-
Prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont!
Ordinul nr. 4095/2024 aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii august 2024.
-
A intrat în vigoare Regulamentul UE privind inteligența artificială!
Ieri, 1 august, a intrat în vigoare Regulamentul UE privind inteligența artificială (Regulamentul privind IA), primul regulament cuprinzător din lume pe această temă. Regulamentul privind IA a fost conceput pentru a asigura faptul că inteligența artificială dezvoltată și utilizată în UE este de încredere, cu garanții pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
-
UE. Nouă state membre vor primi sprijin tehnic
Nouă state membre vor primi sprijin tehnic pentru întocmirea planurilor lor naționale de punere în aplicare a Pactului privind migrația și azilul. Acest sprijin va ajuta statele membre respective să își pregătească planurile naționale de punere în aplicare (PNP), care trebuie prezentate până la începutul lunii decembrie 2024.
-
Reglementări privind munca nedeclarată și subdeclarată!
Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.
-
Organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale
Hotărârea nr. 915/2024 prevede modificarea art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 893/2007 privind organizarea şi funcţionarea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale.
-
Noutăți privind examenului de grad principal pentru asistenţi medicali!
Ordinul nr. 3992/2024 modifică Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de grad principal pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe, asistenţi medicali, surori medicale şi oficianţi medicali.
-
Procedura de emitere a scrisorilor de acceptare la studii a românilor de pretutindeni pentru învăţământul superior!
Procedura de emitere a scrisorilor de acceptare la studii a românilor de pretutindeni pentru învăţământul superior de stat şi particular acreditat, pe locuri cu taxă a fost aprobată de Ordinul nr.5553/2024.
-
Indemnizaţia de şedinţă acordată lunar membrilor Consiliului Concurenţei
Ordinul nr. 1869/2024 prevede punerea în aplicare a Regulamentului privind modificarea Regulamentului pentru aprobarea indemnizaţiei de şedinţă acordate lunar membrilor Consiliului Concurenţei. Pentru fiecare membru al Plenului Consiliului Concurenţei, indemnizaţia se stabileşte la 100% din cuantumul indemnizaţiei lunare de care beneficiază în această calitate, indiferent de numărul de şedinţe ale Plenului desfăşurate în cursul unei…
-
Obţinerea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor din cadrul Programului naţional de investiţii în spitale
Ordinul nr. 3991/2024 prevede aprobarea Metodologiei pentru obţinerea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor din cadrul Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti. Avizul de oportunitate este necesar în vederea implementării proiectelor de investiţii în spitale orăşeneşti, municipale/municipale de urgenţă, spitale judeţene/judeţene de urgenţă, spitale de specialitate, spitale clinice şi clinice de urgenţă,…
-
Un proiect vizează modificări importante ale Codului de procedură fiscală!
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.