-
Taxa verde ar putea dispărea!
Autoritățile intenționează să modifice sistemul de sprijin pentru producătorii de energie regenerabilă și să desființeze, astfel, certificatele verzi, finanțate inclusiv de consumatorii casnici, în ale căror facturi este inclusă o taxă pentru acest sistem. Schema de sprijin va fi înlocuită cu un tarif fix pentru fiecarea categorie de producători de energie regenerabilă. În prezent, producătorii…
-
Proiectul de lege privind aplicarea Regulamentului privind prelucrarea datelor cu caracter personal va fi gata în curând
Proiectul de Lege privind aplicarea Regulamentului UE referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date ar putea ajunge săptămâna viitoare la Camera Deputaţilor, a declarat, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. ‘Nu mai e cazul în momentul de faţă a unei ordonanţe de urgenţă. Ar fi putut fi făcută poate în…
-
Vânzarea pungilor de transport din plastic subțire prevăzute cu mâner nu va mai fi îngăduită
Le vedem zilnic, în cele mai neașteptate locuri! Deșeurile din material plastic sunt aproape omniprezente. Aruncate de către indivizi inconștienți, cu severe carențe de educație, și adesea ignorate de către autoritățile locale, deșeurile de plastic sunt luate de către vânt sau transportate de către șuvoaiele de apă, fiind împrăștiate care încotro. Din vârf de munte…
-
Studenţii vor beneficia de gratuitate la biletele de tren indiferent de vârstă!
Veşti bune pentru studenţi! Studenţii, masteranzii şi doctoranzii vor beneficia de gratuitate la biletele de tren, indiferent de vârstă, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) în cadrul instituţiilor acreditate de stat, indiferent de vârstă, vor putea merge gratis cu trenul, conform Legii…
-
Asigurarea obligatorie a locuinţelor nu acoperă şi pagubele de furtuni. Proiectul a fost respins
Senatul a respins proiectul de lege prin care polița de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) ar acoperi și pagubele produse de furtuni, nu doar pe cele cauzate de cutremure de pământ, alunecări de teren sau inundații. Autoritățile promiseseră modificarea legislației în domeniu, dar în lipsa inițierii acestor modificări, mai mulți parlamentari au elaborat ei un…
-
Obligativitatea deciziei dată în recurs în interesul legii încalcă independenţa judecătorilor?
Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, precum şi 20 de judecători, din care 14 judecători din secţia a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de…
-
Proiectul care prevede pedeapsa cu închisoarea executată acasă sau în weekend este la un pas de a fi adoptat
Deputații din Comisia Juridică au dat verde pedepselor cu închisoarea executate acasă sau în weekend. Noua lege introduce 3 categorii alternative de executare a pedepsei cu închisoarea: în totalitate la domiciliu, în timpul săptămânii la domiciliu și în weekend în penitenciar sau la domiciliu, cu muncă prestată în folosul comunității.
-
Se doreşte o mediere între BNR şi Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională a României şi că îi va chema la Cotroceni “şi pe unii, şi pe alţii” în zilele următoare. Iohannis a precizat, în context, că “s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente în ultima vreme”.
-
Guvernul a adoptat un memorandum privind dezvoltarea noilor tehnologii
Guvernul a adoptat un memorandum privind aprobarea semnării de către România a declaraţiilor propuse de către Comisia Europeană pentru dezvoltarea noilor tehnologii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. România susţine iniţiativele lansate în contextul strategiei privind piaţa unică digitală, dat fiind că acestea “vor reduce barierele, vor îmbunătăţi accesul la servicii pentru toţi cetăţenii…