-
Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor doreşte acordarea majorărilor salariale promise!
Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România vrea ca majorările salariale propuse să aibă loc în proporţie de 80% până în 2020, a declarat directorul de comunicare şi purtător de cuvânt al Federaţiei. “În ceea ce priveşte salarizarea personalului plătit din fondurile publice, trebuie să fie actualizată conform cerinţelor depuse instituţiilor abilitate. După cum bine…
-
Românii vor primi şi anul viitor vouchere de vacanţă!
Românii vor primi şi anul viitor vouchere de vacanţă, în 2018 acestea reprezentând o gură de oxigen pentru turismul românesc, conform unui comunicat al ministerului de resort. Una dintre cele mai importante măsuri ale Guvernului României va fi menţinută şi în 2019. Fiecare român, care lucrează în sistemul de stat, va beneficia şi anul viitor…
-
Ministrul Finanţelor a transmis că amnistia fiscală va avea o procedură!
Ministrul Finanţelor a transmis că Guvernul va veni cu o procedură privind amnistia fiscală, dar că aceasta nu ar mai trebui numită amnistie fiscală, ci „restructurare financiară”. „Hai să schimbăm denumirea, pentru că se face o confuzie aici. Poate o numim restructurare financiară, la nivel de companii, pentru că au fost foarte multe păreri –…
-
Guvernul va adopta un set de măsuri compensatorii pentru angajaţii din combinatele de creştere a porcilor
Guvernul va adopta un set de măsuri compensatorii pentru angajaţii din combinatele de creştere a porcilor care şi-au pierdut locurile de muncă ca urmare a sacrificării animalelor din cauza pestei porcine africane. Ministrul Finanţelor şi cel al Muncii trebuie să pregătească, până săptămâna viitoare, pachetul de măsuri care trebuie adoptat pentru sprijinirea salariaţilor concediaţi. De…
-
A început Programul “Litoralul pentru toţi”
Programul “Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână se va derula până în 30 septembrie. Tarifele practicate în programul special ‘’Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon şi sunt disponibile aproximativ…
-
Au crescut importurile de legume şi fructe
Importurile de legume şi fructe ale României au totalizat, în primele cinci luni ale acestui an, 691 milioane euro, fiind cu 6,5% mai mari comparativ cu cele din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Exporturile s-au cifrat la 57,6 milioane euro, cu 5,4% peste cele din primele cinci…
-
Au fost publicate Normele privind formarea profesională a auditorilor financiari
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 752 din data de 31 august 2018, au fost publicate Normele privind formarea profesională continuă a auditorilor financiari din 14.08.2018. Normele reglementează formarea profesională continuă în activitatea de audit financiar pentru auditorii financiari autorizați și înregistrați în Registrul public electronic al auditorilor financiari și firmelor de audit, care pot desfășura…
-
ICCJ. Menționarea în cererea de apel a neprezentării la termenul de judecată acordat
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că precizarea apelantei în cererea de apel a faptului că este posibil să nu se prezinte la termenul de judecată acordat, fără a solicita expres și judecarea cauzei în lipsă, îndreptățește soluția instanței de suspendare a judecății, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a C. proc. civ.( judecătorul va…
-
Se doreşte trecerea la salariul minim pe oră!
Patronatul Naţional Român propune Guvernului trecerea la salariul minim pe oră, pentru toţi angajaţii, pauză de masă obligatorie de o oră şi posibilitatea ca angajatorii să poată plăti salariaţilor o primă de până la 500 de lei fără a fi impozitată. Conform sursei citate, reprezentanţi ai Patronatului Naţional Român din toată ţara, ministrul Finanţelor Publice …
-
Bursele de merit olimpic se vor acorda şi elevilor care obţin menţiuni
Bursele de merit olimpic se vor acorda şi elevilor care obţin menţiuni, nu doar celor clasaţi pe primele trei locuri, aşa cum se proceda în prezent. “În vederea extinderii categoriilor beneficiarilor burselor de merit olimpic internaţional, a fost emis ordinul de ministru nr. 4507/28.08.2018, prin care au fost aprobate noile norme metodologice de acordare a…