-
Legea dronelor este propusă spre modificare!
Autorităţile au de gând să relaxeze legislaţia şi să permită utilizarea dronelor în localităţi. Asta cer şi cei care au astfel de aparate de zbor. Unii dintre ei vor să le folosească în afaceri – să expertizeze energetic clădirile, de exemplu, sau să filmeze nunţi. Potrivit legislaţiei actuale, dronele nu pot decola sau ateriza în…
-
Astăzi va avea loc ultima dezbatere publică cu privire la proiectul de modificare a Codurilor penale
La Ministerul Justiției are loc astăzi ultima dezbatere publică pe proiectul Legii de modificare a Codurilor Penale. Ministrul Justiţiei va discuta cu specialiştii din justiţie şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale din sistemul judiciar pe marginea proiectelor care pun în acord Codurile Penale cu decizii din ultimii doi ani ale Curţii Constituţionale. Prima dezbatere publică…
-
Codul finanţelor publice ar trebui să includă toate reglementările pentru autorităţile locale
Codul finanțelor publice locale ar trebui să includă toate reglementările pentru autoritățile locale, inclusiv cum se constituie bugetul, cum se cheltuie banii, cum se finanțează serviciile. Vom găsi aici și Titlul IX din Codul Fiscal (Impozite și taxe locale), prevederi referitoare la cum colectează și cum stabilesc nivelul taxelor. Va crește astfel gradul de libertate,…
-
Revizuirea hotărârilor definitive în materie penală, a generat sesizarea CCR
Potrivit Codului de procedură penală, revizuirea hotărârilor definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută, în anumite cazuri expres menționate de legiuitor. Condițiile în care pot fi invocate aceste cazuri au generat sesizarea Curții Constituționale cu privire la constituționalitatea lor. Care au fost articolele care au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate? Cazul în care…
-
Modul în care a fost realizată o anchetă de către organele statului, motiv de condamnare a României la CEDO
Atunci când ți s-a întâmplat să fi nedreptățit, îi dai crezare lui Eugen Barbu care spunea că, „dacă dreptatea, ar fi o sârmă, aș îndrepta-o.” Când la tine în țară nu îți găsești dreptatea, încerci cu orice preț să o cauți pe meleaguri străine. Astfel, mulți români după ce epuizează toate căile procedurale oferite de…
-
Aplicarea legii penale mai favorabile încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii?
Legislaţia prevede posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Reglementarea legală o regăsim în art. 6 din C. penal iar alineatul 2 al articolului prevede că în cazul în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede…
-
Proiectul Legii prevenţiei a primit majoritatea avizelor!
Proiectul Legii prevenției, inițiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a primit majoritatea avizelor ministerelor cu atribuții pe zona de control și a intrat în ședința Executivului, într-o primă lectură. Actul normativ, construit pe principiile de bază ale Codului Economic al României, este structurat pe doi piloni esențiali, și anume crearea cadrului…
-
Programul ”Prima Casă” este cel mai accesat program!
Programul ”Prima Casă” a atins un maxim istoric al solicitărilor de garantare, fiind înregistrate zilnic peste 500 de noi solicitări, se arată într-un comunicat de presă al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Astfel se prevede că Programul Prima Casă este cel mai accesat program guvernamental, statisticile și analizele realizate…
-
Dispoziţiile privind controlul judiciar încalcă prevederile constituţionale?
Măsura controlului judiciar poate fi dispusă în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile. Art. 215 indice 1 alin. 6) C. procedură penală prevede că în cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să depăşească un an, dacă…