GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018
Având în vedere:
– analiza execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2018;
– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe anul 2018;
– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;
– necesitatea alocării sumelor pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, a alocaţiilor de stat pentru copii, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului;
– necesitatea alocării fondurilor pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite poliţiştilor;
– necesitatea asigurării fondurilor pentru derularea acţiunilor şi a programelor de sănătate;
– necesitatea asigurării fondurilor pentru acordarea unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat;
– asigurarea sumelor necesare pentru serviciul datoriei publice;
– prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,
şi ţinând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgenţă a prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative următoarele:
– riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a activităţii ordonatorilor principali de credite, care nu îşi vor putea îndeplini rolul, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare;
– riscul neasigurării fondurilor necesare plăţii drepturilor persoanelor cu handicap, a alocaţiilor de stat pentru copii, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului;
– riscul neasigurării fondurilor necesare pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite poliţiştilor;
– riscul neasigurării fondurilor pentru derularea acţiunilor şi a programelor de sănătate;
– riscul neasigurării sumelor necesare pentru serviciul datoriei publice;
– riscul neasigurării fondurilor pentru acordarea unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat,
în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I Dispoziţii generale
CAPITOLUL II Dispoziţii tranzitorii şi finale
ANEXE
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. – Bugetul de stat pe anul 2018, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 şi 4 bis din 3 ianuarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 2. – (1) Influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2018, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(2) Detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2018 pe capitole, titluri de cheltuieli şi pe ordonatori principali de credite este prevăzută în anexa nr. 2.
(3) Bugetul de stat pe anul 2018 se majorează la venituri cu suma de 831,4 milioane lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 4.018,9 milioane lei la credite de angajament şi se majorează cu suma de 1.789,6 milioane lei la credite bugetare, iar deficitul se majorează cu suma de 958,2 milioane lei.
Art. 3. – Se autorizează Curtea de Conturi a României ca în cadrul anexei nr. 3/07/29 “Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii”, la capitolul 51.01 “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, la titlul 71 “Active nefinanciare”, articolul 71.01 “Active fixe”, alineatul 71.01.01 “Construcţii”, să introducă obiectivul de investiţii nou “Construcţie sediu Camera de Conturi Bihor”, cu credite de angajament în sumă de 4.836 mii lei, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 4. – Se autorizează Secretariatul General al Guvernului ca în cadrul anexei nr. 3/13/02a “Destinaţia sumelor prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului la capitolul 67.01 «Cultură, recreere şi religie», titlul «Alte cheltuieli» a căror utilizare se aprobă prin hotărâre a Guvernului pe anul 2018”, să suplimenteze creditele bugetare şi de angajament prevăzute la lit. c) “Proiecte de comunicare, informare publică şi promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare” cu suma de 2.500 mii lei şi să diminueze cu aceeaşi sumă creditele bugetare şi de angajament prevăzute la lit. d) “Finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social – cultural”.
Art. 5. – (1) Se autorizează Ministerul Afacerilor Externe ca în cadrul anexei nr. 3/14/15 “Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii pe anii 2018 – 2021” să introducă la venituri, la capitolul 37.10 “Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile”, subcapitolul 37.10.50 “Alte transferuri voluntare” cu suma de 730 mii lei şi să majoreze în mod corespunzător cheltuielile bugetare.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2018 privind asigurarea măsurilor necesare organizării şi desfăşurării unor proiecte culturale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se autorizează Ministerul Afacerilor Externe să utilizeze pentru finanţarea altor activităţi specifice, credite bugetare şi de angajament neutilizate din suma prevăzută în anul 2018, pentru pregătirea şi desfăşurarea Sezonului România – Franţa, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.
Art. 6. – (1) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca în cadrul anexei nr. 3/15/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să majoreze veniturile proprii cu suma de 35.612 mii lei la capitolul 36.10 “Diverse venituri”, subcapitolul 36.10.50 “Alte venituri”.
(2) Se autorizează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional regional 2014 – 2020, ca în cadrul anexei nr. 3/15/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare” să majoreze la componenta 0101 “Finanţare din FEN postaderare” creditele de angajament cu suma de 5.288.545 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 276.048 mii lei.
Art. 7. – Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca în cadrul anexei nr. 3/16/27 “Fişa programului”, la Programul cod 1524 “Software suplimentar pentru EMCS faza 3.2, în completarea sistemului EMCS faza 3.1, asigurarea mentenanţei corective, adaptive şi evolutive a sistemului EMCS_RO şi migrarea pe o nouă platformă”, să majoreze creditele bugetare aferente anului 2018 cu suma de 4.319 mii lei, cu încadrarea în valoarea totală a programului şi în prevederile bugetare aprobate.
Art. 8. – Se autorizează Ministerul Justiţiei ca în cadrul anexei nr. 3/17/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să efectueze următoarele modificări:
a) să diminueze veniturile la capitolul 30.10 “Venituri din proprietate”, subcapitolul 30.10.05 “Venituri din concesiuni şi închirieri” cu suma de 49 mii lei;
b) să diminueze veniturile la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, la subcapitolul 33.10.05 “Taxe şi alte venituri în învăţământ” cu suma de 600 mii lei şi la subcapitolul 33.10.50 “Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi” cu suma de 151 mii lei.
Art. 9. – Se autorizează Ministerul Apărării Naţionale ca în cadrul anexei nr. 3/18/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 20182021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să majoreze veniturile la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, subcapitolul 33.10.08 “Venituri din prestări servicii” cu suma de 700 mii lei.
Art. 10. – Se autorizează Ministerul Afacerilor Interne ca în cadrul anexei nr. 3/19/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 20182021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să efectueze următoarele modificări:
a) să diminueze veniturile la capitolul 36.10 “Diverse venituri”, subcapitolul 36.10.50 “Alte venituri” cu suma de 1.000 mii lei;
b) să diminueze veniturile la capitolul 39.10 “Venituri din valorificarea unor bunuri”, subcapitolul 39.10.02 “Venituri din valorificarea stocurilor de rezerve de stat şi de mobilizare” cu suma de 160.005 mii lei.
Art. 11. – Se autorizează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale ca în cadrul influenţelor aprobate la capitolul 68.01 “Asigurări şi asistenţă socială”, titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, să efectueze în anexa nr. 3/20/02 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sume alocate din bugetul de stat)” următoarele modificări:
a) să diminueze creditele bugetare şi creditele de angajament la alineatul 51.02.31 “Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor în cadrul programelor de interes naţional” cu suma de 13.652 mii lei;
b) să diminueze creditele bugetare şi creditele de angajament la alineatul 51.02.32 “Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor pentru instituţii publice de asistenţă socială şi unităţi de asistenţă medico – sociale” cu suma de 2.700 mii lei.
Art. 12. – Se autorizează Ministerul Tineretului şi Sportului ca în cadrul anexei nr. 3/21/27 “Fişa programului” să majoreze Programul 399 “Program de cercetare socială în domeniul tineretului”, cu suma de 20 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, la capitolul 67.01 “Cultură, recreere şi religie”, titlul 59 “Alte cheltuieli”, prin diminuarea corespunzătoare a Programului 401 “Program de susţinere a acţiunilor de tineret”, capitolul 67.01 “Cultură, recreere şi religie”, titlul 59 “Alte cheltuieli”.
Art. 13. – Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca în cadrul anexei nr. 3/22/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să suplimenteze veniturile proprii cu suma de 7.000 mii lei la capitolul 34.10 “Venituri din taxe administrative, eliberări permise”, subcapitolul 34.10.50 “Alte venituri din taxe administrative, eliberări permise”.
Art. 14. – (1) Se autorizează Ministerul Transporturilor ca în cadrul anexei nr. 3/24/29 “Fişa obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii” să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, creditele de angajament aferente anului curent, precum şi valoarea totală a obiectivului/proiectului de investiţii, cu încadrarea în valoarea totală a acestuia, cu respectarea prevederilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Se autorizează Ministerul Transporturilor să introducă modificările prevăzute la alin. (1) corespunzător şi în celelalte anexe la bugetul acestuia.
Art. 15. – (1) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale ca în cadrul anexei nr. 3/25/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să efectueze următoarele modificări la partea de venituri:
a) să diminueze capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, cu suma de 14.600 mii lei;
b) să suplimenteze capitolul 35.10 “Amenzi, penalităţi şi confiscări”, cu suma de 300 mii lei;
c) să suplimenteze capitolul 37.10 “Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile”, cu suma de 300 mii lei;
d) să diminueze capitolul 40.10 “Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate”, cu suma de 2.500 mii lei;
e) să suplimenteze capitolul 45.10 “Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări” cu suma de 1.900 mii lei;
f) să suplimenteze capitolul 48.10 “Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014 – 2020” cu suma de 14.600 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale să detalieze pe subcapitole de venituri sumele prevăzute la alin. (1), inclusiv prin efectuarea de redistribuiri între subcapitole.
Art. 16. – Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale ca în cadrul anexei nr. 3/25/15 “Sinteza bugetelor centralizate ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii” să efectueze următoarele modificări la partea de venituri proprii:
a) să introducă capitolul 40.10 “Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate”, subcapitolul 40.10.16 “Sume primite în cadrul mecanismului decontării cererilor de plată”, cu suma de 5.800 mii lei;
b) să introducă capitolul 42.10 “Subvenţii de la bugetul de stat”, subcapitolul 42.10.70 “Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014 – 2020”, cu suma de 60 mii lei;
c) să diminueze capitolul 48.10 “Sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014 – 2020”, subcapitolul 48.10.02 “Fondul Social European (FSE)”, cu suma de 5.860 mii lei.
Art. 17. – Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale ca în cadrul anexei nr. 3/25/29 “Fişa obiectivului/proiectului/ categoriei de investiţii”, la capitolul 65.10 “Învăţământ”, titlul 71 “Active nefinanciare”, articolul 71.01 “Active fixe”, alineatul 71.01.01 “Construcţii”, să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori, cu încadrarea în valoarea totală a obiectivului/proiectului/categoriei de investiţii, pentru obiectivul de investiţii în continuare fişă cod obiectiv 551 “Clădire nouă pentru Palatul Copiilor Arad şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad”.
Art. 18. – (1) Influenţele aprobate suplimentar în bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.01 “Sănătate”, titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, în sumă de 23.572 mii lei la credite bugetare şi în sumă de 39.565 mii lei la credite de angajament, sunt aferente alineatului 51.01.11 “Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.
(2) În cadrul influenţelor aprobate suplimentar în bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.10 “Sănătate”, titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”:
a) se diminuează alineatul 51.02.12 “Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale” cu suma de 15.182 mii lei la credite bugetare şi cu suma de 144.993 mii lei la credite de angajament;
b) se majorează alineatul 51.02.08 “Aparatură medicală şi echipamente de comunicaţii în urgenţă” cu suma de 14.707 mii lei atât la credite bugetare, cât şi la credite de angajament;
c) se majorează alineatul 51.02.25 “Transferuri din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii către bugetele locale pentru finanţarea aparaturii medicale şi a echipamentelor de comunicaţii în urgenţă în sănătate” cu suma de 15.182 mii lei atât la credite bugetare, cât şi la credite de angajament.
Art. 19. – Se autorizează Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale ca în cadrul anexei nr. 3/27/27 “Fişa programului cod 128 «Restaurarea monumentelor istorice»” să diminueze creditele de angajament şi creditele bugetare cu suma de 6.813 mii lei la capitolul 67.01 “Cultură, recreere şi religie”, titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, sumă care va fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de capital de către instituţiile subordonate Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Art. 20. – Se autorizează Serviciul Român de Informaţii ca în cadrul anexei nr. 3/31/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 20182021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să efectueze următoarele modificări:
a) să diminueze veniturile la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, subcapitolul 33.10.16 “Venituri din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie sau anexă” cu suma de 300 mii lei;
b) să majoreze veniturile la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, subcapitolul 33.10.50 “Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi” cu suma de 300 mii lei.
Art. 21. – Se autorizează Serviciul de Protecţie şi Pază ca în cadrul anexei nr. 3/33/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 20182021 (sume alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” veniturile proprii, să diminueze la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi”, subcapitolul 33.10.08 “Venituri din prestări servicii” cu suma de 6 mii lei şi subcapitolul 33.10.50 “Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi” cu suma de 8 mii lei.
Art. 22. – Se autorizează Ministerul Energiei ca în cadrul anexei nr. 3/36/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să majoreze veniturile proprii cu suma de 51.064 mii lei la capitolul 30.10 “Venituri din proprietate”, subcapitolul 30.10.11 “Venituri din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră”.
Art. 23. – Se autorizează Academia Română ca în cadrul anexei nr. 3/37/13 “Bugetul pe capitole, subcapitole, paragrafe, titluri de cheltuieli, articole şi alineate pe anii 2018 – 2021 (sumele alocate pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii)” să efectueze următoarele modificări la partea de venituri:
a) la capitolul 30.10 “Venituri din proprietate” să diminueze subcapitolul 30.10.50 “Alte venituri din proprietate” cu suma de 700 mii lei;
b) la capitolul 33.10 “Venituri din prestări de servicii şi alte activităţi” să suplimenteze subcapitolul 33.10.08 “Venituri din prestări servicii” cu suma de 200 mii lei;
c) la capitolul 36.10 “Diverse venituri” să suplimenteze subcapitolul 36.10.50 “Alte venituri” cu suma de 300 mii lei;
d) la capitolul 37.10 “Transferuri voluntare, altele decât subvenţiile” să suplimenteze subcapitolul 37.10.01 “Donaţii şi sponsorizări” cu suma de 150 mii lei;
e) să introducă capitolul 39.10 “Venituri din valorificarea unor bunuri”, subcapitolul 39.10.50 “Alte venituri din valorificarea unor bunuri” cu suma de 50 mii lei.
Art. 24. – (1) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014 – 2020, ca în cadrul anexei nr. 3/54/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare” să diminueze creditele de angajament la componenta 0202 “Cofinanţare publică pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale” cu suma de 3.000 mii lei.
(2) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Asistenţă tehnică 2014 – 2020, ca în cadrul anexei nr. 3/54/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare” să diminueze creditele bugetare la componenta 0101 “Finanţare din FEN postaderare” cu suma de 40.000 mii lei.
(3) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Competitivitate, ca în cadrul anexei nr. 3/54/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare” să diminueze la componenta 0201 “Cofinanţare publică pentru beneficiari finanţaţi integral din bugetele publice centrale” creditele de angajament cu suma de 67.261 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 24.500 mii lei, la componenta 0202 “Cofinanţare publică pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale” creditele de angajament cu suma de 61.580 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 7.500 mii lei şi la componenta 0203 “Alte cheltuieli decât cele eligibile pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale” creditele de angajament şi creditele bugetare cu suma de 14.500 mii lei.
(4) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional Capital uman, ca în cadrul anexei nr. 3/54/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare”, să diminueze la componenta 0202 “Cofinanţare publică pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale” creditele bugetare cu suma de 67.200 mii lei.
(5) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial Dezvoltarea resurselor umane, ca în cadrul anexei nr. 3/54/25 “Fişa finanţării programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., a programelor aferente Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit, altor programe finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, precum şi a altor facilităţi şi instrumente postaderare” să diminueze la componenta 0203 “Alte cheltuieli decât cele eligibile pentru alţi beneficiari decât cei finanţaţi integral din bugetele publice centrale” creditele de angajament şi creditele bugetare cu suma de 500 mii lei.
(6) Se autorizează Ministerul Fondurilor Europene ca, în cadrul anexei nr. 3/54/23 “Fişa proiectului finanţat/propus la finanţare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicilor Comune Agricolă şi de Pescuit şi altor facilităţi şi instrumente postaderare”, precum şi în cadrul anexei nr. 3/54/24 “Transferurile de fonduri din bugetul de stat necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate de FEN postaderare în cadrul programelor aferente Politicii de Coeziune a U.E., Politicii Agricole Comune şi de Pescuit şi altor facilităţi şi instrumente postaderare” să modifice creditele de angajament şi creditele bugetare aferente anilor anteriori cu încadrarea în valoarea totală a programului şi cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 25. – Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice – Acţiuni Generale ca în cadrul anexei nr. 3/65/27 “Fişa programului” să suplimenteze creditele de angajament cu suma de 1.431.000 mii lei şi creditele bugetare cu suma de 30.000 mii lei la Programul 721 “Ajutoare de stat pentru finanţarea proiectelor de investiţii”, capitolul 80.01. “Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă”, titlul 55 “Alte transferuri”, articolul 55.01 “Transferuri interne”, alineatul 55.01.46 “Transferuri către întreprinderi în cadrul schemelor de ajutor de stat”. Dispoziţiile art. 51 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.
Art. 26. – (1) Se diminuează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 521.591 mii lei astfel:
a) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti cu suma de 8.210 mii lei, potrivit anexei nr. 3, pentru finanţarea cheltuielilor privind acordarea unui suport alimentar, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2018 privind aprobarea Programului – pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat;
b) se diminuează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale alocate potrivit prevederilor art. 27 alin. (1) lit. c2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 cu suma de 529.801 mii lei, reprezentând sume nesolicitate de către unităţile administrativ – teritoriale, aflate în sold.
(2) Economiile înregistrate la finanţarea unor cheltuieli descentralizate la nivelul judeţelor pot fi utilizate pentru finanţarea celorlalte categorii de cheltuieli care, potrivit legii, se finanţează din aceeaşi sursă, fără a afecta finanţarea celorlalte servicii care se asigură din suma totală repartizată.
Art. 27. – Influenţe asupra bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 al Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr. 4.
CAPITOLUL II
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 28. – Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 şi 4 bis din 3 ianuarie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 32 va avea următorul cuprins:
“Art. 32. – În bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, la capitolul 67.01 «Cultură, recreere şi religie», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 29.973 mii lei, cuvenită în baza art. 13 alin. (3) şi a pct. 3 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”
2. La articolul 35, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
“Art. 35. – (1) În bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, la capitolul 67.01 «Cultură, recreere şi religie», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 28.992 mii lei, cuvenită în baza art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”
3. Articolul 37 va avea următorul cuprins:
“Art. 37. – (1) În bugetul Ministerului Sănătăţii, la capitolul 66.01 «Sănătate», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 28.992 mii lei reprezentând alocaţii în baza art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Din bugetul Ministerului Sănătăţii se alocă suma de 535 mii lei pentru finanţarea obiectivului de investiţii «Extindere ambulatoriu, spitalizare de zi şi bloc operator» de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, judeţul Sălaj.”
4. Articolul 38 se abrogă.
5. Articolul 40 va avea următorul cuprins:
“Art. 40. – În bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la titlul 51.01 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», este cuprinsă şi suma de 14.496 mii lei cuvenită potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”
6. La articolul 57, alineatul (1) se abrogă.
Art. 29. – Alineatul (1) al articolului 3 şi articolul 32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 7 septembrie 2018, se abrogă.
Art. 30. – În anul 2018, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin hotărâre a Guvernului, pot fi alocate sume ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat pentru asigurarea drepturilor de asistenţă socială, precum şi a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Art. 31. – (1) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influenţele aprobate prin prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetele lor şi în anexele la acestea pe anul 2018, să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare, să introducă proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile noi şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detalierea modificărilor aprobate conform acesteia, precum şi fişele proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile nou – introduse.
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificări în volumul şi structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale instituţiilor publice subordonate finanţate parţial din venituri proprii şi să efectueze virări de credite de angajament şi credite bugetare, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, şi între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate la alineatul 51.01.01 “Transferuri către instituţii publice”.
(3) În aplicarea prevederilor alin. (2) nu se pot efectua virări de credite de angajament şi bugetare de la alineatul “Finanţare externă nerambursabilă” din cadrul titlului 58 “Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020” la alte naturi de cheltuieli.
(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să efectueze şi să aprobe virări de credite bugetare şi/sau de credite de angajament neutilizate de la “Obiective/proiecte de investiţii în continuare” şi “Obiective/proiecte de investiţii noi” la poziţia “Alte cheltuieli de investiţii”, cuprinse în programul de investiţii publice, anexă la bugetul acestora, în limita prevederilor bugetare aprobate.
Art. 32. – (1) Se autorizează instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să introducă modificări în volumul şi în structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale instituţiilor de învăţământ superior militar subordonate, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, cu încadrarea în prevederile aprobate la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01 “Transferuri curente”, alineatul 51.01.59 “Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de învăţământ superior militar, ordine publică şi securitate naţională” şi în prevederile aprobate la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.02 “Transferuri de capital”, alineatul 51.02.44 “Transferuri de la bugetul de stat către instituţii de învăţământ superior militar, ordine publică şi securitate naţională pentru finanţarea investiţiilor”.
(2) Se autorizează instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să introducă modificări în volumul şi în structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 ale unităţilor din reţeaua sanitară proprie, finanţate integral din venituri proprii, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă şi cheltuieli de capital, cu încadrare în prevederile aprobate la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01 “Transferuri curente”, alineatul 51.01.03 “Acţiuni de sănătate” şi prevederile aprobate la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.02 “Transferuri de capital”, alineatul 51.02.12 “Transferuri pentru finanţarea investiţiilor la spitale”.
Art. 33. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cheltuielile pentru transmiterea şi achitarea drepturilor de pensii şi asistenţă socială finanţate din bugetul de stat sau din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale şi care se plătesc la domiciliul beneficiarilor prin Compania Naţională “Poşta Română” – S.A. se calculează prin aplicarea unui coeficient de 1,1% asupra valorii sumelor plătite.
Art. 34. – Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. b) şi art. 26 alin. (5) din Legea responsabilităţii fiscal – bugetare nr. 69/2010, republicată, precum şi ale art. 3 alin. (7) din Legea nr. 269/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal – bugetar pe anul 2018, plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este de minus 15.060.8 milioane lei.
Art. 35. – Prin derogare de la prevederile art. 12 lit. a) – c), art. 17 alin. (2), art. 24 şi art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 69/2010, republicată, precum şi ale art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 269/2017:
a) plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este în anul 2018 de 9,1%;
b) pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor totale, exclusiv asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori, pentru bugetul general consolidat este de 299.821,2 milioane lei, bugetul de stat este de 159.795,3 milioane lei, bugetul general centralizat al unităţilor administrativ – teritoriale este de 70.419,4 milioane lei, bugetul fondului naţional pentru asigurări sociale de sănătate este de 34.954,1 milioane lei, bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 24.113.9 milioane lei şi pentru alte bugete componente ale bugetului general consolidat este de 4.217,0 milioane lei;
c) plafonul nominal al soldului bugetului general consolidat este de -28.203,1 milioane lei, al bugetului de stat este de -38.602,7 milioane lei, al bugetului fondului naţional pentru asigurări sociale de sănătate este de 958,8 milioane lei şi al bugetului instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 1.590,0 milioane lei;
d) pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul general consolidat este de 86.343,4 milioane lei, din bugetul de stat este de 43.917,6 milioane lei, din bugetul general centralizat al unităţilor administrativ – teritoriale este de 26.876,5 milioane lei, şi din bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii este de 14.336,8 milioane lei.
Art. 36. – Anexele nr. 1 – 4 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
PRIM – MINISTRU
VASILICA – VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Secretarul general al Guvernului,
Toni Greblă
Bucureşti, 23 noiembrie 2018.
Nr. 101.