-
Guvernul a aprobat lista celor 43 de centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor
Hotărârea nr. 65/2025 prevede aprobarea Listei unităţilor sanitare în cadrul cărora se organizează centre de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor. Prin acest act normativ, Guvernul a aprobat lista celor 43 de centre de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor, care vor funcționa în cadrul spitalelor publice și vor oferi servicii de prevenire, tratament și…
-
Aproape 515.000 de copii care urmează cursuri la grădiniță și în învățământul preuniversitar vor beneficia în acest an de o masă caldă!
Hotărârea nr. 80/2025 prevede repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ – teritoriale şi pe unităţi de învăţământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025 pentru finanţarea Programului naţional “Masă sănătoasă”.
-
Proiectele din acest an planificate de ANCOM!
Proiectele din acest an planificate de ANCOM privesc reglementarea tehnică și economică a serviciilor și rețelelor de comunicații electronice, administrarea și monitorizarea spectrului radio, precum și continuarea elaborării legislației secundare pentru asigurarea aplicării Regulamentului privind Serviciile Digitale (DSA) în România.
-
CNAS solicită furnizorilor de servicii medicale prudență maximă față de solicitările primite pe e-mail
Casa Națională de Asigurări de Sănătate atrage atenția tuturor furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate din întreaga țară să manifeste prudență maximă față de solicitările de comunicare a unor documente și informații cu caracter personal și/sau confidențial primite prin e-mail, aparent de la…
-
Comisia Europeană a publicat o comunicare intitulată „Calea către următorul cadru financiar multianual”
Comisia Europeană a publicat o comunicare intitulată „Calea către următorul cadru financiar multianual”. Comunicarea prezintă principalele provocări bugetare și legate de politici care vor defini structura următorului cadru financiar multianual (CFM).
-
Răspunderea materială a poliţiştilor pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
Ordinul nr. 21/2025 prevede răspunderea materială a poliţiştilor pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne. Şeful unităţii stabileşte pagubele pe baza cercetării administrative efectuate de către o comisie de cercetare administrativă anume desemnată şi este responsabil pentru recuperarea lor.
-
Acordarea unui sprijin financiar de urgenţă pentru sectorul de creştere a ovinelor!
Hotărârea nr. 69/2025 prevede acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile. Actul normativ vizează acordarea unui sprijin financiar de urgență, pe baza unei scheme de susținere care urmărește compensarea sub formă de grant a producătorilor agricoli din sectorul creșterii ovinelor/caprinelor pentru daunele economice…
-
Măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025
Hotărârea nr. 68/2025 prevede stabilirea măsurilor pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025. Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislaţia în vigoare privind alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, care revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului, se…
-
Personalul MAI beneficiază în anul 2025 de plata orelor suplimentare!
OUG nr. 4/2025 prevede modificarea şi completarea unor acte normative. În anul 2025 pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii şi poliţiştii de penitenciare din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu…