Category: Ştiri

  • RIL admis. Asistentul maternal profesionist are dreptul la despăgubiri echivalente cu indemnizaţia de concediu

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 25/2018, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi şi, în consecinţă, stabileşte că:

  • UE îşi propune să investească mai mult în cercetare şi inovare

    Preşedintele Parlamentului European, a făcut apel ca Uniunea Europeană să investească mai mult în cercetare şi inovare, adăugând că acestea “trebuie să facă parte din ADN-ul nostru”. “Ambiţia noastră trebuie să fie aceea de a fi cel mai mare şi cel mai atrăgător spaţiu de cercetare din lume. Cercetarea, inovarea şi noile tehnologii trebuie să…

  • ICCJ. Natura sumelor datorate lunar de terţul poprit

    Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 26 noiembrie 2018, că admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, în dosarul nr. 8187/320/2016*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: ”În interpretarea dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a)…

  • Austria va retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism

    Guvernul australian a dezvăluit planul de a retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism, chiar dacă sunt cetățeni ai Australiei. Legea în vigoare prevede că autorităţile pot retrage cetăţenia australiană persoanelor condamnate la mai mult de şase ani de închisoare pentru activităţi teroriste, dar numai dacă acestea deţin dublă cetăţenie.

  • Pensiile nu vor mai fi expediate prin poştă!

    Noul ministrul al Muncii a vorbit despre plata pensiilor şi planurile sale în fruntea ministerului. “E foarte important ca românii să se simtă respectaţi şi protejaţi. Cu siguranţă va continua acest mod de a plăti pensiile prin cont, pensionarii ridicând banii de la bancomate, dar va continua şi plata prin Poşta Română. În ultima şedinţă…

  • Deşi economia creşte nivelul de trai al românilor este acelaşi!

    Potrivit unei analize făcute de BNR, creșterea PIB-ului, chiar dacă a fost mare și în 2016 și în 2017, nu a reușit să plaseze țara noastră într-o poziție fruntașă într-un clasament al bunăstării economice al Uniunii Europene. Dimpotrivă, analiza din primul semestru pe 2018 a veniturilor și cheltuielilor la nivelul unei gospodării arată că românii…

  • S-a pus în discuţie introducerea unei taxe pe avere!

    În sistemul fiscal actual din România nu se percepe încă o taxă pe avere, deși în state apropiate nouă, de exemplu Bulgaria sau Polonia, se observă atât o rafinare crescută a modalității de taxare a averilor cât și o creștere a celor interesate de a introduce proceduri clare în acest scop. De exemplu, Italia are…

  • BNR lansează o nouă monedă!

    BNR lansează o nouă monedă! Aceasta va fi pusă în circulație chiar astăzi. Oficialii vor lansa o monedă din aur, o monedă din argint, o monedă din alamă pentru colecţionare şi o monedă aniversară din alamă. Aceasta are ca temă 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Conform unui comunicat…

  • Persoanele care au lucrat în condiţii de handicap benfeciază de reducerea vârstei de pensionare

    De reducerea vârstei de pensionare beneficiază toate persoanele care au lucrat în condiţii de handicap mediu, accentuat sau grav, conform unei decizii a Curţii Constituţionale a României (CCR). Această decizie a intrat astăzi în vigoare, odată cu publicarea sa în Monitorul Oficial. Până acum, de reducerea vârstei de pensionare au beneficiat doar persoanele care căpătau…

  • Tot mai multe ţări europene impun restricţii pentru maşinile disel

    Șoferii care conduc mașini diesel motorină au motive serioase de îngrijorare, după ce tot mai multe țări vest europene au impus deja sau intenționează să impună restricții pentru mașinile care folosesc acest tip de combustibil. Ba mai mult, Comisia Europeană ar putea sesiza Curtea Europeană de Justiție în ceea ce privește România, dar și alte…