-
Mihai-Răzvan Ungureanu contra promulgării legii retrocedărilor
Preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu, a cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea restituirii proprietăţilor abuziv confiscate de regimul comunist, în varianta Guvernului Ponta, şi să o retrimită în Parlament spre dezbatere şi amendare. Potrivit unui comunicat de presă, Ungureanu, alături de majoritatea asociaţiilor de proprietari şi de colegii din PDL, a lucrat intens…
-
Amnistia – luminiţa de la capătul tunelului
Întrucât omul nu poate exista decât în relaţie cu alţii, în interacţiunea sa cu ceilalţi oameni, fiecare trebuie să aibă o anumită conduită. Fiecare faptă este urmată de o consecinţă – pozitivă sau negativă. Carrara a spus că „pedeapsa este moneda cu care se plăteşte infracţiunea”. Această monedă este plătită atât într-un scop coercitiv, cât…
-
Noua structură de control financiar va evita controalele suprapuse
Potrivit declaraţiilor Ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, odată cu înfiinţarea noii structuri de combatere a fraudei fiscale îşi doreşte să fie evitate controalele suprapuse iar asemenea inspecţii să fie efectuate o dată la trei ani la contribuabilii mici şi mijlocii şi la cei mari – o dată la cinci ani. Ministrul a mai adăugat că structurile de control…
-
Persoanele care hrănesc câinii fără stăpân, amendaţi cu 5.000 de lei
Coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, a declarat că persoanele care hrănesc câinii fără stăpân ar putea fi amendate cu până la 5.000 de lei, potrivit unei prevederi care va fi introdusă în proiectul de modificare a hotărârii din 2009 privind controlul reproducţiei câinilor în Capitală. Decizia introducerii acestei măsuri a fost luată în…
-
Taxa de autostradă va fi de 3 euro pe suta de kilometri
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii, Dan Şova a declarat că autostrăzile Comarnic-Braşov şi Craiova-Piteşti vor fi cu taxă. Astfel potrivit declaraţiilor taxa pe aceste autostrăzi va fi de 3 euro pe suta de km, ceea ce înseamnă că pe cei 58 de km de autostradă dintre comarnic şi Braşov, taxa va…
-
Contractele unde deţinerile sunt de sub 5% din companii – nespecificate
Agenţia Naţională de Integritate informează că în declaraţia de interese nu mai trebuie specificate contractele societăţilor comerciale pe acţiuni la care declarantul împreună cu soţul/soţia şi rudele de gradul I deţin mai puţin de 5% din capitalul social al societăţii. Conform unui comunicat al ANI, în Monitorul Oficial nr. 247 din 30 aprilie 2013, a fost…
-
Traian Băsescu a retras Ordinul „Virtutea Militară“ lui Cătălin Voicu
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de retragere a decoraţiei acordate în 2002 fostului senator Cătălin Voicu, condamnat la şapte ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. “Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul prin care se retrage Ordinul “Virtutea Militară” – în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari,…
-
Ovidiu Dranga – acreditat ca ambasador al României în Polonia
Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele cu privire la acreditarea lui Ovidiu Dranga ca ambasador al României în Polonia şi a lui Lucian Fătu în Grecia, precizează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Secretar de stat pentru afaceri globale în cadrul MAE, Ovidiu Dranga a fost propus pentru postul de ambasador al României în Polonia, el primind…
-
Ordin ANAF nr. 467/2013 – suspendarea inspecţiei fiscale
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ ORDIN privind condiţiile şi modalităţile de suspendare a inspecţiei fiscale În baza prevederilor art. 104 alin. (3), (4) şi (5) şi art. 228 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin.…