Category: Ştiri

  • Sancţiuni pentru miniștrii care ignoră informările SRI – Proiect

    Conform unui proiect de lege, membrii Guvernului care ignoră informările transmise de SRI ar putea fi traşi la răspundere. Sacțiunile prevăzute sunt închisoarea de la șase luni la trei ani de zile. Iniţiativa legislativă este discutată în Comisia pentru Administraţie publică din Senat, apoi de Comisia Juridică. Cele două comisii vor da un aviz pozitiv sau negativ, apoi…

  • Proiect de modificare a Codului muncii

    Deputatul PSD, Andrei Valentin Sava, a depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia angajaţii care lucrează mai mult de 6 ore ar putea avea pauze de masă de cel puţin 60 de minute. “În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la…

  • Amendamentele aduse legii privind produsele din tutun au fost respinse

    Proiectul de lege care include stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a fost discutate de deputaţii din comisiile de specialitate. Comisia de sănătate din Senat a propus amendamente care permit în realitate să se fumeze…

  • Ratificarea acordului de la Paris privind schimbările climatice

    Ratificarea de către Uniunea Europeană a acordului de la Paris privind schimbările climatice, după un proces fulger a fost aprobat de Parlamentul European, în prezența președintei COP21 (Conferința Părților Convenției-Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice), Segolcne Royal, și a secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, în cadrul sesiunii plenare la Strasbourg. Doar după ce Acordul de la…

  • Proiect privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei

    Un proiect de lege prin care se completează O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori a fost depus de către deputatul liberal Cătălin Zamfir. Actul normativ susţine conversia creditelor din franci elveţieni în lei, la un curs istoric. Conform proiectului, rambursarea totală sau parţială anticipată a creditelor poate fi efectuată şi în lei, la cursul de schimb mediu lunar, stabilit de…

  • Reorganizarea ANFP în urma înființării Institutului Național de Administrație

    Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului 23/2016 privind înființare INA, Agenția Națională a Funcționarilor Publici va fi reorganizată, iar o parte dintre atribuțiile acesteia vor fi preluate de instituţia nou – înfiinţată. Prin urmare, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a pus în consultare publică un proiect de hotărâre a Guvernului pentru…

  • Legea falimentului personal va intra în vigoare mai devreme

    Cu 198 de voturi “pentru”, Camera Deputaţilor a adoptat actul normativ de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Astfel, Legea va intra în vigoare la 31 octombrie, şi nu în 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul. Potrivit proiectului, românii care…

  • Legea educaţiei fizice şi sportului se modifică

    În Monitorul Oficial nr. 773 din 4 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 61/2016 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Actul normativ prevede următoarele modificări: în îndeplinirea atribuţiilor privind premierea sportivilor, Ministerul Tineretului şi Sportului va respecta principiul nediscriminării, acordând premii egale sportivilor cu sau fără nevoi…

  • A fost modificată Legea şomajului

    În Monitorul Oficial nr. 773 din 4 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 60/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Printre principalele modificări aduse Legii şomajului, se enumeră: se introduce noţiunea de tânăr NEET; şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea…

  • Adoptarea OUG pentru modificarea Codului penal şi a Codului de Procedură Penală

    Senatul a adoptat două ordonanţe de urgenţă, una care modifică Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală şi una pentru extinderea modalităţilor de plată pentru achiziţionarea operei lui Brâncuşi “Cuminţenia Pământului” şi la donaţii online, SMS-uri şi servicii de tip teledon. Actul normativ pentru modificarea Codului penal şi a celui de Procedură Penală a fost…