LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • VÂNZAREA ÎNTRE SOŢI – permisă în Noul Cod Civil

    Art. 317: Independenţa patrimonială a soţilor Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare soţ poate să încheie orice acte juridice cu celălalt soţ, sau cu terţe persoane. Vânzarea şi cumpărarea de bunuri sunt activităţi curente, necesare traiului zilnic al oricărei persoane. Articolul 1652 din Noul Cod Civil consacră principiul capacităţii încheierii unui contract de…

    December 13, 2012
  • Proiect legislativ: programul unic de vizite în spitalele publice!

    Oricine a avut, cel puţin o dată, prilejul de a vizita o rudă sau un bun prieten internat în spital. Cu astfel de ocazii ne-am putut da seama, adeseori, că fie programul de vizită nu e adaptat orelor libere ale unei persoane ocupate, fie că, aşa cum se întâmplă pe aici, la porţile Orientului, regulile…

    December 12, 2012
  • Refuzul avocaţilor de a contribui la Fondul de Solidaritate al Avocaţilor constituie abatere disciplinară

    Ca în fiecare lună mă duceam la barou să-mi achit taxele. Am intrat în clădire, am urcat scările şi am intrat la casierie. Eram cu gândurile mele. Când am ajuns la ghişeu şi am scos banii să achit, mi-a atras atenţia o cutie mică din carton pe care era lipită poza unui copil cu ochi…

    December 12, 2012
←Previous Page
1 … 2,674 2,675 2,676

LexCafe

Proudly powered by WordPress