LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • A fost acordat 60% din plafonul alocat Programului “Prima Casă”

    Aproape 1,2 miliarde de lei însumează valoarea garanțiilor și a promisiunilor de garantare acordate, în acest an, beneficiarilor Programului Prima Casă 2018, de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Această sumă reprezintă peste 60% din plafonul alocat pentru 2018, care totalizează 1,92 miliarde de lei.

    July 2, 2018
  • Micii producători de energie regenerabilă vor avea posibilitatea să furnizeze electricitate în reţea

    Micii producători de energie regenerabilă vor avea în curând posibilitatea să furnizeze electricitate în reţea şi să compenseze factura emisă de furnizorul lor, la zece ani de la apariţia unei legi care le promitea persoanelor fizice acest lucru. Consumatorii casnici care deţin instalaţii de producere a energiei electrice (eoliene şi panouri fotovoltaice), inclusiv în cogenerare,…

    June 29, 2018
  • Guvernul va adopta măsuri pentru asigurarea finanţării centrelor medicale de permanenţă

    Prim-ministrul a anunţat că Guvernul va adopta măsuri pentru asigurarea finanţării necesare celor 350 de centre medicale de permanenţă, alocând în acest sens fonduri suplimentare Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Executivului. “O măsură importantă pe care o luăm azi este finanţarea în domeniul Sănătăţii, asigurăm finanţarea necesară centrelor medicale de…

    June 29, 2018
  • Vor fi modificate condiţiile privind schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor

    Premierul a anunţat în debutul şedinţei de Guvern, că vor fi modificate condiţiile privind schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor, permiţând astfel mai multor firme româneşti să poată aplica. “În cadrul şedinţei de azi vom modifica schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor, cu impact major în economie. Prin acordarea acestei scheme…

    June 29, 2018
  • Va fi implementată Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării

    Purtătorul de cuvânt al Executivului a anunţat că a fost adoptată hotărârea de guvern privind funcţionarea sistemului de coordonare la nivel naţional a implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. ‘A fost adoptat acest act normativ, în condiţiile în care pe 29 iunie este celebrată anual Ziua internaţională a Dunării. Documentul stabileşte structura de guvernare…

    June 29, 2018
  • A fost adoptat un Protocol adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului

    În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria 159/17 din 22 iunie 2018 a fost publicat Protocol adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea terorismului. Obiectivul prezentului protocol este de a completa, între părțile la protocol, prevederile Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului, deschisă spre semnare la Varșovia, la 16 mai 2005, (denumită, în continuare, „convenția”) în…

    June 29, 2018
  • ICCJ. Invocarea unei decizii de unificare a practicii de către instanță în motivarea soluției

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 (Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă…

    June 29, 2018
  • Criticile de respingere a obiectivelor expertizei fără a le pune în discuția părților. Decizie ICCJ

    Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în ceea ce privește criticile de respingere a obiectivelor expertizei fără a le pune în discuția părților și de efectuare a unui nou raport de expertiză, în realitate, aceste aspecte țin de necesitatea și utilitatea probelor administrate în cauză și care scapă controlului de legalitate în…

    June 29, 2018
  • Relația Min. Finanțelor cu mediul asociativ. Cum e ținută evidența entităților ce activează în sfera de competență a MFP?

    În epoca de apogeu a dezvoltării Imperiului Roman se zicea că „toate drumurile duc la Roma”. În ziua de azi, dacă stăm bine să cugetăm, toate drumurile românului, oricât ar fi de lungi și de întortocheate, ajung… la stat. La diversele autorități și instituții ale statului căruia îi suntem cetățeni! În activitatea desfășurată (și indiferent de…

    June 29, 2018
  • A fost amânată cererea de includere a Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO

    Ministrul Culturii susține că o decizie privind amânarea procesului de includere a Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO ar fi trebuit luată de CSAT, iar Guvernul și-a asumat responsabilitatea acestui demers  în vederea protejării patrimoniului național și a intereselor financiare ale statului român, în litigiul cu Gabriel Resources. „Nu suntem dispuși să plătim din buzunarul cetățeanului cele…

    June 29, 2018
←Previous Page
1 … 1,518 1,519 1,520 1,521 1,522 … 2,722
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress