Category: Ştiri

  • Forţa Civică va ataca la CCR proiectul de lege privind retrocedările

    Preşedintele formaţiunii politice Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu,, a declarat că formaţiunea sa va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind retrocedările, imediat după ce premierul Victor Ponta îşi va angaja miercuri răspunderea în Parlament pe acest act normativ. Ungureanu a arătat că proiectul Guvernului a primit de la CEDO o serie de observaţii…

  • Procedura de numire în funcţie a ministrului Justiţiei – 15 aprilie 2013

    Astăzi ar putea avea loc procedura de numire în funcţie a noului ministru al Justiţiei, ţinând cont de faptul că, de la data de 15 aprilie 2013, Robert Cazanciuc este eliberat din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele României, Traian Băsescu a semnat săptămâna trecută decretul…

  • Moţiune de cenzură pe legea despăgubirilor

    Prim-vicepreşedintele PDL, Andreea Paul, a declarat că PDL va depune o moţiune de cenzură în legătură cu Legea despăgubirilor dacă toate partidele de opoziţie vor agrea acest lucru. Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea miercuri, stabileşte că foştii proprietari ai caselor naţionalizate care nu pot fi…

  • Pierderea industriilor strategice din cauza facturilor la energie

    Deputatul Andreea Paul, prim-vicepreşedintele PDL, crede că România este pe punctul de a pierde industrii strategice din cauza facturilor necontrolate la energie şi învinuieşte guvernul Ponta de distrugerea economiei, prin scumpirea gazelor. “Ponta, alături de ministrul fără idei şi energie, delegat tocmai pentru energie, Constantin Niţă, vrea deschiderea unui sediu Romgaz în Bucureşti şi splitarea…

  • Lacunele sistemului medical

    Ministerul Sănătăţii a anunţat că salariile de peste 1.000 de euro pentru medicii primari din sistemul public şi o lege echitabilă a malpraxisului sunt priorităţi. Soluţiile, însă, sunt în fază iniţială şi sunt prezentate prin termeni precum ”proiect“ şi ”dezbatere“. Potrivit declaraţiilor date de către ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în următoarele săptămâni va începe dezbaterea…

  • 20.000 de tichete pentru Rabla 2013, vor fi distribuite din 15 mai

    Începând din 15 mai vor fi distribuite 20.000 de tichete, emise prin intermediul Administraţiei Fondului de Mediu /AFM/ de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pentru Programul ‘Rabla 2013’, din care 17.000 pentru persoane fizice şi juridice şi 3.000 de tichete pentru instituţiile publice, a declarat duminică ministrul Mediului, Rovana Plumb. Proiectul privind Programul ‘Rabla 2013’ va fi lansat în…

  • Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine – în dezbatere la sfârşitul lunii

    Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, a declarat că ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va intra în dezbaterea Guvernului până la finele lunii aprilie. În opinia lui Aurel Popescu, dacă României nu i se va aproba prelungirea taxării inverse la cereale,”este un lucru usturător” din punct de vedere…

  • Guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiectul legii despăgubirilor

    Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au hotărât că guvernul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului Legii cu privire la despăgubirile pentru imobile naţionalizate. Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a afirmat că şedinţa comună pentru asumarea răspunderii Guvernului va avea loc miercuri, de la ora 11.00. El a precizat că…

  • Foştii proprietari – neobligaţi la participarea licitaţiilor de imobile

    Foştii proprietari de imobile naţionalizate care vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, vor putea preschimba aceste puncte în bani fără să fie obligaţi să participe la cel puţin două licitaţii care vor fi organizate de stat pentru vânzarea unor imobile. Modificarea a fost realizată în urma discuţiilor avute…

  • Fondul mutual pentru fermieri, funcţional din 30 iunie 2013

    Potrivit declaraţiilor Ministrului Agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin, un fond mutual pentru fermieri va fi funcţional în România începând de pe 30 iunie 2013. “Va fi o modalitate suplimentară, utilizată în multe state europene, de sprijinire şi autosprijinire a fermierilor în cazul unor situaţii speciale, care vizează complementaritatea cu despăgubirile date de societăţile de…