Category: Ştiri

  • Guvernul a adoptat calendarul măsurilor pentru rezolvarea supraaglomerării penitenciarelor

    Calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș şi alţii împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017. Calendarul de măsuri 2018 – 2024 a fost conceput și agreat în cadrul Grupului de lucru din care fac parte reprezentanți ai: Ministerului Justiției, Ministerului…

  • Instituţiile publice ar putea achiziţiona autoturisme prin Programul “Rabla Plus”

    Autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, ar putea achiziţiona, prin Programul „Rabla Plus”, autoturisme ecologice noi la o contravaloare în lei de maximum 35.000 de euro (fără TVA) pentru fiecare maşină, sumă aproape dublă faţă de suma stabilită în prezent, reiese dintr-un proiect de Ordonanţă, publicat spre consultare publică pe…

  • CCR a fost sesizată cu privire la Legea care permite primarilor să fie comercianţi

    Preşedintele a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii…

  • Programatorii cu studii medii vor fi scutiţi de impozitul pe salariu

    Programatorii cu studii medii care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ superior vor fi scutiţi de impozitul pe salariu de la 1 februarie 2018, a anunţat, joi, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Măsura vizează un număr aproximativ de 15.000 de programatori, în plus faţă de cei scutiţi până în prezent. Cei care vor să beneficieze…

  • Un proiect de lege prevede modificări privind autorizarea lucrărilor de construire

    Modificari importante si de substanta sunt aduse printr-un proiect de lege aflat in dezbatere publica si care are drept principal scop reasezarea procesului de autorizare pentru lucrarile de construire in beneficiul cetatenilor. Una din principalele schimbari este cea de abordare: in acest nou proiect de lege in centrul atentiei este pus solicitantul, ca si beneficiar,…

  • Legea prevenirii a intrat în vigoare!

    Legea prevenirii, care reglementează unele instrumente ce trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii a intrat ieri în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Conform legii, toate autorităţile, instituţiile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia ca, în trei luni de la intrarea în vigoare a…

  • A fost supus dezbaterii publice un proiect de ordin în domeniul informatic

    Proiectul de ordin se referă la descrierea profilurilor prevăzute la art. 22 pct. J lit. a) din normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, structura XML a…

  • Formularul 311 poate fi depus şi online

    Agenţia Naţională de Administrare Fiscală adaptează instrucţiunile de completare pentru „Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată colectată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost anulat conform art. 316 alin. (11) lit. a) – e), lit. g) sau lit. h) din Legea nr. 227/2015…

  • Pungile de plastic vor fi interzise!

    Comisia Europeană (CE) a adoptat prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.   În urma deciziei de marţi, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene (UE) vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de…

  • ICCJ. Aplicarea principiului proporționalității

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că principiul proporționalității, consacrat de art. 17 din OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se…