LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Ce presupune suspendarea înmatriculării vehiculului?

    Guvernul a aprobat Ordonanța pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Prin ordonanța aprobată se introduce conceptul de suspendare a înmatriculării, ce vizează strict o operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public…

    August 21, 2017
  • Proiectul de Lege privind resursele hidrominerale se află în dezbatere!

    Ministerul Economiei a publicat în dezbatere publică Proiectul privind Legea resurselor Hidrominerale, iar din capitolul Taxe, redevențe și tarife pentru resursele hidrominerale rezultă faptul că taxa anuală pentru activitatea de exploatare va ajunge la 100 euro/hectar. Astfel, proiectul prevede că taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune se stabilește la 1 euro/ha, taxa anuală pentru activitatea…

    August 21, 2017
  • Procedura de evacuare conţine dispoziţii prin care se încalcă drepturile pârâtului?

    În cazul procedurii de evacuare se prevede că pârâtul chemat în judecată, nu poate formula cerere reconvenţională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată. Potrivit ştirilor juridice, cele prevăzute mai sus care îşi au temeiul legal în art. 1.043 alin. 1) C.…

    August 21, 2017
  • Au fost solicitate precizări cu privire la ultimele modificări ale Codului Fiscal!

    Avocatul Poporului precizează că a solicitat încă din data de 4 august atât punctul de vedere al autorităților publice implicate în adoptarea Ordonanței 4/2017 pentru modificarea Codului fiscal, cât și pe cel al organizațiilor patronale și sindicale naționale. Avocatul Poporului menționează că scopul acestui demers a fost obținerea unei imagini de ansamblu asupra impactului social,…

    August 18, 2017
  • Va fi lansată a doua sesiune a programului ”Prima împădurire”

    Românii care vor să planteze păduri pe terenurile lor pot primi până la 7 milioane de euro pe proiect, fonduri nerambursabile de la stat. Luni, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură va lansa a doua sesiune a programului „Prima împădurire”, cu un buget total de 50 de milioane de euro. Banii din programul guvernamental…

    August 18, 2017
  • Au fost semnate acorduri de finanțare pentru programul Start-up Nation

    Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a semnat 20 de acorduri de finanțare pentru programul Start-up Nation, cu o sumă totală de aproape 4 milioane de lei, iar în cadrul acestor acorduri se vor crea 155 de noi locuri de muncă. Ministrul a declarat:„Vreau să vorbesc despre programul Start-Up Nation și vreau să…

    August 18, 2017
  • Se intenționează menținerea călătoriilor fără vize în Marea Britanie pentru cetățenii UE

    Guvernul britanic intenţionează să menţină călătoriile fără vize în Marea Britanie pentru cetăţenii din Uniunea Europeană, chiar şi după Brexit, iar planurile pentru sistemul britanic de imigrare urmează să fie prezentate în toamnă. Propunerile oficiului de Interne de la Londra ar însemna că vizitatorii din ţările Uniunii Europene ar avea nevoie doar de permisiunea de…

    August 18, 2017
  • A fost aprobată taxa anuală pentru serviciul de mentenanţă în cazul domeniilor ‘.ro’

    Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) Bucureşti a aprobat introducerea unei taxe anuale în valoare de 6 euro, fără TVA, pentru serviciul de mentenanţă anuală în cazul domeniilor ‘.ro’, începând cu data de 1 martie 2018, se arată într-un anunţ postat pe pagina de internet a instituţiei.

    August 18, 2017
  • Dispoziţiile privind calculul termenului procedural lasă loc de interpretări?Decizie CCR

    Termenele ]n procesul civil se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Însă art. 182 alin. 2) C. procedură civilă prevede şi o excepţie, şi anume se prevede că atunci când este vorba de un act ce trebuie depus…

    August 18, 2017
  • Posibilitatea instanței de a reduce cheltuielile de judecată este contrară dispozițiilor constituționale?

    Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile legii, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a…

    August 18, 2017
←Previous Page
1 … 1,719 1,720 1,721 1,722 1,723 … 2,722
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress