Category: Ştiri

  • Noutăţi de la Ministerul Educaţiei

    Noutăţi legislative: Ordinul MEN nr. 5578/2013 privind transferul de locuri intre cicluri de studii universitare, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 843 din 30 decembrie 2013. Actulu normativ precizează că se aproba transferul locurilor disponibile de la ciclul de studii universitare de licenţă şi de la ciclul de studii universitare master la ciclul de studii universitare…

  • S-au aprobat plafoanele pe 2014 pentru creditele garantate de stat pentru ‘Prima casă”

    Noutăţi legislative: Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în cadrul şedinţei de Guvern din 7 ianuarie a fost aprobată o hotărâre prin care s-a stabilit plafonul de garanţii ce pot fi emise în 2014 pentru programul “Prima Casa”. Astfel, hotărârea pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 717/2009 privind aprobarea…

  • Prevederi noi la declararea TVA

    Conform Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.224/2013 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 311 “Declaraţie privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau g)…

  • Modificări aduse Legii pensiilor

    Potrivit noutăților legislative, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010, a fost modificată prin Legea nr. 380/2013, fiind reintrodusă grupa I de muncă. Astfel, pentru fiecare an de muncă lucrat în condiţii speciale (dar nu mai puţin de şase ani) Camera Deputaţilor a…

  • Noul Cod Rutier ar trebui adoptat cât mai curând

    Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, creșterea semnificativă a numărul de accidente, impune pe bună dreptate, urgentarea adoptării noului Cod Rutier în Parlament. Ministrul a anunţat că se analizează la nivelul MAI oportunităţile reluării discuţiilor referitoare la Codul rutier, pentru găsirea unor soluţii de urgentare a intrării în vigoare a proiectului. Anterior, Guvernul a amânat…

  • Legea minelor e treaba Parlamentului

    Premierul Victor Ponta referindu-se la Legea minelor a menţionat că aceasta este complet necesară în contextul în care România deţine foarte multe resurse naturale, însă aceasta este de competenţa Parlamentului. “În mod sigur este o lege necesară pentru că, dincolo de propagandă, se referă la foarte multe resurse naturale și avem foarte multe situații de blocaj. Remin Baia…

  • Calitatea de mari contribuabili

    Potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.581/2013 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728/26.11.2013, începând cu data de 1 ianuarie 2014, au calitatea de mari contribuabili primele 2.500 de persoane juridice române, inclusiv entităţile rezultate în urma fuziunii cu alţi contribuabili şi…

  • O nouă conducere pentru CSM

    Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), va fi stabilită în cadrul şedinţei din data de 6 ianuarie 2014. Potrivit H.C.S.M. nr. 326/2005 publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 27 septembrie 2005, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit. Preşedintele şi vicepreşedintele…

  • Exercitarea atribuţiilor prim – ministrului

    Conform Deciziilor 495, 496 şi 497 din 24 decembrie 2013, publicate în Monitorul Oficial 838 din 27 decembrie 2013, premierul Victor Ponta, pe parcursul Sărbătorilor de iarnă, a delegat atribuţiile sale vicepremierilor Daniel Chiţoiu, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea. Astfel: – Daniel Chiţoiu, viceprim – ministru, ministrul finanţelor publice, va exercita atribuţiile prim – ministrului…

  • Direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” în 2013

    În 2013, principalele direcţii de acţiune ale Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au fost modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 625 din 31 august 2012, majorarea salariului minim şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, anul 2013 a fost însă şi unul al protestelor organizate de federaţiile membre…