-
Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind infracţiunea de nedenunţare!
Proiectul de lege a fost iniţiat în aprilie 2016 şi prevede modificarea Codului penal astfel încât cei care nu denunţă, în termen de 30 de zile, săvârşirea unei infracţiuni, să primească o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 6 ani, a fost adoptat tacit de Senat la începutul lunii februarie şi a ajuns în…
-
Legea care completează informaţiile de pe etichetele produselor lactate în continuare fără efecte!
Legea care ar trebui să completeze informaţiile de pe etichetele produselor lactate, Legea nr. 88/2016 publicată în mai anul trecut în Monitorul Oficial, continuă să rămână fără efecte în condiţiile în care România nu a reuşit să transmită un răspuns la întrebările Comisiei Europene, preocupată de o posibilă încălcare a Regulamentelor Europene. Aceasta după ce,…
-
CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului!
Curtea Constituțională a României a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului cu privire la ordonanța de urgență referitoare la modificarea Codurilor penale. Președintele CCR a explicat că, față de alte situații, magistrații nu au analizat și fondul actului normativ, pentru că OUG 13 nu ar fi produs efecte juridice. Decizia CCR a fost luată cu…
-
Contestaţia în anulare. Cum interpretăm noţiunea de eroare materială?
Căile extraordinare de atac pot fi formulate în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. În ceea ce priveşte contestaţia în anulare se prevede, în art. 503 C. procedură civilă, unul dintre cazuri şi anume, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori…
-
Ce criterii trebuie avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere colectivă?
Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului poate fi individuală sau colectivă. În ceea ce priveşte concedierea colectivă angajatorul are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la metodele…
-
Avocat ales asistă mai mulţi inculpaţi care au interese contrare. Consecinţe
Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este dreptul la apărare care prevede că părţile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii. Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înşişi sau de a fi asistaţi de avocat. Încheierea unui contract…
-
Elemente de diferenţiere între abuzul în serviciu şi abaterea disciplinară!
Există o diferenţă fină între abuzul în serviciu şi abaterea disciplinară. Mult discutatul abuz în serviciu este definit în legislaţie ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime…
-
Se doreşte recunoașterea automată în UE a adopțiilor ”naționale”
Pentru a proteja interesul superior al copiilor, deputații au cerut Comisiei să ceară tuturor statelor UE să recunoască reciproc, în mod automat, certificatele de adopție. Propunerea de rezoluție votată propune crearea unui Certificat european de adopție pentru a facilita procesul de recunoaștere automată. Propunerea de rezoluție cere Comisiei să propună reguli privind recunoașterea automată în…
-
A fost aprobat un nou Standard de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice!
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat un nou Standard de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice. Reglementarea a fost elaborată în cadrul procesului de actualizare şi completare a cadrului de reglementare existent şi în concordanţă cu obiectivele de reglementare privind dezvoltarea unui sistem energetic eficient, fiabil şi orientat către clientul final. Potrivit…