LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Indicele ROBOR la trei luni a crescut uşor

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat miercuri pe piaţa interbancară cu 0,01 puncte procentuale, ajungând la 3,43% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României. O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 25 februarie…

    July 26, 2018
  • Plata aferentă Declaraţiei Unice se va face online începând cu anul următor!

    Premierul a declarat la prezentarea bilanțului guvernului său după șase luni de mandat că plăţile aferente Declarației Unice se vor face online. „Debirocratizarea este o chestiune extrem de importantă pentru milioane de români. Pentru persoanele cu venituri din activităţi independente avem două măsuri extrem de importante, care îi scutesc pe aceştia de zeci de ore…

    July 26, 2018
  • Beneficiarii care refuză prestarea de activităţi pierd ajutorul social

    Persoanele majore apte de muncă, care au în cadrul familiei membri ce primesc ajutor social, vor fi obligați de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii. Acțiunile sau lucrările de interes local…

    July 26, 2018
  • OUG privind introducerea sistemelor moderne de plata a fost modificată

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 642 din data de 24 iulie 2018, a fost publicată Legea nr. 191/2018 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată. Noutatea constă în faptul că persoanele juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și cu ridicata, așa cum acestea sunt definite…

    July 26, 2018
  • Monitorul Oficial va trece sub autoritatea Camerei Deputaţilor!

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Legea prevede trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor. 

    July 26, 2018
  • Continuarea executării contractului individual de muncă în cazul îndeplinirii condiţiilor pentru pensionare

    Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Iar contractul de munca incetează la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate…

    July 25, 2018
  • Se doreşte simplificarea procedurii de emitere a duplicatului cărţii de identitate a vehiculului

    Oficialii guvernamentali pregătesc un proiect de ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea reglementărilor privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere. Conform unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor postat pe site-ul Transporturilor, prin Legea nr. 109/2018 au fost simplificate procedurile de emitere a duplicatului cărţii de identitate a…

    July 25, 2018
  • Preţul energiei electrice pe bursa din România este cel mai mic!

    Preţul energiei electrice pe bursa din România este cel mai mic dintre pieţele cu care ţara noastră este cuplată în regiune, fiind chiar şi cu 25% mai redus în orele de vârf de consum, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului pieţei. Astfel, preţul pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare) din România a avut o…

    July 25, 2018
  • Valoarea voucherelor de vacanţă a atins un nivel record în luna iunie

    Valoarea voucherelor de vacanţă a atins un nivel record în luna iunie 2018, de 125 milioane de euro, de 42 de ori mai mare faţă de cele de 3 milioane euro din iunie 2017, creşterea fiind impulsionată de acordarea acestor beneficii extra-salariale către angajaţii bugetari, informează Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. De altfel, doar…

    July 25, 2018
  • Referendumul pentru modificarea Constituţiei poate avea loc pe 30 septembrie!

    Referendumul pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei poate avea loc pe 30 septembrie sau în prima duminică din octombrie, a declarat preşedintele unui grup politic. ‘La începutul lunii septembrie o să discutăm în coaliţie, o să discut şi cu colegii mei din Senat. Dar eu cred că în prima săptămână a lunii septembrie trebuie…

    July 25, 2018
←Previous Page
1 … 1,499 1,500 1,501 1,502 1,503 … 2,721
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress