Ordin nr. 2942/2018-modificarea unor acte normative referitoare la administrarea contribuabililor


MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

ORDIN
privind modificarea unor acte normative referitoare la administrarea şi monitorizarea contribuabililor mari şi mijlocii

În temeiul art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere Avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice comunicat prin Adresa nr. 772.804 din 15.11.2018,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I.Punctul 7 al literei B “Plata obligaţiilor fiscale ale marilor contribuabili” din capitolul II “Dispoziţii tranzitorii” al anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.023/2017 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 20 aprilie 2017, cu completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

7. Operaţiunile de transfer prevăzute la pct. 5 şi 6 se efectuează prin redirijarea automată a plăţilor eronate, în baza informaţiilor furnizate de Centrul Naţional de Informaţii Financiare ca urmare a actualizării datelor în Registrul contribuabililor cu privire la schimbarea competenţei de administrare, până la data de 31 martie. După această dată, eventualele plăţi efectuate eronat de către contribuabili la unităţile Trezoreriei Statului la care au fost arondaţi anterior datei de 1 ianuarie se vor returna plătitorilor.”

Art. II.Procedura de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii aprobată prin anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 560/2016 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii şi pentru modificarea unor prevederi referitoare la activitatea de administrare a contribuabililor mijlocii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 4 februarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La litera G “Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la contribuabilii mijlocii” punctul 5, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

a) pentru contribuabilii mijlocii persoane juridice din municipiul Bucureşti şi pentru sediile secundare ale contribuabililor mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Bucureşti: la bugetele locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi la bugetul Consiliului General al Municipiului Bucureşti;”.

2. La litera G “Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la contribuabilii mijlocii”, punctul 18 se abrogă.

3. La litera G “Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la contribuabilii mijlocii”, punctul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

19. Operaţiunile de transfer prevăzute la pct. 16 şi 17 se efectuează prin redirijarea automată a plăţilor eronate, în baza informaţiilor furnizate de Centrul Naţional de Informaţii Financiare ca urmare a actualizării datelor în Registrul contribuabililor cu privire la schimbarea competenţei de administrare, până la data de 31 martie. După această dată, eventualele plăţi efectuate eronat de către contribuabili la unităţile Trezoreriei Statului la care au fost arondaţi anterior datei de 1 ianuarie se vor returna plătitorilor.”

4. La litera L “Procedura de compensare şi de restituire a obligaţiilor bugetare”, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

4. Cererile de compensare şi/sau de restituire ale contribuabililor care nu mai îndeplinesc criteriile de selecţie pentru a fi încadraţi în categoria contribuabililor mijlocii, nesoluţionate la data efectuării predării – primirii activităţii de administrare a acestora, vor fi predate, ca parte a dosarului fiscal al contribuabilului, organului fiscal central competent, spre soluţionare.”

5. La litera L “Procedura de compensare şi de restituire a obligaţiilor bugetare”, punctul 5 se abrogă.

Art. III.(1) Pentru contribuabilii mijlocii administraţi la data intrării în vigoare a prezentului ordin de administraţiile judeţene ale finanţelor publice, operaţiunile de transfer prevăzute la pct. 16 şi 17 ale lit. G “Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la contribuabilii mijlocii” din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 560/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plăţile efectuate eronat de către aceştia după această dată se redirijează automat, în baza informaţiilor furnizate de Centrul Naţional de Informaţii Financiare ca urmare a actualizării datelor în Registrul contribuabililor cu privire la schimbarea competenţei de administrare, până la data de 31 decembrie 2018. După această dată, eventualele plăţi efectuate eronat de către contribuabili la unităţile Trezoreriei Statului la care au fost arondaţi anterior datei de 1 noiembrie 2018 se vor returna plătitorilor.
(2) Pentru plăţile efectuate eronat de contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) după data de 1 noiembrie 2018 şi până la data intrării în vigoare a prezentului ordin ori în situaţia în care redirijarea automată a plăţilor nu poate fi efectuată, unităţile Trezoreriei Statului vor comunica organelor fiscale centrale în a căror administrare s-au aflat contribuabilii până la data de 1 noiembrie 2018 informaţiile cu privire la sumele virate eronat, iar acestea vor furniza unităţilor Trezoreriei Statului informaţii cu privire la sumele care trebuie transferate la unitatea Trezoreriei Statului care deserveşte în prezent respectivul contribuabil. Prevederile pct. 16 şi 17 ale lit. G “Procedura de plată a obligaţiilor fiscale la contribuabilii mijlocii” din anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 560/2016, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, iar operaţiunile de transfer se efectuează de către unităţile Trezoreriei Statului la care au fost efectuate plăţile eronate, pe bază de ordine de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), în care la rubrica data plăţii va fi completată data plăţii iniţiale.

Art. IV. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Ionuţ Mişa

Bucureşti, 23 noiembrie 2018.
Nr. 2.942.