2006.
10 European Reassurance Initiative.
11 Balistic Missile Defence Agreement, semnat la Washington la 13 septembrie 2011 şi ratificat prin Legea nr. 290/2011.
12 Hotărârea Guvernului nr. 565/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României, semnat la Bucureşti la 6 decembrie 2005, ratificat prin Legea nr. 268/2006, cu completările ulterioare.
13 Framework Nation Concept – Germania şi-a asumat rolul de conducere a unui grup de state într-un proces complex de dezvoltare a capabilităţilor, care în final va contribui la consolidarea forţelor şi mijloacelor puse la dispoziţia Alianţei, pentru a-şi îndeplini misiunile şi operaţiile.
14 Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 104/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
15 Conform principiilor convenite (“a single set of forces”), România asigură acelaşi pachet de forţe pentru ambele organizaţii ca şi contribuţie la eforturile colective de apărare.
16 NATO Integrated Air and Missile Defence System.
17 Prin capabilitate se înţelege abilitatea de a executa acţiuni în scopul îndeplinirii unor obiective.
18 Angajamentul statelor membre de a atinge obiectivul de 2% din produsul intern brut alocat cheltuielilor pentru apărare în decursul a 10 ani (până în 2024), cu diferenţele specifice fiecărui grup de aliaţi (cei care au deja acest nivel de finanţare îl vor menţine, iar ceilalţi îl vor creşte gradual, în funcţie de creşterea economică naţională). În plus, documentul prevede angajamentul de alocare a 20% din bugetul apărării pentru achiziţia de echipamente majore şi activităţi de cercetare – dezvoltare, precum şi pentru îmbunătăţirea rezultatelor individuale privind nivelul de dislocabilitate şi sustenabilitate a propriilor forţe.