-
Cum se calculează termenul în cazul propunerii de prelungire a arestului preventiv?
Este bine cunoscut faptul că multe texte din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituționale, iar o parte au făcut obiectul unui recurs în intersul legii în scopul de a stabili modul în care trebuie interpretate și aplicate. Avalanșa de decizii de neconstituționalitate și de recursuri în intersul legii cu privire la acest cod…
-
Un număr de 6.817 candidaţi au susţinut examenul de admitere la rezidenţiat
Un număr de 6.817 candidaţi au susţinut examen, ieri, pe cele 3.524 de locuri scoase la concursul pentru admiterea în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, care va fi organizat în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii de Medicină şi Farmacie…
-
Sintagma din conţinutul infracţiunii “evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale” este confuză?
Legislaţia prevede măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea. Legea nr. 241/2005 este actul normativ pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Actul normativ menţionat mai sus, art. 9 alin. 1 lit c), prevede că unele fapte constituie infracţiuni, ca de exemplu evidenţierea, în…
-
Codul penal şi de procedură penală va fi modificat!
Guvernul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum și a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei și are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale și procesual-penale pentru punerea acesteia în acord cu…
-
Un număr de 97 de posturi vor fi scoase la concurs! Află în ce domenii!
Un număr de 97 de posturi vacante vor fi scoase la concurs pentru a se asigura personalul necesar în vederea implementării și monitorizarii programului Start-up Nation, precum și a programelor naționale pentru stimularea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, a decis guvernul în ședință. Potrivit Memorandumului aprobat de executiv, vor fi organizate concursuri/examene pentru ocuparea…
-
Ultimele acte normative adoptate de Guvern!
Proiectele de acte normative adoptate sau de care Guvernul a luat act în ultima şedinţa: I. PROIECTE DE LEGI 1. PROIECT DE LEGE privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaţionale de Investiţii 2. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi…
-
CCR a respins sesizarea referitoare la Regulamentul Comisiei parlamentare de control al SRI
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, sesizarea referitoare la Hotărârea Parlamentului care modifică modul de funcționare a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, au declarat surse din CCR. Pe 24 octombrie, un grup parlamentar a atacat la CCR Hotărârea 85/2017 privind organizarea și funcționarea Comisiei…
-
Un proiect prevede restituirea taxei auto până la 31 decembrie 2018
Restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se va face până cel târziu până la 31 decembrie 2018, iar pentru timbrul de mediu pentru autovehicule până la 31 martie 2019, pe baza unei proceduri administrative, reiese din prevederile Proiectului…
-
Ghidul Programului “Rabla Plus” a fost modificat!
Ghidul Programului “Rabla Plus” a fost modificat, fiind introdusă o nouă categorie de autovehicule finanţate prin program şi, de asemenea, fiind menţionat un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului, de aproximativ 10.000 euro, raportată la preţurile existente pe piaţă, anunţă Ministerul Mediului. De…