-
Modelele unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale
În Monitorul Oficial nr. 616/2014 a fost publicat Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2447/2014 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.438/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale. Modificările se referă la modelul următoarelor formulare: – Titlu executoriu; – Somaţie; – Decizie referitoare la obligaţiile de…
-
Ordonanța privind apartenența politică a aleșilor locali
Ordonanța care va permite aleșilor locali ca, într-un termen de 15 zile, să decidă apartenența lor politică ar putea fi adoptată până la sfârșitul acestei luni, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. “90% dintre primarii care se gândesc să plece deja sunt trecuți la unii sau la alții. Au…
-
Modificarea OUG privind privatizarea societăţilor
În Monitorul Oficial nr. 618 din 22 august 2014 a fost publicată O.G. nr. 14/2014 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor. Actul normativ aduce modificări lit. e) la art. 3: “e) cumpărător de acţiuni şi de active înseamna orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, precum şi un grup, cu sau…
-
Proiect- Șoferilor implicați în accidente rutiere li se va recolta o singură mostră de sânge
Asemănarea dintre ghilotină și alcool este că ambele te fac să îți pierzi capul! Deși s-a tot scris despre consecințele devastatoare ale consumului de alcool la volan, mulți ignoră acest aspect și merg pe principiul „am citit despre lucrurile rele cauzate de băutură și m-am lăsat de citit.” (Henny Youngman)
-
Sesizare privind modificările la legea de organizare a alegerilor prezidenţiale, admisă
Sesizarea PNL privind ordonanţa de urgenţă care modifică legea de organizare a alegerilor prezidenţiale a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit liberalilor există suspiciuni că modificările adoptate prin OUG 45/2014 favorizează frauda electorală. Un comunicat al ACL mai arată că “introducerea posibilităţii de a vota într-o altă localitate pe liste suplimentare, în baza unei simple declaraţii pe proprie…
-
Dezbatere privind proiectul cu referire la Reglementările contabile conforme cu IFRS
La 20 august Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). Potrivit proiectului, regulamentul este aplicabil următoarelor categorii de entități: – societăţi de servicii de investiţii financiare și de administrare a investiţiilor; – organisme de plasament colectiv și case de compensare; – operatori…
-
Poți cere fiscului recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit! Vezi în ce situații!
Pentru a fi sigur că își primește banii, statul român impune cetățenilor săi plata anticipată a impozitelor. Apoi, după un timp, contribuabilul român constată că a plătit la stat mai mult decât se cuvenea. Ce e de făcut? Trebuie să se înarmeze cu răbdare și un teanc consistent de acte și să ceară restituirea banilor…
-
Modificări privind recoltarea probelor biologice de la persoanele implicate în accidente rutiere
La 20 august Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect privind recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei șoferilor implicați în accidente rutiere.Conform programului legislativ procesul-verbal privind recoltarea probelor biologice va fi semnat atât de polițistul rutier și personalul medical care efectuează recoltarea, așa cum s-a procedat până acum, dar și de persoana supusă recoltării.Documentul mai prevede…