-
Măsura preventivă a arestului la domiciliu este contrară dispoziţiilor constituţionale?
Potrivit Codului de procedură penală una dintre măsurile preventive este arestul la domiciliu. Această măsură se dispune de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi luarea acestei măsuri este necesară şi suficientă pentru realizarea unuia dintre…
-
Marea Britanie va introduce un nou sistem pentru gestionarea imigraţiei
Marea Britanie va introduce un nou sistem pentru gestionarea imigraţiei începând din martie 2019, care va pune capăt libertăţii de circulaţie între Marea Britanie şi celelalte ţări UE, a declarat ministrul britanic pentru imigraţie. Ministrul a explicat că Guvernul face în prezent o evaluare a costurilor şi beneficiilor migranţilor din UE, raport care va fi…
-
Franța va reduce timpul de acordare a vizelor
Franța va reduce timpul de acordare a vizelor la 48 de ore pentru cetățenii ruși, indieni și din alte șase țări asiatice în cadrul unor măsuri de a consolida turismul. După o scădere în 2016 a numărului de turiști din cauza atacurilor de la Paris și Nisa, numărul de turiști este în creștere în acest…
-
Proiectele care se pot implementa pe plan local vor fi diferenţiate de cele de anvergură în legea parteneriatelor publice
Viitoarea lege a parteneriatelor public-private va diferenția proiectele care se pot implementa pe plan local de cele de anvergură, care au nevoie, într-adevăr, de aprobarea Guvernului, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Acesta a mai declarat că: “Urmează săptămâna viitoare, sper să se întâmple acest lucru, să ieșim în dezbatere publică…
-
Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să înfiinţeze Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să înfiinţeze Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, care va fi organizat la nivel de direcţie generală, se arată într-un proiect de ordonanţă publicat pe site-ul instituţiei. Potrivit proiectului de ordonanţă, necesitatea reunificării tuturor activităţilor din aria tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru domeniul financiar-fiscal într-o singură direcţie la nivelul ordonatorului principal…
-
Termenul pentru primirea cererilor pentru finanţarea investiţiilor din exploataţiile pomicole a fost prelungit
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a prelungit sesiunea de primire a cererilor de finanțare aferentă submăsurii 4.1a “Investiții în exploatații pomicole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru zona de aplicabilitate ITI Delta Dunării până la 30 septembrie 2017, ora 17:00. De asemenea, a prelungit și sesiunea pentru proiectele depuse prin…
-
Persoanele cu handicap vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist
Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern în ședința de joi. Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ stabilește condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist și reprezintă un pas important în…
-
Atenţie!Fişa de aptitudine nu poate fi înlocuită cu adeverinţa de la medicul de familie
Atragem din nou atenţia asupra faptului că la angajarea unui salariat este necesară fişa de aptitudine a acestuia. Deşi acesta este un subiect foarte discutat am observat că nu toată lumea ştie faptul că aceasta se emite de medicul de medicina muncii nu de către medicul de familie. Potrivit prevederilor art. 27 din Codul muncii,…
-
Programul geologic la nivel naţional a fost aprobat!
Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru aprobarea programului geologic la nivel național, având ca obiectiv, printre altele, asigurarea datelor necesare bazei de ofertare a lucrărilor de explorare viitoare. Potrivit unui comunicat al Executivului, programul are în vedere creșterea gradului de cunoaștere a potențialului geologic de resurse minerale disponibile la nivel național, prin realizarea…