Category: Ştiri

  • A intrat în vigoare „ordinul european de anchetă”

    A intrat în vigoare „ordinul european de anchetă”, menit să simplifice activitatea autorităților judiciare în momentul în care acestea solicită probe din alte state membre. Ordinul european de anchetă se bazează pe recunoașterea reciprocă. Aceasta înseamnă că fiecare țară din UE este obligată să recunoască și să execute cererile care îi sunt adresate de alte…

  • Codul de procedură fiscală va suferi unele modificări!

    Ca urmare a plângerilor că anumiţi contribuabili nu-și plătesc taxele pentru că așteaptă să se prescrie amenzile s-a propus modificarea Codului de procedură fiscală aşa încât legea ar putea reveni la forma anterioară. Se doreşte abrogarea alineatul 2 al art. 165 din Codul de procedura fiscală, care prevede că impozitele datorate se pot achita doar după…

  • România va fi membră a Agenţiei pentru Energie Nucleară!

    Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a luat, în 17 mai 2017, decizia invitării României să devină membru cu drepturi depline al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA), precum și al băncii de date a Agenției. Aderarea României la NEA se va finaliza printr-un schimb de scrisori, care se va efectua în prezența secretarului general…

  • Legea turismului și legea tichetelor de vacanță vor intra în dezbatere publică

    Legea turismului și legea tichetelor de vacanță vor intra în dezbatere publică. Ministrul Turismului a afirmat: “Îi rog pe toți să se uite, să citească, să vină cu îmbunătățiri. Ea (legea — n.r.) va sta în dezbatere publică 30 de zile, o să o discutăm inclusiv în Comisia de dialog social cu partenerii sociali și…

  • Termenul de depunere a documentaţiei pentru Programul Tomate se va prelungi până la data de 1 iunie

    Ministrul Agriculturii a declarat că a fost prelungit până în data de 15 iunie termenul de depunere a documentației pentru Programul Tomate. Acesta a afirmat: “Da, rămâne 15 iunie, o dată pe care noi am considerat-o necesară a prelungi actul normativ, dat fiind temperaturile scăzute din această primăvară. Programul acesta este pentru prima dată introdus…

  • Bonurile fiscale din data de 18 aprilie au fost declarate câştigătoare la Loteria bonurilor fiscale!

    Bonurile fiscale emise în data de 18 aprilie 2017, cu o valoare de 144 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 30 aprilie 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor…

  • Contribuţii sociale mai mari pentru angajaţii part-time!

    Statul vrea să taxeze munca part-time ca pe cea cu norma întreaga. De la 1 iulie, firmele care au angajaţi care lucrează 2, 4 sau 6 ore trebuie să achite contribuţii sociale mai mari. Oficialii din Finanţe susţin că mulţi patroni încheie contracte part-time şi le dau titularilor bani la negru. Peste 360.000 de români…

  • Comisia Europeană a aprobat norme noi referitoare la ajutoarele de stat

    Comisia Europeană a aprobat noi norme referitoare la ajutoarele de stat prin care anumite măsuri de sprijin public pentru porturi și aeroporturi, domeniul cultural și regiunile ultraperiferice sunt exceptate de la examinarea prealabilă a Comisiei. Obiectivul Comisiei este să faciliteze investițiile publice pentru crearea de locuri de muncă și creștere economică, fără a afecta concurența.…

  • Vom avea un Departament de Monitorizare şi Implementare a Programului Naţional de Vaccinare

    Guvernul a înființat Departamentul Monitorizare Implementare Program Național de Vaccinare, structură care va funcționa în subordinea directă a ministrului Sănătății. Această nouă structură, înființată prin reorganizarea ministerului, va avea atribuții cu privire la achiziționarea vaccinurilor, administrarea acestora și o mai bună informare a populației cu privire la beneficiile vaccinării. Comitetul va avea ca principal obiectiv…

  • Noua lege a salarizării aduce veşti bune pentru primarii de oraşe

    Comisia de muncă a Senatului a adoptat un amendament prin care au fost majorate cu 1.450 lei indemnizaţiile tuturor primarilor şi viceprimarilor de oraşe din România, mai puţin pe cele ale primarului şi viceprimarilor generali al Capitalei şi cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene. Potrivit amendamentului propus, primarii şi viceprimarii oraşelor din România…