Category: Ştiri

  • Achiziționarea calculatoarelor pentru elevi și studenți – program prelungit

    Guvernul a declarat că Programul “Euro 200” care prevede acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare continuă și în 2016. Potrivit programului, elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei…

  • Cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară

    Proiectul de lege care reglementează cooperarea internațională pentru dezvoltare și asistență umanitară, şi are drep scop alinierea creșterii eficienței și impactului asistenței pentru dezvoltare și umanitare oferită de România, precum și României la standardele Uniunii Europene în acest sector, a fost aprobat de Guvern. Astfel, proiectul reconfirmă statutul de coordonator al Ministerului Afacerilor Externe în politica națională de…

  • Modificări la ajutorul de stat acordat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor

    Ministerul de Finante a publicat proiectul de Hotărâre a Guvernului nr. 537 din 26 iunie 2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, se propune ca schema…

  • Noi modificări la Codul fiscal

    În Monitorul Oficial nr. 408 din 30 mai a fost dată publicării Legea nr. 112/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare. Potrivit noilor reglementări, persoanele fără venituri şi fără coasigurare şi care nu beneficiază de la plata contribuţiei…

  • Guvernul pregăteşte un nou pachet de debirocratizare

    Prim-ministrul, Dacian Cioloşm a declarat că Executivul îşi propune adoptarea în toamnă a unui nou pachet de măsuri de debirocratizare care să vizeze în mod special mediul economic. ”O să venim cu un nou pachet de simplificare care să vizeze cu precădere mediul economic. Am avut discuţii deja cu companii, cu sectorul privat şi am…

  • MCPDC va lansa Registrul unic al Transparenţei Intereselor

    Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) a propus spre consultare publică aprobarea Registrului unic al Transparenţei Intereselor (RUTI), având ca scop sporirea transparenţei încă din faza incipientă a politicilor publice. Astfel, actul normativ vizează persoanele juridice care interacţionează cu autorităţile administraţiei publice centrale, în vederea promovării anumitor politici publice, prin adoptarea actelor normative aferente. Aceste persoane…

  • Modificări la condiţiile pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune

    Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) a supus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea HG nr. 123/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune. Potrivit actului normativ, principalele schimbări introduse presupune următoarele: – Se modifică art. 14 alin. (7) şi art. 43 alin. (2) în…

  • Promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară

    Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Astfel, au fost eliminate capitole cu privire la justiție, cultură și administrarea patrimoniului protocolului de stat. Totuşi, Comisia juridică a aprobat amendamentele prin care Executivul va putea emite ordonanțe cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2016, completarea OUG 40/2015 privind gestionarea…

  • Aprobarea hotărârii privind titlurile de călătorie pentru românii din străinătate

    Guvernul a adoptat o hotărâre care stabilește conținutul, forma și dimensiunea titlurilor de călătorie eliberate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României. Astfel, potrivit actului normativ, aceste titluri se eliberează pentru cetățenii români aflați în străinătate care nu mai deţin un document de călătorie valabil, pentru ca titularul să își poată continua călătoria, a-și reglementa…

  • În funcție de performanțe, căminele de bătrâni vor primi bani de la stat

    Printr-un proiect pilot, Ministerul Muncii alocă 9 milioane de lei pentru căminele de bătrâni. Astfel, Guvernul a stabilit că centrele de bătrâni administrate de autorităţile locale pot primi de la stat o finanţare de până la 10% din cheltuielile de funcţionare. Potrivit instituţiei, căminele de bătrâni vor primi bani în plus de la stat dacă fiecare persoană îngrijită va avea un program…