LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Normele de igienă și sănătate publică au fost modificate

    În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 720 din 21.08.2018, a fost publicat Ordinul nr. 994/2018 pentru modificarea și completarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014. Ordinul de modificare și completare vine să completeze reglementările juridice prin intermediul introducerii la art. 1 de noi…

    August 22, 2018
  • Proiectul de lege referitor la statutul funcţionarilor din penitenciare se află în Parlament

    Ministrul Justiției, a declarat: „În momentul în care am venit ministru al Justiţiei, am constatat faptul că statutul funcţionarilor din penitenciare prevede următorul lucru – concursul pentru ocuparea funcţiei de director de penitenciar se organizează potrivit statutului, dar pe o perioadă nedeterminată. Adică cineva ocupă funcţia de director până iese la pensie. Or, în România,…

    August 22, 2018
  • Perimarea executării silite, motiv de sesizare CCR!

    Codul de procedură civilă prevede în materie de executare silită perimarea acesteia. Astfel, în art. 697 alin. 1) C. procedură civilă se prevede că în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de…

    August 21, 2018
  • Inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi de 26.000 de lei pe litoral

    Înspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2018 au verificat, în perioada 13 – 19 august, 220 unităţi amplasate în cele şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa…

    August 21, 2018
  • A intrat în vigoare legea privind internshipul!

    Legea privind internshipul nr. 176/2018 a intrat în vigoare pe 18 august.Internshipul nu mai poate fi făcut fără un contract, pentru că organizatorul riscă amenzi de până la 20.000 de lei pentru fiecare persoană găsită fără contract Internul nu poate lucra mai mult de 40 de ore săptămânal, iar legea interzice efectuarea deore suplimentare şi…

    August 21, 2018
  • Bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022

    Bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022, în condiţiile în care pensiile vor fi dublate, după ce vor fi recalculate în baza noii legi. Este foarte posibil ca în 2020 PSD să nu mai câştige alegerile, dar cel mai important element este migraţia. Ministrul Muncii a declarat că după…

    August 21, 2018
  • Parlamentarii britanici doresc majorarea indemnizaţiilor!

    Autoritatea din Marea Britanie care asigură controlul cheltuielilor legislativului a anunţat că a primit cereri de majorare a indemnizaţiilor acordate parlamentarilor, pentru care se invocă drept argument “creşterea volumului de muncă” presupus de ieşirea ţării din Uniunea Europeană. În raportul său anual, redactat pe baza unui chestionar adresat parlamentarilor şi asistenţilor lor, autoritatea IPSA menţionează…

    August 21, 2018
  • Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice va fi discutată la Bruxelles

    O delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) va merge la începutul lunii septembrie la Bruxelles pentru a prezenta problemele legate de Ordonanţa privind garantarea pachetelor turistice, deoarece operatorii din domeniu nu au un mecanism de garantare lucrativ şi fezabil, care să poată fi folosit, a declarat prim-vicepreşedintele ANAT.

    August 21, 2018
  • Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 500 milioane de lei de la bănci

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 68 de luni, la un randament mediu de 4,55% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 milioane de lei, iar băncile…

    August 21, 2018
  • ICCJ. Contestaţia împotriva ordonanţei prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în temeiul dispoziţiilor art. 250 alin. (51) C. proc. pen., în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii, a fost sesizată instanţa prin rechizitoriu, competenţa de soluţionare a contestaţiei îi revine judecătorului de cameră preliminară…

    August 21, 2018
←Previous Page
1 … 1,485 1,486 1,487 1,488 1,489 … 2,722
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress