-
Statutul cadrelor militare cunoaşte modificări
O noutate legislativă vine în completarea Legii nr. 80/1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 155/1995, privind statutul cadrelor militare. Astfel în Monitorul Oficial al României nr. 762/2013, a fost publicată Legea nr. 327/2013 pentru completarea art. 86 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care prevede că: “Generalii şi amiralii din cadrul Serviciului Român de Informaţii, Serviciului…
-
Legea minelor
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 197/2003, a primit informare favorabilă, aprobată de Comisiile de industrii şi de administraţie ale Camerei Deputaţilor. Astfel actul normativ adoptat se va aplica şi proiectelor aflate în derulare. Preşedintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu, a menționat că proiectul de act normativ prevede ca…
-
De acum românii sunt liberi să lucreze oriunde în Uniunea Europeană
Perioada de 7 ani în care au fost impuse unele restricţii în ceea ce priveşte piaţa muncii pentru români în unele ţari U.E. va lua sfârşit la 1 ianuarie 2014, conform tratatului Uniunii Europene. Aceste restricţii au avut numeroase efecte negative asupra românilor care trăiesc în ţările UE şi nu au avut posibilitatea de a munci, dar şi a…
-
Acciza pentru combustibil rămâne în atenţia demnitarilor
Primul – ministru, Victor Ponta şi-a exprimat intenţia de a include acciza de 7 eurocenţi doar pentru benzină, anunţând că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea este la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene posibilitatea ca acciza de 7 eurocenţi sa fie aplicată doar pentru benzină, iar accizarea motorinei să fie amânată cu…
-
Preşedintele nu susţine modificările la legile privind camerele de agricultură
Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial nr. 347 din…
-
Neimpozitarea veniturilor obţinute din jocurile de noroc
Conform unui proiect de OUG iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice pentru modificarea Codului Fiscal, veniturile obţinute de către persoane fizice din jocuri de noroc tip slot-machine, videoloterie, pariuri în cotă fixă, jocuri de noroc on-line, jocuri caracteristice cazinourilor şi cluburilor de poker nu vor mai fi impozitate de Guvern, din motiv că suma câştigurilor nu…
-
Un nou regim fiscal pentru sponsorizări
Noutăţi legislative: Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2013 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie 2013, de la 1 ianuarie 2014, sumele acordate ca sponsorizări, pentru acte de mecenat şi ca burse private care nu…
-
Se măreşte acciza impusă micilor distilerii de alcool etilic
Noutăţi legislative: Conform unui proiect de ordonanţă pentru modificarea Codului Fiscal, de la 475 euro/hl la 500 euro/hl va fi majorată acciza impusă micilor distilerii de alcool etilic, a căror capacitate de producţie nu depăşeşte 10 hectolitri de alcool pur. Cornel Mureșan, vicepreședintele Asociației Producătorilor de Pălincă din Satu Mare a declarat că este lăudabil…
-
Vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan
Noutăţi legislative: Proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare a fost adoptat de senatori. Potrivit declaraţiilor ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, dacă o persoană fizică din mediul rural doreşte să vândă un teren agricol va…