LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • CCR va discuta sesizarea privind trecerea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor

    Curtea Constituţională a României (CCR) discută sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. Preşedintele a trimis luna trecută Curţii o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României pe motiv că se încalcă prevederile art.…

    May 24, 2018
  • Se va întruni comisia specială pentru a dezbate proiectul de modificare a Codului de procedură civilă

    Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei se va întruni pentru a dezbate proiectul de modificare a Codului de procedură civilă. Săptămâna trecută, preşedintele comisiei a declarat că sunt aproximativ 100 de articole ale Codului de procedură civilă (Cpc) pentru care există propuneri de modificare ce au avut drept sursă decizii ale Curţii Constituţionale şi situaţii…

    May 24, 2018
  • Vor fi aduse modificări procedurii de contestaţie în domeniul achiziţiilor publice

    Ministrul Finanțelor a susținut o declarație de presă unde a vorbit despre modificările care vor fi făcute în ședința de Guvern în ceea ce privește legea achizițiilor publice. Cea mai importantă modificare o reprezintă, în scopul limitării contestaţiilor, suma pe care va trebui să o depună cel care doreşte să facă o contestaţie a unei…

    May 24, 2018
  • Toți consumatorii europeni vor putea cumpăra produse bio de aceeași calitate garantată

    De la 1 ianuarie 2021, toți consumatorii europeni vor putea cumpăra produse bio de aceeași calitate garantată, indiferent de originea producătorului. Va fi obligatoriu ca plantele să crească în pământ, iar pentru cele procesate nu se vor mai putea folosi ingrediente obișnuite decât în cazuri excepționale. Comisia Europeană urmează să adopte un nou regulament care…

    May 24, 2018
  • Hărţuirea morală la locul de muncă va fi sancţionată!

    Hărțuirea morală la locul de muncă poate îmbrăca mai multe forme, iar cele mai frecvente sunt: eliminarea angajatului din orice tip de activitate, izolarea lui din rândul colegilor și umilirea constantă, care poate veni fie din partea șefilor, fie din partea celorlalți angajați. Cei care se consideră abuzați se vor putea adresa instanței mai ușor.…

    May 23, 2018
  • Sistemul Electronic de Achiziţii Publice nu are rezultatul aşteptat pe partea de achiziţii directe

    Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) nu funcţionează la modul optim şi nu este util în cazul achiziţiilor rapide, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), în cadrul unei conferinţe pe teme de profil. „Încercăm să decuplăm achiziţiile de valoare mică de SEAP, care, deşi a făcut paşi înainte, nu funcţionează aşa cum…

    May 23, 2018
  • Şoferii ar putea să redobândească permisul de conducere mult mai uşor!

    Şoferii care au călcat strâmb şi au rămas pietoni vor putea să-şi redobândească mai uşor permisul de conducere, potrivit unui proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Concret, proiectul legislativ, care a fost depus recent la Senat, prevede eliminarea a două dintre cele patru condiţii, prezente…

    May 23, 2018
  • O dispoziţie din Legea privind procedurile de prevenire a insolventei, motiv de sesizare CCR

    Regulile în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei sunt stabilite de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Potrivit art. 262 din Legea 85/2014 deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului – sindic. Iar în alineatul 4 al aceluiaşi articol se prevede că hotărârea…

    May 23, 2018
  • CCR va discuta luna viitoare sesizarea asupra modificării Legii privind organizarea referendumului

    Curtea Constituţională a României discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificării Legii privind organizarea referendumului. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 18 mai Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la…

    May 23, 2018
  • Unele taxe consulare vor fi eliminate!

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate.

    May 23, 2018
←Previous Page
1 … 1,541 1,542 1,543 1,544 1,545 … 2,721
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress