LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor până în 2035

    Vicepreşedintele PSD, Rovana Plumb a declarat că “speculaţiile” potrivit cărora România ar egaliza vârsta de pensionare în anul 2015 sunt “false, nefondate”. Potrivit vicepreşedintelui PSD, în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, nu se pune problema egalizării vârstei de pensionare la 65 de ani în 2015, şi, deşi Uniunea Europeană a recomandat ca egalizarea vârstei…

    August 29, 2013
  • Acordarea tichetelor de masă, amânată până în 2015

    Conform unei Ordonanţe cu privire la reglementarea unor măsuri bugetare, adoptată de Guvern, acordarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou şi a celor de vacanţă pentru personalul din instituţiile şi autorităţile publice, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, se amână până în 2015. Alte măsuri cuprinse în actul normativ vizează venitul lunar de…

    August 29, 2013
  • Eliminarea pensiei speciale pentru magistraţi – avizat favorabil

    Eliminarea pensiei speciale pentru magistraţii care au fost condamnaţi pentru corupţie, pentru fapte în legătură cu serviciu săvârşite cu intenţie şi pentru orice alte infracţiuni care aduc atingere prestigiului justiţiei, a fost avizat favorabil de Plenul CSM. Astfel actul normativ, din momentul în care va intra în vigoare, se va aplica şi celor care sunt în prezent condamnaţi definitiv, şi vor…

    August 28, 2013
  • Ajutor persoanelor cu venituri reduse pentru energia electrică

    În şedinţa Guvernului, printr-o ordonanţă de urgenţă a fost adoptat majorarea cuantumului ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale, iar persoanelor şi familiilor cu venituri reduse vor primi ajutoare, pentru încălzirea cu energie electrică. Astfel, în perioada sezonului rece 2013 – 2014, ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică, va fi menţinut sistemul actual de…

    August 28, 2013
  • Nu se va mai acorda venit lunar de completare tuturor disponibilizaţilor

    Potrivit unei modificări, introduse de Guvern prin ordonanţă, venitul lunar de completare destinat sprijinirii angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar acelor salariaţi care se vor încadra în anumite condiţii. În proiectul de ordonanţă a fost…

    August 28, 2013
  • Legea 253/2013 aduce noutăţi în domeniul executării pedepselor (I)

    Se spune că „nu voința de a respecta legile face ca toată lumea să se comporte așa cum pretinde societatea, ci teama de pedeapsă.” (Coehlo). Consider că pedeapsa care se aplică unei persoane care a încălcat legea nu este un scop în sine, țelul ei este însușirea unui comportament corespunzător. Potrivit legilor penale în materia…

    August 27, 2013
  • Distribuirea cardurilor de sănătate de către medicii de familie

    Conform declaraţiilor Ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, distribuirea cardurilor de sănătate de către medicii de familie este cea mai proastă soluţie. Prin urmare, ministrul a mai adăugat că are sarcina până în 15 septembrie să elaboreze un nou proiect de act normativ privind distribuirea cardurilor de sănătate, apelând la un set de măsuri combinate. Vechiul act normativ “a fost o aberaţie şi…

    August 27, 2013
  • Bugetele MJ, ICCJ, MP şi CSM vor fi suplimentate

    Pe site-ul Ministerului Justiţiei a fost postat un proiect de hotărâre de Guvern (HG), conform căruia bugetele Ministerului Justiţiei (MJ), Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Ministerului Public (MP) şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) vor fi suplimentate cu peste 65 de milioane de lei pentru plata unor drepturi salariale devenite executorii. Astfel potrivit proiectului, din suma…

    August 27, 2013
  • Din 2015 este posibilă egalizarea vârstei de pensionare

    Potrivit Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020, publicată de Ministerul Muncii, din 2015 vârsta de pensionare a femeilor va fi egalizată cu cea a bărbaţilor. Astfel, vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi de 65 de ani. Din 2015, vârsta de pensionare ar putea fi şi ea prelungită sau vor fi încurajaţi…

    August 27, 2013
  • Dezbateri regionale organizate de Ministerul Sănătăţii

    Ministerul Sănătăţii organizează dezbateri regionale pe tema proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică. Astfel dezbaterile vor avea loc pe proiecte supuse perfecţionării sau obţinerii unei variante care să rezolve gravele probleme din sistem. Pe agenda întâlnirii se vor afla: – direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, – proiectul pilot de creştere a…

    August 26, 2013
←Previous Page
1 … 2,627 2,628 2,629 2,630 2,631 … 2,722
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress