-
CCR a admis sesizarea privind conflictul de natură constituțională dintre Parlament şi ICCJ
Potrivit ştirilor juridice, Curtea Constituţională a fost sesizată să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României. Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat…
-
Ministrul Muncii a anunţat ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie
Ministrul Muncii a anunțat ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie. Acesta a spus că o decizie în sensul creșterii va fi luată în următoarea ședință de guvern, insa cel mai probabil creșterea va fi pusă în practică la începutul anului. Conform ministrului, salariul minim pe economie va creşte de la 1 ianuarie…
-
Comercianţii din UE trebuie să le permită consumatorilor accesul la servicii în aceleaşi condiţii
A devenit o obișnuință pentru mulți dintre noi să accesăm internetul pentru a ne face cumpărăturile online. În foarte multe situații, însă, ne confruntăm cu unele bariere care ne împiedică să achiziționăm ceea ce ne dorim. De astăzi a intrat în vigoare noul regulament propus de Comisia Europeană în mai 2016, care elimină blocarea geografică în…
-
Darurile prea scumpe ar putea fi interzise de Guvernul chinez
Guvernul chinez a pus gând rău nunților extravagante. Petrecerile și darurile prea scumpe ar putea fi interzise prin lege. Anunţul a fost făcut de mai mulţi oficiali chinezi în cadrul unei conferinţe privind nunţile şi reforma lor. Aceştia au declarat că ceremoniile ar trebui să reflecte mai bine valorile ţării şi filozofia politică a lui…
-
Poate susţine statul şi anul viitor voucherele de vacanţă pentru bugetari?
Primvicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), a declarat că voucherele de vacanță pentru bugetari, care s-au emis pentru prima dată în acest an, este posibil să nu se împartă funcționarilor de la stat și anul viitor, din cauză că statul nu va avea fonduri să le susțină.
-
Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand” a fost respinsă!
Moţiunea “Turism de România: Un ministru incompetent şi o ţară fără brand”, prin care se cere demisia ministrului de resort a fost dezbătută şi respinsă astăzi în plenul Senatului. Senatul a respins moţiunea prin care se cerea demisia ministrului de resort.
-
Fondul de Garantare a Creditului Rural va reduce valoarea comisionului unic de garantare
Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) va reduce de la începutul anului viitor valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6%, de această măsură putând beneficia circa 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Conform unui comunicat al MADR, începând cu 1 ianuarie 2019, FGCR…
-
ICCJ. Competența materială în cazul unei contestații privind achizițiile directe
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul unei achiziții directe făcute de un muzeu sunt aplicabile, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale în soluționarea contestațiilor, normele generale cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și nu prevederile legii speciale, respectiv Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire…
-
Suntem pe primul loc în UE la producţia de porumb!
România a realizat anul acesta peste 30 de milioane de tone de cereale, faţă de 27 de milioane de tone anul trecut, producţiile de porumb şi floarea soarelui ocupând primul loc în Uniunea Europeană, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. “Producţia de cereale de anul acesta depăşeşte 30 de milioane de tone. La floarea…