-
În ce condiții pot solicita beneficiarii proiectelor finanțate din fonduri europene să li se ramburseze cheltuielile eligibile?
Regulile care se aplică în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene sunt foarte stricte și trebuie respectate de cei care doresc să se angajeze în astfel de programe. În scopul creșterii gradului de absorbție a fondurilor comunitare s-a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2012, TVA să devină eligibilă (să fie suportată din fonduri comunitare).…
-
Elevii au dreptul să conteste notele acordate de profesori
Începând cu 22 septembrie 2016 elevii vor avea un nou statut ale cărui prevederi se vor aplica elevilor din învățământul de stat, particular și confesional din România. Noul statut vine cu noutăți legislative cu privire la drepturile și îndatoririle elevilor și cu beneficiile acordate de stat acestora. În Monitorul Oficial 645 din 23 august 2016…
-
Modificarea Codului Muncii în ceea ce priveşte lucrul sâmbăta
Angajaţii care doresc să lucreze şi sâmbăta să fie plătiţi dublu, în acest sens se propune modificări la Codul Muncii. Astfel, secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, propune susţinerea modificării Codului Muncii în ceea ce priveşte lucrul şi sâmbăta să fie plătit dublu. De asemenea oficialul atrage atenţia asupra necesităţii dezvoltării infrastructurii şi rezolvarea problemelor din învăţământ, afirmând…
-
Surse de alimentare pentru Fondul Cinematografic
Ordonanța de urgență elaborată de Guvern, prevede introducerea mai multor surse de alimentare pentru Fondul Cinematografic. Astfel, furnizorii de servicii de internet, servicii de telefonie mobilă, vor fi obligaţi să verse 1% din încasările lunare la Fondul Cinematografic, prin care sunt subvenționate filmele românești. Organizatorii de jocuri de noroc, vor contribui, din nou, cu o cotă de 4% din…
-
Strategia națională anticorupție pentru perioada 2016-2020. O succintă prezentare!
Când ți-ai pus în minte să nimicești corupția trebuie să te pregătești temeinic. Ca pentru război! Ca să ai șanse de reușită în războiul dus împotriva corupției ai nevoie de arme, resurse, ostași instruiți, devotați cauzei. Mai ai nevoie de planificare. De o strategie! Corupția poate avea efecte mai distructive decât un conflict armat. Ea…
-
Din august salariile profesorilor cresc! Statul le acordă și alte beneficii salariale!
Se spune că „atunci când un stat nu își plătește profesorii, copiii sunt cei ce plătesc în cele din urmă.” (Guy Bedos) Rezultatele școlare ale elevilor și, în special, cele de la bacalaureat au demonstrat faptul că în ultimii 25 de ani învățământul românesc este într-un continuu declin. Când vezi tineri proaspăt ieșiți de pe…
-
În ce condiții se realizează cercetarea disciplinară a unui cadru militar?
Potrivit legislației muncii, cercetarea disciplinară a unui angajat se realizează în anumite condiții de către angajator conform regulamentului de ordine interioară și Codului muncii. Există domenii în care legiuitorul a creat o legislație specială care să reglementeze aceste aspecte. Un astfel de domeniu este cel militar în care legiuitorul a stabilit aceste aspecte prin Ordinul…
-
Legea rezerviştilor voluntari, în vigoare la 1 ianuarie 2017
Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare Legea rezerviștilor voluntari. Actul normativ prevede în plan o perioadă de formare prin care se acumulează cunoștințele necesare și va dura trei luni. “La ora actuală suntem într-o fază avansată de pregătire a normelor metodologice pentru ca legea…
-
Rezoluţie privind salarizarea primarilor
Partidul Naţional Liberal, reunit la 26 august în cadrul Ligii Aleşilor Locali, a adoptat o rezoluţie privind salarizarea primarilor. Documentul prevede o creştere medie de 22%, începând cu anul 2017, a salariilor funcţionarilor publici şi descentralizarea, cu asigurarea resurselor financiare pentru fiecare unitate administrativ teritorială. De asemenea, PNL doreşte prin adoptarea rezoluţiei simplificarea procedurilor pentru…