-
Restituirea sumelor pentru o plată nedatorată. Vechile prevederi vs. Noile prevederi fiscale
În ultimul timp se vorbeşte tot mai des de faptul că statul doaria, încasează taxe, impozite, iar în cazul în care din eroare aiiachitat o taxă pe care nu erai obligat să o achiţi trebuie să ne supunem unei proceduri, să facem cereri, aprobări, returnarea sunei are loc într-un anumit termen. Vechea legislaţie în materie…
-
Sindicatele din sănătate anunţă posibile proteste
Sindicatele din sănătate atenţionează că de la 1 octombrie, în situaţia în care drepturile acestora nu vor fi acordate integral, vor asigura doar gărzile obligatorii. De asemenea, nu sunt excluse protestele. “Este nepermis ca un medic în România, în 2016, la 1 august, sa aibă un salariu de 5.100 de lei, salariul maxim a unui medic primar cu peste 25 de…
-
Proiect privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
Ministerul Finanțelor a supus spre consultare proiectul Ordonanței privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă. Potrivit actului normativ, o propunere stabileşte posibilitatea încheierii contractelor RCA pe o perioadă cuprinsă între o lună și 12 luni, multiplu de o lună, în funcție de opțiunea asiguratului. De asemenea, a fost introdusă compensarea directă în cazul asigurărilor RCA. Astfel, persoana vătămată este…
-
Introducerea în cauză a altor persoane în procesul civil. Condiţii
Legislaţia prevede că în anumite cazuri, expres prevăzute, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane. Iar în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea…
-
MENCS a aprobat Metodologia pentru ocuparea funcției de director în şcoli
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin, metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar. Documentul reglementează condițiile de ocupare a funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, organizarea și desfășurarea propriu-zisă a concursului, respectiv…
-
Urgentarea adoptării legii de transpunere în ceea ce priveşte produse din tutun
Deși termenul limită a fost 20 mai 2016, Legea de transpunere a Directivei 40/2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, nu a fost adoptată în Parlament. Astfel că, producătorii de tutun din România solicită…
-
Clarificarea situaţiei în modul de plată a gărzilor făcute de medici
Clarificarea situaţiei cu care se confruntă medicii în privinţa modului de plată a gărzilor a fost solicitată Ministerului Sănătăţii. Astfel că, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită luarea unor măsurile legale pentru clarificarea situaţiei cu care se confruntă medicii în privinţa modului de plată a gărzilor. Această situaţie a apărut după ce în presă au apărut materiale…
-
Modificări privind poliţa obligatorie de asigurare auto
Proiectul de ordonanţă de urgenţă, ce urmează să fie aprobat de Executiv, include modificări privind poliţa obligatorie de asigurare auto. Propunerile din proiect vizează tarifele plătite de şoferi, posibilitatea încheierii poliţei de asigurare auto chiar şi pe o lună, nu doar pe 6 şi 12 luni cum este acum, aplicarea sistemului compensării directe. Schimbările menţionate sunt în mare parte cerute…
-
Dezbateri privind determinarea valorii asigurării auto obligatorii
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost sesizat, joi, pentru a soluţiona criteriul neconstituţional în determinarea valorii unei asigurări auto obligatorii în funcţie de vârstă, iniţiat de Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR). “De asemenea, observăm o complicitate între ASF şi companiile de asigurări în vederea realizării de profituri cât mai mari, principalii posesori de autovehicule fiind…