LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Proiectul Programului “Prima Casă” 2019 aduce schimbări importante!

    Prima Casă este unul dintre cele mai de succes programe. În fiecare an, mii de români își depun dosarele și a beneficia de sprijinul statului. Proiectul pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului de Finanţe arată o serie de schimbări de care trebuie să fie conştienţi toţi toţi românii. Proiectul presupune ca să fie acordate…

    January 28, 2019
  • Cotația pentru cereala-regină continuă să dea emoții fermierilor!

    Cotația pentru cereala-regină continuă să dea emoții fermierilor care se întreabă cum vor evolua bursele la intrarea în noul an. Pentru moment, grâul se menține la un preț bun de peste 200 de euro pe tonă pe Bursa de la Paris. El scade însă sub acest prag pentru recolta de grâne a anului viitor. Prețul…

    January 28, 2019
  • CE solicită respectarea legislaţiei privind restituirea taxei auto!

    Comisia Europeană (CE) a decis să trimită României un aviz motivat pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Curtea de Justiţie a UE a considerat că aceste taxe încalcă normele UE (articolul 110 din…

    January 28, 2019
  • Băncile sunt obligate să-i ajute pe cei care nu mai pot achita creditele

    Toţi românii care nu îşi mai pot plăti ratele, trebuie să ştie că există prevederi în OUG nr. 52 din anul 2016 care le vin în ajutor. Primul lucru care trebuie făcut este să se anunţe bancile unde au creditele sau banca unde au creditul. Apoi, băncile sunt obligate, potrivit legii, să găsească soluţii pentru…

    January 28, 2019
  • România trebuie să conformeze legislaţia naţională privind datoria vamală la Codul vamal al UE

    Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește conformitatea legislației naționale privind datoria vamală la Codul vamal al Uniunii (Regulamentul (UE) nr. 952/2013), potrivit unui comunicat.

    January 28, 2019
  • Aplicarea inegală a sporului de pedeapsă. Decizie ICCJ

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât  că se impune admiterea recursului în casație declarat de inculpat dispunând înlăturarea aplicării greșite a sporului de pedeapsă în cuantum de 8 ani închisoare întrucât, pe de o parte, întreaga antecedență penală a condamnatului nu atestă aplicarea unui asemenea spor, nici chiar cumulat, prin hotărârile anterioare diferite…

    January 28, 2019
  • Guvernul german va finanţa un institut de cercetare în domeniul bateriilor pentru maşinile electrice

    Guvernul german va finanţa un institut de cercetare care va oferi firmelor din Germania know-how-ul necesar pentru a pune la punct celule de baterii pentru autovehiculele electrice şi a putea concura cu producătorii asiatici care în prezent domină această industrie, a declarat miercuri ministrul german al Educaţiei şi Cercetării Noul institut de cercetare îşi propune…

    January 28, 2019
  • Ministrul Educaţiei a declarat că şcolile nu vor fi închise săptămâna aceasta!

    Şcolile au fost închise vineri, 25 ianuarie. Ministerul Educației a decis atunci ca elevii să primească o zi liberă, ca urmare a recomandărilor Ministerului Sănătății privind limitarea extinderii circulației virusului gripal în rândul preșcolarilor și elevilor. Ministrul Educaţiei a declarat că şcolile nu vor fi închise săptămâna aceasta, având în vedere că este final de…

    January 28, 2019
  • Dispoziţiile privind presemnalizarea maşinilor radar au fost declarate neconstituţionale!

    Unele dispoziţii din Codul Rutier au constituit motiv de sesizare a Curţiii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate Potrivit ştirilor juridice, se arată, că, din formularea dispoziţiilor art. 109 alin. (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în forma modificată prin legea dedusă controlului de constituţionalitate, nu…

    January 25, 2019
  • Evaluarea funcționarilor publici. Legea 188/1999 a fost modificată și completată!

    Încă de la început de carieră, orice funcționar public ar vrea să crească într-un an cât alți-n trei, precum Făt-Frumos din poveste. Unii angajați la stat – și nu puțini – aspiră să ajungă departe, de s-ar putea chiar în breasla înalților funcționari publici. Fiindcă nu-i puțin lucru să obții funcția de prefect, de secretar…

    January 25, 2019
←Previous Page
1 … 1,385 1,386 1,387 1,388 1,389 … 2,734
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress