LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Primarii şi preşedinţii CJ vor fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice

    Camera Deputaţilor a decis că primarii şi preşedinţii CJ vor putea fi reprezentanţi în AGA cu activitatea în serviciile de utilităţi publice, respingând astfel, cererea de reexaminare a preşedintelui la Legea serviciilor comunitare şi menţinând forma iniţială a actului. Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene…

    May 7, 2015
  • Legea partidelor politice adoptată

    Proiectul de lege privind partidele politice, care prevede că înfiinţarea unui partid cu trei membri fondatori şi eliminând criteriul teritorial, a fost adoptat de Camera Deputaților. Lista semnăturilor de susţinere, potrivit proiectului, va cuprinde cel puţin trei membri fondatori, faţă de 25.000 de membri fondatori (domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu…

    May 7, 2015
  • Adoptarea proiectului de lege privind alegerile locale

    Proiectul de lege privind alegerilor locale, care include faptul că preşedinţii Consiilor Judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur, a fost adoptat de Camera Deputaţilor care este for decizional. Astfel preşedinţii Consiliilor Judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii vor fi aleşi…

    May 7, 2015
  • Penitenciarele, scutite de la plata timbrului de mediu pentru autovehicule

    În baza unui proiect de lege adoptat de Guvern, unităţile sistemului administraţiei penitenciare vor fi exceptate de la plata timbrului de mediu pentru autovehiculele folosite. Astfel, sistemul administraţiei penitenciare în România este alcătuit din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi 47 de unităţi subordonate, considerate instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Este cunoscut faptul că, în…

    May 7, 2015
  • Aprobarea noului regulament: Preşedintele, revocat doar la propunerea grupului din care face parte

    Camera Deputaţilor a adoptat cu 215 voturi pentru, 8 împotrivă şi 97 abţineri, modificarea regulamentului propriu care prevede, între altele, că revocarea preşedintelui Camerei se face la propunerea liderului de grup din care face parte. În luna martie a.c., modificarea regulamentului Camerei fusese respinsă de Camera Deputaţilor, reprezentaţii PNL criticând prevederea cu privire la revocarea preşedintelui…

    May 7, 2015
  • Ambasada SUA: Urmărim îngrijorările generate de amendamentele propuse la Codul Penal şi cel de Procedură Penală

    Ambasada SUA a declarat că urmăreşte îngrijorările generate de amendamentele propuse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, menţionând că orice modificări trebuie analizate cu atenţie de toate părţile interesate, pentru a se asigura că nu subminează progresele recente obţinute în consolidarea statului de drept. Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD)…

    May 7, 2015
  • Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor poate beneficia de pensie de serviciu

    Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care modifică statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice. Astfel, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care…

    May 7, 2015
  • Propunere de extindere a concediului de acomodare la 180 de zile pentru părinţii adoptatori

    În cadrul unei dezbateri publice a proiectului de modificare a Legii adopţiei, organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), au fost prezentate propunerile primite de la persoanele interesate de modificările care vor fi făcute la această lege. Astfel, printre propunerile transmise de ANPDCA se numără extinderea concediului de acomodare propus de specialiştii…

    May 7, 2015
  • Fiscalizarea bacșișului, între mit și realitate

    De câteva zile ziarele și televiziunile discută aprins despre un subiect de mare actualitate: trecerea bacșișului pe nota de plată și implicit fiscalizarea acestuia. Văzând apetența românilor pentru acest subiect care pe mulți îi va arde la buzunare și îi va demotiva să mai lucreze cu același elan ca până acum, m-am întrebat când a…

    May 7, 2015
  • Măsurile preventive în dosarele penale se iau doar dacă sunt “probe complete”

    Deputaţi ai PSD au iniţiat un proiect de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal, care prevede că măsurile preventive pot fi dispuse doar dacă există “probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că persoana a făcut infracţiunea”. Proiectul prevede ca măsurile preventive pot fi dispuse “dacă există probe concrete…

    May 6, 2015
←Previous Page
1 … 2,382 2,383 2,384 2,385 2,386 … 2,731
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress