-
Strategia de Securitate Cibernetică – aprobată
Strategia de Securitate Cibernetică care vizează protecţia infrastructurilor cibernetice în concordanţă cu noile concepte şi politici din domeniul apărării cibernetice elaborate şi adoptate la nivelul NATO şi al Uniunii Europene a fost aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Noua strategie prevede implementarea unor măsuri de securitate care să conducă la creşterea nivelului de protecţie…
-
Noua procedură civilă. De ce se tot amână? Are cineva interes?
“Nu lăsa pe mâine ce poţi face poimâine!” este dictonul pe baza căruia acţionează politicianismul obtuz atunci când e cazul să se facă reforme autentice, capabile să scoată ţara din starea actuală. O stare deloc onorabilă şi care ne plasează printre codaşi în majoritatea clasamentelor, indiferent că ne referim la nivelul de trai, la calitatea…
-
Profesorii nemulţumiţi de Legea Educatiei
Potrivit unui studiu publicat recent, cei mai mulţi profesori sunt nemulţumiţi de Legea Educaţiei. De aceea, dascălii susţin revenirea la sistemul după care învăţământul a funcţionat anii precedenţi. După rezultatele dezastruoase înregistrate de elevii claselor a opta, introducerea examenului de admitere la liceu este susţinută de peste 80% dintre profesori. Peste 60% dintre aceştia vor şi…
-
Bugetul are de recuperat restanţe de 16 miliarde de euro
Potrivit datelor Curţii de Conturi, la finele anului 2011 soldul obligaţiilor fiscale neachitate bugetului general consolidat de agenţi economici şi persoane fizice era de 70 mld. lei (16 mld. euro). Însă ponderea ce mai mare a acestora o reprezintă arieratele nerecuperabile ale persoanelor juridice, care formează suma de 47,2 mld. lei (10,7 mld. euro). În…
-
Au fost numiţi în funcție 121 de judecători şi 68 de procurori
La 4 februarie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire în funcţie pentru 121 de judecători şi 68 de procurori care au promovat examenul de capacitate organizat în perioada 3 august – 13 decembrie 2012. Astfel, preşedintele a semnat numiri în funcţia de judecător pentru Andreea-Diana Bachios – Judecătoria Arad, Florina-Mihaela Puşcaşu – Făget,…
-
Cerere privind reexaminarea statutului deputaţilor şi al senatorilor
O cerere de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor a trimis luni, 4 februarie, preşedintele Traian Băsescu Parlamentului. Potrivit cererii, Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele…
-
UE vrea să interzică pesticidele care provoacă dispariţia albinelor
La începutul acestei luni, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (AESA) a publicat un ghid de îndrumări privind utilizarea neonicotinoidelor, în care se spune clar că aceste substanţe reprezintă “un risc acut mare” pentru albine. Comisia Europeană a propus ca statele membre să restricţioneze utilizarea anumitor tipuri de pesticide, despre care se crede că sunt dăunătoare…
-
Au fost desemnate conducerile grupurilor parlamentare din Senat
La 4 februarie, în cadrul primei şedinţe de plen din sesiunea ordinară februarie-iunie 2013, senatorii au prezentat propunerile pentru conducerile celor şase grupuri parlamentare din Camera superioară a Parlamentului. Astfel, liderul grupului parlamentar PSD din Senat va fi Ilie Sârbu, iar vicelideri au fost aleşi Viorel Arcaş, Laurenţiu Florian Coca, Alexandru Cordoş, Sorin Constantin Lazăr,…
-
O nouă perspectivă profesională, soldat voluntar!
În condiţiile crizei locurilor de muncă din ultima perioadă de timp, o soluție viabilă și sigură pentru persoanele între 18 și 46 de ani ar fi urmarea unei cariere militare ca soldat sau gradat voluntar în armata română! Cum este și normal, orice meserie își are avantajele și dezavantajele sale, însă, pentru a nu cădea…