Category: Ştiri

  • Asigurarea de sanatate a persoanelor care nu realizeaza venituri in anul 2018!

    Persoanele fizice care nu realizează venituri, dar nici nu sunt scutite de la plata contribuţiei la sănătate au două opţiuni pentru a beneficia de servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, persoanele fără venituri pot alege să plătească la ANAF, în fiecare lună, vreme de cel puţin un an, suma de 190…

  • Programele “Rabla” vor avea un venit în scădere anul acesta

    Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) are prevăzute, în 2018, venituri în scădere cu 27,8% faţă de anul precedent, iar la capitolul programelor de mediu ‘Rabla’ rămâne în prim plan, cu o alocare din credite bugetare de 150 de milioane de lei, respectiv de 133 milioane lei pe baza creditelor de angajament. La nivel comparativ, la…

  • România, din nou pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO

    Statul român se situează pe primul loc în privinţa plângerilor depuse împotriva sa la CEDO. Reclamaţile depuse de români reprezintă 17,6% din totalul dosarelor de pe rolul acestei instanţe, a anunţat preşedintele CEDO, Guido Raimondi, la conferinţa de presă de prezentare a raportului Curţii pe anul 2017. Potrivit acestuia, în cazul României este vorba aproape…

  • Plata contribuţiilor sociale estimate ar putea fi realizată pe baza CNP-ului

    Autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600, conform unui anunţ făcut de ministrul Finanţelor Publice. „Nu suntem singura ţară din Europa în care se plătesc contribuţii la venitul realizat. Luăm în calcul o analiză…

  • ANAF are în vedere înființarea unui ”comitet de mediere”

    ANAF are în vedere înființarea unui ”comitet de mediere” care să încerce că medieze, în raport cu deciziile inspectorilor fiscului, contestațiile contribuabililor, înainte ca aceștia din urmă să conteste în instanță deciziile respective. ”Analizăm ca pentru cazurile în care contribuabilul depune o contestație, la o decizie de impunere, de exmplu, să realizăm un Comitet de…

  • Funcţionarii publici trimişi în judecată vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţi

    Funcţionarii publici trimişi în judecată care exercită încă prerogativele funcţiei vulnerabilizează încrederea cetăţenilor în autorităţi, precizează CCR în motivarea soluţiei de admitere a sesizării preşedintelui României la legea privind Statutul funcţionarilor publici. Plenul Curţii Constituţionale a fost sesizat de şeful statului, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi…

  • Dovada plăţii salariului

    Potrivit art.163 alin.1 din Codul muncii, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statului de plată, precum şi orice alte documente justificative, care demonstrează efectuarea unei astfel de plăţi. Referitor la acest text, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr.1010/2010 publicată în Monitorul Oficial nr.571 din 12 august 2010 Partea I că el „nu creează o…

  • România a fost trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE

    Comisia Europeană a decis să trimită Malta şi România în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea obligaţiei de a notifica cadrele naţionale de politică în temeiul Directivei 2014/94/UE referitoare la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Statelor membre li s-a solicitat să notifice Comisiei cadrele naţionale…

  • Guvernanţi nu renunţă la impozitul pe gospodărie

    Zilele acestea se creionează noul program de guvernare iar aleșii nu renunță la proiecte pe care fostul premier le încadrase la „discutate și uitate”. Așa că ideea impozitul pe gospodărie revine, chiar dacă, potrivit unor surse, nu va exista un termen limită pentru implementare. Oricum, spun analiștii, e nevoie de ani pentru unui astfel de…

  • CNAS a anunţat că a fost realizată varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru pentru 2018

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că a fost realizată varianta actualizată a proiectului Contractului-cadru pentru 2018, fiind incluse o serie de modificări care să ducă la creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii, dar şi debirocratizarea şi transparentizarea activităţii. Proiectul prevede că, începând cu data de 1 iulie 2018, asiguraţii…