Category: Ştiri

  • Proiectul privind la plata pensiilor militare recalculate – avizat favorabil

    Guvernul a avizat favorabil proiectul legislativ cu privire la plata pensiilor militare recalculate la nivelul din luna decembrie 2010, însă cu condiţia ca legea să fie aplicată din ianuarie 2014. Proiectul legislativ a fost depus în martie la Parlament de către mai mulţi deputaţi şi senatori, printre care Gabriel Oprea, Corneliu Dobriţoiu şi Radu Stroe. În forma depusă…

  • Modificări la Legea imobilelor naţionalizate

    Guvernul a acceptat şapte amendamente la Legea imobilelor naţionalizate, prin care limitează punctele pentru cumpărătorul de drepturi litigioase, dar modifică condiţia de schimbare a categoriei terenului pe izlazul comunal şi nu mai tratează chiria către proprietarul unui spital/şcoală ca plată lunară. O modificare vizează regimul juridic al terenurilor aflate pe izlazul comunal, care pot fi…

  • Ordonanţa privind protecţia angajaţilor disponibilizaţi – aprobată

    Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă privind măsurile de protecţie socială care vor fi acordate angajaţilor la companiile de stat restructurate. Angajaţii disponibilizaţi de la Oltchim ar fi printre primii care ar urma să beneficieze de plăţi compensatorii, în baza acestei ordonanţe. Anterior Varujan Vosganian a afirmat că organizaţiile sindicale importante consideră necesară prelungirea…

  • Deputaţii aflaţi în conflict vor avea indemnizaţia tăiată cu 10% pe zi

    Deputaţii şi senatorii aflaţi în conflict de interese vor fi sancţionaţi cu tăierea a 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni, în baza unei decizii a Biroului Permanent al Camerei din care fac parte, potrivit modificării aduse la Statutul aleşilor de parlamentarii din Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi din…

  • Parlamentarii avocaţi nu trebuie să pledeze în cauze împotriva statului

    Potrivit unei scrisori a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), parlamentarii care exercită şi profesia de avocat nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului. În scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, se precizează că propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilităţii unei persoane care ocupă o funcţie publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român,…

  • Legea despăgubirilor – împiedicarea cesionarilor de a ascunde preţul real

    Proiectul de lege privind despăguburile, asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, include un amendament care împiedică cesionarii să ascundă preţul real, a declarat premierul Victor Ponta. Premierul speră să aibă susţinerea celorlalte grupuri parlamentare, el arătând că este dispus să prezinte tuturor necesitatea adoptării acestei legi. Proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate, pentru care Guvernul…

  • OUG privind modificarea cadrului legal pentru salariile inspectorilor ANI

    Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care se propune modificarea cadrului legal privind salarizarea şi altor drepturi salariale ale inspectorilor de integritate, a fost aprobată, luni, de către senatori. Florin Moţiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei,…

  • CCR: Abrogarea dispoziţiilor privind sancţiunea disciplinară

    Curtea Constituţională a României afirmă că Parlamentul trebuie să abroge dispoziţiile care stabilesc sancţiunea disciplinară a interzicerii participării deputaţilor sau senatorilor la lucrările Camerelor din care fac parte. CCR a publicat pe site-ul instituţiei motivarea deciziei din 3 aprilie prin care a admis în parte obiecţia PDL şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I pct.14…

  • Rabla 2013: Repartizarea voucherelor şi distribuirea acestora

    Prin Programul “Rabla”, tichetele valorice obţinute la casarea unei maşini vechi, pentru achiziţionarea cu reducere a uneia noi, vor fi distribuite de pe 15 mai 2013 şi vor putea fi decontate până la 20 noiembrie 2013, repartiţia voucherelor făcându-se după numărul de autovehicule vechi din fiecare judeţ. REMAT-urile care colectează maşinile date la casat, producătorii…

  • Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern, reexaminată

    Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene a fost modificată, luni, de către senatori. Astfel, prin reexaminarea acestui proiect, a fost eliminat textul iniţial propus de Guvern care stabilea că şeful delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau prim-ministrul, fiind, în schimb, adoptat un amendament care stabileşte ca Guvernul să…