Category: Formulare/declaraţii

  • Depunerea declaraţiei cu veniturile obţinute în 2014 de către consultanţii fiscali

    Până pe 15 februarie, consultanţii fiscali sunt obligaţi să depună la Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) declaraţia cu veniturile realizate în 2014, conform Hotărârii CCF nr. 9/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 8/2015. Însă din cauza că în acest an data de 15 februarie pică în ziua de duminica, reprezentanţii CCF au precizat că depunerea declaraţiilor se va putea…

  • Noi prevederi privind depunerea situațiilor financiare anuale

    Noi prevederi în ceea ce priveşte depunerea situațiilor financiare anuale au fost prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 0069/2014. Astfel noile prevederi se referă atât pentru entitățile ce au ca exercițiu financiar anul calendaristic, cât și pentru entitățile ce au un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, ce au obligația depunerii raportării contabile cu data de 31 decembrie…

  • Declaraţii fiscale cu termen limită de depunere 2 februarie 2015

    Potrivit calendarului obligaţiilor fiscale până luni 2 februarie 2015 trebuie depuse următoarele declaraţii fiscale: – Declaraţia privind subvenţiile sau transferurile primite de la bugetul de stat, neregularizate şi nerestituite în termenul legal – de către operatorii economici care au beneficiat de subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi nu au regularizat şi restituit aceste sume la…

  • Ordin privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA

    Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 17/2015 privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 16 din data de 9 ianuarie 2015. Ordinul stabileşte criteriile pe baza cărora se condiţionează înregistrarea în scopuri de TVA a societăţilor comerciale care sunt înfiinţate în…

  • Firmele – condiționate de îndeplinirea unor noi criterii, în vederea înregistrării în scopuri de TVA

    Atunci când dorești să îți începi propria afacere, trebuie să cunoști bine legea, ca să știi ce drepturi, dar mai ales ce obligații vei avea. Euforia începutului unei afaceri, cu găsirea sediului pentru desfășurarea viitoarei activități, cu planurile de urmat pentru a avea succes, ajung la întrebarea: am obligația să mă înregistrez ca plătitor de…

  • Formularul “Declaraţie privind impozitul pe profit” a fost modificat

    În Monitorul Oficial nr. 2 din 5 ianuarie 2015 a fost publicat Ordinul ANAF nr. 4024/2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ANAF nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă. Actul înlocuieşte formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit“,…

  • Declaraţii fiscale cu termen limită – 15 decembrie 2014

    Astăzi, 15 decembrie 2014,  trebuie depuse următoarele declaraţii: –  Situaţia eliberărilor pentru consum de țigarete/țigări și țigări de foi în luna … anul Formular (anexa 31^1) – Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi pentru produse din grupa tutunului prelucrat, C.F. art. 206^15 alin. (7) HG 44/2004 pct. 77^1 alin. (1); – Situaţia eliberărilor pentru consum de tutun fin tăiat, destinat rulării…

  • Cine poate folosi noile proceduri de raportare contabilă

    Începând de la 1 ianuarie 2015  circa 608.300 de entităţi economice vor putea opta pentru noile proceduri simplificate de raportare contabilă, menţionează Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism(DIMMMAT). Astfel, Guvernul a adoptat o modificare a legii contabilităţi în scopul de a reduce sarcinile administrative ale companiilor. Prin această modificare se creează cadrul necesar pentru implementarea noii directive…

  • Declarațiile fiscale pentru noiembrie pot fi depuse până la 22 decembrie 2014

    Guvernul a decis prelungirea cu 3 zile a termenului de depunere a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile aferente lunii noiembrie 2014 şi a termenului de plată al acestor, respectiv temenul-limită este 22 decembrie 2014. Decizia a fost inclusă într-o ordonanță de guvern și a fost luată în scopul sprijinirii mediului de afaceri. Printre declarațiile şi plăţile…

  • Noi prevederi în materia consultanţei fiscale! Tu eşti la curent cu noutăţile?

    Pentru toţi cei neiniţiaţi, fiscalitatea românească reprezintă un veritabil labirint. Nu doar un labirint dificil de parcurs, ci un sistem dinamic, ale cărui trasee se modifică necontenit. Ca să-l parcurgi, trebuie să-i cunoşti regulile. Însă, uneori, regulile se schimbă-n toiul jocului. Iar tu trebuie să fii tot timpul pe fază, pentru a nu rata noutăţile…