LexCafe

    • Despre
Illustration of a bird flying.
  • Ordonanţa lăcomiei a suferit modificări!

    Guvernul a operat săptămâna trecută, fără a anunța acest lucru, prima modificare la OUG 114/ 2018, dar fără a revizui efectiv respectivul act normativ, ci un altul, o ordonanță de urgență din 2017, care a fost modificată la rândul său anul trecut de ordonanța lăcomiei.

    March 19, 2019
  • Plenul Senatului a adoptat cererea de reexaminare la proiectul Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor

    Plenul Senatului a adoptat luni, cu amendamente, cererea de reexaminare la proiectul Legii pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. S-au înregistrat 89 de voturi “pentru”, şapte voturi “împotrivă” şi nouă abţineri.

    March 19, 2019
  • Ministrul Fondurilor Europene afirmă că au fost depuse proiecte pe fonduri europene în valoare de 39 de miliarde de euro

    Ministrul Fondurilor Europene afirmă că la nivelul întregii ţări au fost depuse, în actualul exerciţiu financiar, proiecte pe fonduri europene în valoare de 39 de miliarde de euro, din care au fost deja contractate aproape 21 de miliarde, iar până în prezent nu s-au înregistrat corecţii financiare, pentru că modul de lucru al beneficiarilor s-ar…

    March 19, 2019
  • ICCJ. Competenţa teritorială

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în cazul cererii de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat, bun mobil (autovehiculul), competența aparține judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau, după caz, sediul creditorul (potrivit art. 2445 C. civ., aşa cum a fost modificat de art. 181 indice 1…

    March 19, 2019
  • Planul naţional de acţiune privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor de protecţie a plantelor

    Creşterea populaţiei la 9 miliarde de persoane până în anul 2050, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, va determina o creştere semnificativă a cererii pentru alimente, furaje şi resurse regenerabile. La nivel internaţional, sectorul agricol va fi supus unor provocări majore, precum insuficienţa resurselor naturale şi schimbările climatice. În acest context, agricultura trebuie să devină mai eficientă,…

    March 18, 2019
  • Guvernul va renunţa la taxa pe activele bancare raportată la indicele Robor

    Guvernul va renunţa la taxa pe activele bancare raportată la indicele Robor, pentru a diminua dobânzile la credite, care sunt mult mai mari decât în Europa Centrală şi de Vest a declarat, preşedintele unui grup parlamentar. Legat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 114, el a afirmat că se va menţine plafonarea preţurilor la…

    March 18, 2019
  • Maşinile cu volan pe dreapta pot fi înmatriculate până la finalul acestei luni

    Luna acesta va fi ultima în care aceste mașini vor mai putea fi înmatriculate în țara noastră, începând din luna aprilie ele urmând să fie refuzate de Registrul Auto Român. Reprezentanţii Registrului Auto Român le recomandă şoferilor care au maşini cu volanul pe dreapta să le înmatriculeze până la finalul acestei luni.

    March 18, 2019
  • România a ajuns să aibă în prezent cea mai ridicată rată anuală a inflației din UE

    România a ajuns să aibă în prezent cea mai ridicată rată anuală a inflației din UE alături de vecinii noștri din Ungaria. România a înregistrat, în februarie, o rată anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, de 4%, cea mai mare din Uniunea Europeană (UE) şi de peste două ori…

    March 18, 2019
  • Alocaţiile se vor majora oficial de la 1 aprilie!

    Alocaţiile se vor majora oficial de la 1 aprilie, conform unei OUG adoptate recent de Guvern. Astfel, PSD a adoptat OUG pentru majorarea alocaţiilor pentru copii din luna următoare celei în care intră în vigoare Legea bugetului de stat pe anul 2019. Astfel, începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a…

    March 18, 2019
  • Revizuirea întrerupe perimarea?

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că formularea unei cereri de revizuire este irelevantă în analiza motivului de întrerupere a perimării, întrucât revizuirea este o cale de retractare și nu mai poate constitui o cauză pentru care s-ar impune suspendarea judecăţii. Art. 249-250 C. proc. civ. reglementează expres cauzele de întrerupere şi de…

    March 18, 2019
←Previous Page
1 … 1,353 1,354 1,355 1,356 1,357 … 2,739
Next Page→

LexCafe

Proudly powered by WordPress