-
BNR a aprobat Regulamentul de limitare a gradului de îndatorare
Banca Naţională a României (BNR) a votat regulamentul care prevede impunerea unor grade maxime de îndatorare pentru creditele acordate persoanelor fizice, potrivit unor surse din Banca Centrală. BNR a aprobat proiectul de modificare a Regulamentului 17/2012, apărut prima dată în presă în iunie 2018. Modificările se referă la limitarea gradului de îndatorare la cel mult…
-
CEDO s-a pronunţat în mai multe cauze împotriva României!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în următoarele cauze împotriva României: 1. Pop împotriva României Cu unanimitate, Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care au fost acordați reclamantului 9.000 de euro cu titlul de daune morale și 1.445 euro cheltuieli de judecată.
-
CCR. Conflict de natură constituţională între Parlament şi ICCJ
Curtea Constituțională a fost sesizată de către prim-ministru cu o „cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorități publice de a aplica o lege adoptată de…
-
Atenţie! Dacă nu achitaţi întreţinerea la timp riscaţi să vă treziţi cu ipotecă în favoarea asociaţiei de proprietari!
Noua lege a asociațiilor de proprietari a intrat în vigoare la sfârșitul lunii septembrie, iar administratorii nu au stat prea mult pe gânduri și au început să aplice prevederile legii. Noua lege a asociaţiilor de proprietari le dă posibilitatea administratorilor de bloc să înscrie la cartea funciară o ipotecă imobiliară contra proprietarului cu restanţe la…
-
Programul Rabla de anul viitor nu va mai accepta orice tip de automobile
Programul Rabla de anul viitor nu va mai accepta orice tip de automobile, iar anunțul a fost făcut chiar de către președintele Administrației Fondului pentru Mediu. Maşinile care nu au ITP valabil nu vor mai putea fi valorificate prin Programul Rabla începând cu data de 1 ianuarie 2019. Astăzi, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Cornel…
-
OUG de modificare a Legilor justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate legile justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial marţi după ora 16:30, la mai bine de 30 de ore de la adoptarea în şedinţa de Guvern de luni. Una dintre cele mai importante modificări aduse de OUG este că pensionarea anticipată, după numai 20 de ani de…
-
Care sunt ţările care folosesc cea mai mare cantitate de pesticide din UE?
Spania, Franța, Italia și Germania au consumat în anul 2016 cea mai mare cantitate de pesticide din Uniunea Europeană, adică au consumat împreună 79% din totalul cantității de pesticide, potrivit Eurostat. Explicabil dacă ne gândim că statele dețin aproape jumătate din suprafața arabilă a Uniunii Europene și aproximativ jumătate din producția agricolă europeană. Ceea ce…