-
Instituțiile publice nu vor mai putea cere informații care există deja în baza de date
Instituțiile publice nu vor mai putea cere firmelor date și informații care există deja în baza de date din sistemul public, începând cu anul viitor, funcționarii care vor încălca regula urmând să fie sancționași disciplinar, relevă un proiect redactat în ideea de a reduce aglomerația la ghișee, dar și de a elimina o practică denumită…
-
CCR a fost sesizată cu o excepţie privind Legea statului funcţionarului public
Președintele a transmis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Actul normativ menține abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.
-
A fost publicată lista comunelor care vor beneficia de cadastrale gratuită
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat lista comunelor care vor beneficia de cadastrare integral din fonduri externe nerambursabile. România a atras peste 310 mil. euro prin Programul Operațional Regional 2014-2020. În cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, ce vizează înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România până în 2023,…
-
Guvernul a aprobat memorandumul privind dezvoltarea Cartierului Justiției
Ministrul Justişiei a anunțat că Guvernul a aprobat memorandumul elaborat de Ministerul Justiției privind situația amplasamentului „Esplanada” din Capitală, în vederea dezvoltării Cartierului Justiției, în cadrul unui program de reconversie funcțională. Într-o postare Ministrul precizează că, „în vederea realizării acestui obiectiv, Ministerul Justiției va prelua, în condițiile legii, terenul aflat în administrarea Ministerului Dezvoltării, precum…
-
Din contul de TVA se vor putea achita şi alte obligaţii către stat!
Membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei au adoptat un amendament la propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split, potrivit căruia, prin contul TVA, se pot achita şi alte obligaţii fiscale către stat. Propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split ar putea să intre miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, dacă…
-
Plenul Senatului a adoptat hotărârea privind bugetul instituției pe anul 2018
Plenul Senatului a adoptat o hotărâre prin care bugetul instituției pe anul 2018, finanțat din resurse de la bugetul de stat, este stabilit la suma de 195.336.000 lei. Astfel, cheltuielilor curente le revine suma de 188.681.000 lei, dintre care cheltuieli de personal — 144.967.000 lei, bunuri și servicii — 22.474.000 lei și transferuri între unități…
-
Statul va răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare
Comisia specială a decis că statului „îi revine dreptul” de a se îndrepta cu acţiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului care cu reacredinţă sau neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii, statul nefiind obligat, aşa cum s-a discutat iniţial. „După ce prejudiciul a fost acoperit integral de către stat, acestuia îi revine dreptul…
-
Microîntreprinderile pot opta pentru impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri
Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat un amendament care modifică OUG privind Codul fiscal, potrivit căruia microîntreprinderile care au un capital social de cel puţin 45.000 lei şi au cel puţin 2 salariaţi pot opta pentru impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri. Astfel, microîntreprinderile care realizează venituri până la 1.000.000 de euro,…
-
CE a prezentat măsuri menite să asigure protejarea drepturilor de proprietate intelectuală
Comisia Europeană a prezentat pe 29 noiembrie a.c., măsuri menite să asigure faptul că drepturile de proprietate intelectuală sunt bine protejate, încurajând astfel întreprinderile europene, în special IMM-urile și întreprinderile nou-înființate, să investească în inovare și în creativitate. Inițiativele prezentate recent vor facilita acțiunile eficiente împotriva încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală, vor simplifica soluționarea litigiilor…