-
Legea de modificare a OUG privind pescuitul şi acvacultura este neconstituţională
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, cu unanimitate de voturi, că Legea de modificare a OUG privind pescuitul şi acvacultura este neconstituţională în ansamblul său. Potrivit unui comunicat CCR a fost sesizată de preşedintele României, în cadrul controlului anterior promulgării, cu soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului…
-
Au fost amânate deliberările privind modificările aduse Legii administraţiei publice locale
Curtea Constituţională a României a amânat pentru 31 mai deliberările în cazul sesizării preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările la Legea administraţiei publice locale şi Statutul aleşilor locali, au precizat, oficiali ai CCR. Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luna trecută la CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale…
-
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a lansat un portal online
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a lansat portalul unic Fonduri europene pentru dezvoltare rurală, o platformă online dedicată furnizării printr-un singur punct de acces a informaţiilor utile privind modalităţile de obţinere a fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Potrivit unui comunicat al AFIR, portalul poate fi accesat prin adresa www.finantare-rurala.ro.
-
BNR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie!
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Prognoza anterioară indica o inflaţie de 3,5%, în 2018. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.
-
Guvernul a adoptat un proiect de lege privind Strategia de dezvoltare a României
Guvernul a adoptat un proiect de lege privind Strategia de dezvoltare a României pe termen lung, până în 2040, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului. ‘O actualizare a Strategiei 2020 (…) pentru următorii 20 de ani, deci până în 2040. Acest proiect de lege (…) urmează să fie transmis Parlamentului pentru a fi îmbunătăţit,…
-
Încheierea şi derularea parteneriatului public-privat a fost reglementată prin OUG
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat. Ordonanţa de urgenţă privind parteneriatul public-privat a fost adoptată astăzi în şedinţa de Guvern. (…) Textul legii privind parteneriatul public-privat conţinea anumite paralelisme legislative, erori de definire, anumite dispoziţii neclare, aşadar a fost necesară această ordonanţă de urgenţă care rezolvă foarte…
-
CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Legea statutului poliţistului
Plenul Curţii Constituţionale a admis, cu unanimitate de voturi, o excepție de neconstituționalitate constatând că dispoziţiile art.10 alin.(5) teza a doua din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului sunt neconstituționale. Potrivit unui comunicat al CCR, plenul a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.10 alin.(5) din Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului (publicată în Monitorul Oficial…
-
Prelucrarea unor date este permisă cu consimţământul explicit al persoanei vizate
Camera Deputaţilor a decis că prelucrarea datelor genetice, biometrice sau a datelor privind sănătatea este permisă cu consimţământul explicit al persoanei vizate sau, dacă prelucrarea este efectuată în baza unor dispoziţii legale exprese, cu instituirea unor măsuri corespunzătoare. Deputaţii au adoptat, în acest sens, cu 205 voturi ”pentru”, 51 ”împotrivă” şi 5 abţineri, propunerea legislativă…
-
Proiectul care vizează prevenirea si combaterea evaziunii fiscale a fost avizat pozitiv
Senatorii juristi au dat raport de admitere in cazul proiectului legislativ care vizeaza prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu un amendament care prevede clasarea unor cauze aflate in curs de urmarire penala daca se achita prejudiciul integral, la care se adauga 50% din suma datorata de cel in cauza. „Am renuntat la urmarirea penala daca…
-
Legea salarizării unitare ar putea suferi unele modificări!
Guvernul a decis să modifice legea salarizării unitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, după discuții cu sindicaliștii. Ministrul muuncii a declarat ca se are în vedere : “Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va…