-
15 mai – Ziua Naţională a Investiţiilor
Bursa de Valori București (BVB), alături de partenerii săi din sectorul financiar, susține instituirea Zilei Naționale a Investițiilor în fiecare an pe 15 mai, parte a celui mai ambițios proiect național demarat de o bursă europeană pentru creșterea gradului de educație financiară. În acest an, BVB a pregătit o serie de inițiative și evenimente menite…
-
UE îşi propune să elimine practicile comerciale incorecte din relaţiile între platformele online
Executivul UE a anunţat că până la sfârşitul anului va pregăti o iniţiativă referitoare la clauzele contractuale şi practicile comerciale incorecte din relaţiile între platforme online şi companii. Decizia vine în urma propunerilor de eliminare a barierelor din serviciile online, pentru a îmbunătaţi şansele companiilor europene de a concura cu giganţi americani ai tehnologiei. Potrivit…
-
Au fost finalizate normele privind Legea referitoare la diminuarea risipei alimentare
Ministerul Agriculturii a finalizat proiectul de Hotărâre de Guvern privind normele metodologice de aplicare a Legii referitoare la diminuarea risipei alimentare. Magazinele vor fi obligate, astfel, să reducă preţurile produselor alimentare ce urmează să expire. Legea risipei alimentare nr. 217/2016, publicată în Monitorul Oficial anul trecut, ar putea deveni în curând funcţională, astfel că agenţii…
-
Astăzi vor fi lansate Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus!
Ministerul Mediului a anunțat că astăzi se va susține o conferință de presă cu ocazia lansării programelor: Rabla Clasic și Rabla Plus. Conform Ministerului Mediului în acest an prima de casare prevăzută în programul Rabla Clasic pentru autoturisme mai vechi de 8 ani este de 6.500 lei şi se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul nou,…
-
Românilor nu li se vor mai elibera permise de şedere în Elveţia pe o durată între 1 şi 5 ani în următorul an!
Consiliului federal elveţian a decis activarea clauzei de salvgardare pentru cetăţenii români şi bulgari, informează MAE, care precizează că decizia a fost luată după o discuţie telefonică. Decizia Consiliului federal elveţian de a activa clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari este prevăzută în Protocolul II al Acordului UE-Elveţia privind Libera Circulaţie a Persoanelor.…
-
Ministerul Sănătăţii a fost sesizat cu privire la criticile aduse la proiectul legii vaccinării
Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătății cu privire la criticile aduse de mai mulți petenți proiectului de lege referitor la organizarea și finanțarea activității de vaccinare, aflat în dezbatere publică. Acțiunea Avocatului Poporului este urmarea mai multor petiții primite pe adresa instituției, în care cetățenii criticau prevederi din proiectul de lege sus-amintit și opinau că…
-
Care vor fi efectele proiectului privind reducerea pedepselor?
Proiectul de lege privind graţierea ar putea produce efecte asupra a 1.032 de deţinuţi aflaţi în unităţile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, 433 dintre aceştia beneficiind de graţiere în întregime. „Referitor la Proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate (L14/2017- varianta de lucru din 05.05.2017), precum si a…
-
Cum va fi plafonată indemnizaţia de creştere copil?
Ministerul Muncii analizează varianta cea mai bună în privința sumei ce urmează a fi stabilită ca plafon maxim de indemnizație pentru creșterea copilului. Întrebată care va fi plafonul maxim ce va fi stabilit pentru indemnizația de creștere a copilului, ministrul a explicat: „Deocamdată analizăm, între 5.000 și 10.000 de lei va fi. Așa cum am…
-
Se prevede o scădere a bugetului UE după ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar!
Marea Britanie contribuie cu circa 12% – 15% la bugetul Uniunii Europene, bani care nu vor mai fi disponibili după ieșirea acestei țări din blocul comunitar, astfel că România trebuie să utilizeze la maximum fondurile de care dispune până în 2020, a declarat comisarul european pentru Politica Regională. Oficialul european a afirmat: “Vreau să fiu…
-
A fost adoptată inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei
Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, cu 232 de voturi „pentru”, 22 – „împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa cetățenească pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei. Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și…