-
Unele alimente s-au scumpit!
Cartofii au continuat să se scumpească în februarie, preţul acestora urcând cu 9,98% faţă de ianuarie şi cu 21% faţă de decembrie 2018, acestea fiind cele mai mari creşteri de preţ în rândul produselor alimentare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit cel mai mult în februarie, preţul scăzând…
-
ICCJ. Activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor de prospecţiuni geologice
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 9/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că:
-
Care sunt criteriile de acreditare a intermediarilor între cererea și oferta de muncă zilieră?
Cum este cererea, așa ar trebui să fie și oferta! Este o lege economică valabilă și în ceea ce privește… munca zilieră. După cum se știe, activitățile cu zilieri nu se mai pot desfășura decât în câteva sectoare ale economiei după ce, la „capătul” anului trecut, aceste domenii au fost „nemilos” împuținate, prin puterea legii.…
-
Europarlamentarii doresc protecția tuturor agricultorilor
Europarlamentarii votează un serie nouă de norme care vor asigura protecția tuturor agricultorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii din UE împotriva practicilor de rea credință din partea partenerilor de afaceri mari, precum supermarketurile sau comercianții cu amănuntul. Furnizorii mai mici, de multe ori, nu au posibilitatea de a negocia prețul produselor în comparație cu…
-
Noi modificări ale Legilor justiţiei!
De la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi…
-
Sunt disponibile fonduri pentru sectorul pomicultură!
Mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare sunt deschise în această perioadă prin intermediul unor submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). O primă oportunitate o reprezintă investiţiile în sectorul pomicol, prin…
-
A crescut numărul bancherilor din UE!
Numărul bancherilor din Uniunea Europeană care au câştigat în 2017 peste un milion de euro a crescut la aproape 5.000, chiar dacă au fost introduse limite cu privire la bonusurile ce pot fi plătite angajaţilor din sectorul financiar, arată un studiu publicat luni de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Majoritatea lor sunt în Marea Britanie, dar,…